A realiza calitate în domeniul educaţiei, chiar și în contextul actual al orelor desfășurate în mediul online, presupune anumite capacități și competențe din partea profesorului, în conformitate cu standardele politicilor educaţionale naţionale sau europene, precum și strategia personală de predare. Procesul complex al educației presupune o bună planificare şi realizarea efectivă a rezultatelor aşteptate ale învăţării, monitorizarea, autoevaluarea și evaluarea rezultatelor și îmbunătățirea lor permanentă.
Creativitatea cadrului didactic în construcția unei lecții poate motiva un elev să-și îndrepte atenția spre disciplina predată de acesta, poate crește interesul pentru lectură și studiu individual, poate determina anumite conexiuni/ interdisciplinaritate, poate anima starea de spirit de la clasă și per total, poate determina ca ora sa să fie așteptată cu nerăbdare de elevi.
Şcoala româneascǎ trebuie sǎ iasǎ din normele stricte ale ideii de transfer de cunoştinte cǎtre elevi, idee care încǎ mai stǎ ca temei de bazǎ a tot ceea ce şcoala face sau trebuie sǎ facǎ. Şcoala sǎ fie locul unde elevii primesc informaţii, dar accentul sǎ nu cadǎ pe dimensiunea informativǎ, ci din ce în ce mai mult pe formare, integrare, relaţionare (Coroi, 2017)
Utilizarea mijloacelor TIC, a resurselor educaționale deschise, a instrumentelor/platformelor educative în clasa anului 2020 este imperios necesară. Adaptarea conținuturilor științifice, aplicate la nevoile elevilor generației Y, cu aplicație în viața cotidiană, corelate cu adaptările tehnice de astăzi, conduce spre succesul unei lecții.
Totuși valoarea formativă a mijloacelor de învăţământ şi mai ales a noilor utilităţi tehnice nu au relevanţă pedagogică, cognitivă, decât dacă sunt utilizate pe lângă metode real-active. Aceasta pentru că ele sunt valabile în măsura în care şi elevul este motivat să participe la cunoaştere, să înveţe activ. Atunci profesorul poate să ofere un spectru larg de resurse, să le antreneze într-un context actual, să mobilizeze abilităţi şi competenţe înalt cognitive, să permită interacţiuni între elevi, să sprijine acumulări de cunoştinţe noi, să depăşească simpla achiziţie, să stimuleze curiozitatea epistemică.
Unităţile tehnologice nou introduse sunt benefice numai când vizează activitatea mentală, ating nivelul calităţii şi profunzimii prelucrării cu informaţiile vehiculate. Chiar dacă elevii manevrează calculatorul, eficienţa lui nu depinde de faptul că ei ştiu să-l utilizeze, ci de aspectele pedagogice (obiective urmărite, metode active, situaţii de integrare). De aceea, utilitatea lor trebuie să se raporteze la interactivitatea funcţională şi interactivitatea relaţională în situaţiile de cunoaştere, învăţare. Metodele active sunt de bază, iar nu simpla cunoaştere şi manevrare a tehnologiei. Atunci şi utilităţile tehnologice au aceleaşi roluri ca şi metodele active (ca auxiliare): de informare, de facilitare a interacţiunilor şi de producere de cunoştinţe noi, modele, concepte, rezolvări de probleme (Parfene, C., 1999)
Așadar, metodele tehnice sunt utile și absolut necesare pentru achiziția de noi cunoștințe, însă atâta timp cât elevul este atras mai mult de modul cum funcționează aplicația, de cântecul, imaginea sau modul în care rulează diferite animații, activitatea nu-și atinge scopul. Utilizarea unei anumite resurse educaționale digitale în clasa secolului XXI trebuie luată treptat, însoțită încă de metode tradiționale precum demonstrarea, explicația, problematizarea etc.
Bibliografie
1. Parfene, C., Metodica studierii limbii şi literaturii române, Iaşi, Polirom, 1999.
2. Coroi, I. – Percepţia calităţii în educaţie, 2017, pag. 1-9.