Cu toate că maxima atenție a celor mai variate categorii de vârstă din rândul populației se îndreaptă spre lumea informatizată aflată permanent în schimbare și sub semnul înovației care trezește curiozitatea, mă bucur că în acest secol al tehnologiei descopăr prezența statornică a bibliotecilor, a marilor și micilor librării, a târgurilor și a lansărilor de carte. Dacă există carte, actul lecturii va supraviețui.
„(…) O bibliotecă nu e pur și simplu un loc de depozitare a câtorva mii de volume, ci un lucru viu, cald și familiar (…). Nu te simți niciodată singur printre cărți. Nu există prezențe mai prietenoase, lucruri mai în stare să-ți țină tovărășie, și nu un ceas de călătorie, ci o întreagă viață. Nu ne pretind în schimb decât să ne facem, la rândul nostru, timp pentru ele.” (Nicolae Manolescu, Cărțile au suflet)
Dar de ce citesc copiii? Lectura rămâne una dintre provocările imaginației, ale istețimii și ale memoriei, într-un cuvânt tot ce înseamnă intelect. Citesc, căci dincolo de cuvinte li se destăinuie enigmatice destine umane, vieți ale altor copii, destine de adulți care au eșuat sau care au reușit și pot fi modele. Citesc din pasiune și nu e rău, fiindcă după cum spunea Paul Doumier, pasiunile combat inerția și nepăsarea, care uzează pe om mai repede ca viciile. Citesc, deoarece cărțile le dau iluzia că au timp, intimitate, o lume interioară în suflet peste care sunt stăpâni. Citesc ca să devină mai înțelepți? Nichita Stănescu considera că literatura trăiește eroarea și astfel citind-o ne îndepărtează de a o mai reproduce: „din eroarea altuia (…) poți trage multe învățăminte”.
Din punctul meu de vedere, dacă ar fi să asociez un simbol grafic deprinderii de a citi, aș alege un porumbel. De ce? La sfârșitul unei zile de muncă în care inevitabil ne confruntăm cu diferite probleme, ne încearcă senzația că timpul se comprimă sub ochii noștri și oamenii sunt străini cumva. Atunci, cititul intervine ca o zână bună și simțim o generoasă pace care e și sursă de energie.
Dar de ce nu citesc copiii? Există atâtea tentații ale secolului în care trăiesc: televizorul, internetul, smartphonul, tableta, rețelele de socializare și în această lume digitalizată, căreia trebuie să-i țină pasul, mă întreb dacă pasiunea pentru lectură chiar e posibil să dispară. Consider că nu, iar citatul de mai jos este reprezentativ în acest sens.
Optimizarea lecturii e o problemă mereu deschisă. Dar ea capătă o importanță deosebită mai ales astăzi, când timpul afectat cititului de largi fracțiuni ale populației e în scădere, iar volumul de informații care ne asaltează pare tot mai greu de dominat. A spori motivațiile lecturii, a îmbunătăți randamentul calitativ al comprehensiunii, a crește abilitatea abordării plurale a textelor înseamnă a înmulți șansele individului de a se înțelege pe sine și de a-i înțelege pe alții. E un obiectiv major cultural, și nu numai cultural, la îndeplinirea căruia aportul școlii e hotărâtor, dar nu exclusiv. (Paul Cornea)
Vorbim azi de o criză a lecturii în rândul elevilor, dar mă refer în primul rând la lectura literară, căci elevii de azi citesc, poate chiar mai mult și mai diversificat decât cei de odinioară, dar prea puțin literatură. În calitate de profesor de limba și literatura română am datoria să trezesc, să întrețin și să dezvolt pasiunea pentru lectură a acestor copii împătimiți de tehnologie, să le formez gustul pentru literatură și o atitudine pozitivă față de lectură prin crearea unei punți între lectura școlară și cea de plăcere.
Pledez pentru promovarea lecturii deoarece literatura reprezintă o cale de acces către cultură. Astfel modelul cultural sau istoric prezent în școală are drept scop în predarea literaturii îmbogățirea orizontului cultural al elevilor, textele propuse pentru studiu făcând referire la valorile morale și culturale ale umanității.
Primul pas în această direcție îl reprezintă recomandările pentru lectură care trebuie să fie în rezonanță cu particularitățile de vârstă și interesele elevilor. Și se pare că prăfuitele liste de lecturi suplimentare cu autorii clasici și canonici ai literaturii române și universale pierd tot mai mult în fața invaziei de bestseller-uri pentru copii din literatura americană și autohtonă contemporană, .propuse de Editura Arthur și de alte edituri.
La început am manifestat o vădită reticență pentru “acest trend” fiind adepta autorilor consacrați: Alexandre Dumas, Mark Twain, Charles Dickens, Victor Hugo, etc. care mi-au marcat copilăria și adolescența. Apoi am început să le dau dreptate elevilor care azi își trăiesc propria copilărie foarte aproape de “lumea dezlănțuită” și foarte departe de “ei înșiși”, într-un secol ale cărui valori sunt ghidate de eficacitate și rapiditate. Realitățile transpuse de marii clasici ai literaturii, scriitori ai secolelor al XIX-lea și al XX-lea, sunt puțin depășite și oarecum îi îndepărtează pe copii de lectură. Sunt capodopere ce clădesc cultura generală și îmbogățesc sensibilitatea copiilor, dar pentru cititorul contemporan, obișnuit, care caută altceva în lectură par desuete.
Niciodată nu am avut pretenția ca toți elevii să citească. Pe aceia puțini care sunt lectori autentici am încercat să îi apropii și mai mult de bibliotecă, de mirajul cărților și se pare că prin oferta acestor cărți cu subiecte accesibile vârstei lor, adaptate secolului în care trăim, cu personaje complexe, amuzante și situații la fel de haioase am reușit să lărgesc cercul îndrăgostiților de lectură.
Pasul doi este întâlnirea propriu-zisă a copilului cu textul și parcurgerea acestuia filă cu filă, capitol după capitol, așternând poate într-un jurnal de lectură impresii, explicații ale cuvintelor necunoscute, emoții, sentimente, gânduri, citate și nume ale personajelor preferate, idei principale, căci lectura generează reacții afective puternice, angajând emoțional cititorul.
În diferitele ipostaze pe care le experimentăm ca cititori, fiecare dintre noi joacă un rol, fiecare are o motivație a lecturii și își dezvoltă o calitate umană. Cititorul naiv din anii preșcolarității care nu e încă cititor, ci mai degrabă un ascultător al poveștilor citite de adulți, întră ușor în lumea fanteziei și pe tărâmul imaginației. Cititorul-erou din timpul școlii evadează ușor în universul ficțional și se implică emoțional în actul lecturii. Cititorul gânditor e adolescentul care citește pentru a înțelege mai bine lumea și pe el însuși, pentru a se pregăti pentru viață. El judecă comportamentele, ideile pe care le întâlnește într-o carte și-și clarifică propria perspectivă asupra realității care e diferită de cea întâlnită în cărțile citite. Cititorul interpret este cel care studiază literatura în mod sistematic. Cititorul pragmatic este cititorul adult care citește pentru a evada din realitate, pentru plăcerea estetică, pentru noi provocări sau pentru a cunoaște fețele înțelepciunii.
Lectura implică o colaborare activă a cititorului, implicarea sa intelectuală și emoțională la desprinderea mesajului textului, la construirea semnificațiilor acestuia. De aceea, al treilea pas în inițierea pe drumul lecturii îl reprezintă activitățile prin care profesorul îi învață pe micii lectori să aibă acces la universul ficțional al cărții și la împărtășirea experiențelor de lectură. Acesta poate organiza un club de lectură, un loc și un moment de întâlnire pentru a descoperi și a crea împreună o fabrică de idei și de sensuri. În cadrul clubului, profesorul trebuie să aducă un suflu nou permanent prin schimbarea metodelor de lucru cu textul literar și având drept obiective atât menținerea interesului pentru carte sau literatură, cât și formarea competenței de literație. Sunt diverse metodele sau exemplele de bune practici pe care profesorul le poate include în activitatea unui club de lectură, cum ar fi:
- analiza lingvistică;
- cititul cu voce tare;
- Citiți/scrieți/lucrați în perechi/comunicați;
- dezbaterea;
- discuțiile despre cărți;
- fișele de vocabular;
- interpretarea textului;
- intervievarea autorului;
- intrebările pe marginea textului;
- harta textului;
- formularea unor predicții;
- rezumarea;
- masa rotunda;
- reprezentări vizuale support;
- ReQuest;
- editarea unei reviste/a unui blog
- schemele și modelele de scriere;
- supozițiile despre text;
- teatrul cititorilor;
- tehnica acvariului;
- vânătoarea de cuvinte;
- concursuri;
- vorbitorii invitați etc.
Există o categorie de elevi receptivi la sugestiile de titluri, autori și genuri (fantasy, clasic, history, smart etc.) oferite de profesor și care preferă o planificare riguroasă a numărului de volume pe care ar fi bine să le citescă într-o lună, într-un modul sau într-un întreg an școlar. În extrema cealaltă se situează elevii care citesc, dar nu ghidați, nu verificați prin fișe de lectură, teste, proiecte, rezumate. Aceștia optează pentru o lectură independentă de orice impunere, recomandare sau dezbatere. Cert este faptul că practicarea lecturii în viața elevilor asemenea unui sport are drept rezultat formarea unor aptitudini comunicaționale importante: a pune întrebări și a răspunde, a scrie un text cu destinații extraliterare, îmbogățirea vocabularului și utilizarea acestuia cu ușurință, corect și sugestiv în exprimarea orală, dar și scrisă.
În concluzie, există destule argumente pentru a pleda în favoarea lecturii, căci așa după cum afirmă Ioan Cerghit, lectura este o materie instrument de care fiecare se servește toată viața.
Bibliografie
1. Marilena Pavelescu, Metodica predării limbii și literaturii române-ghid pentru susținerea examenelor de definitivare și de acordare a gradelor didactice, Editura Corint, București, 2010.
2. Florentina Sâmihăian, O didactică a limbii și literaturii române:provocări actuale pentru profesor și elev, Editura Art, București, 2014.
3. Douglas Fisher, William G. Brozo, 50 de metode de instruire pentru a facilita înțelegerea unui text, Ed. Polirom, 2021.