Educația timpurie reprezintă o etapă esențială în formarea și dezvoltarea armonioasă a copilului. Grupa mică este caracterizată printr-o mare curiozitate, dorință de explorare și nevoia de siguranță emoțională. Rolul cadrului didactic este acela de a crea un mediu stimulant, sigur și afectiv, în care copilul să se poată exprima liber și să învețe prin joc și activități adaptate vârstei sale.
Valoarea unei experiențe europene: beneficiile unei mobilități Erasmus+ de tip job shadowing la Escuelas del Ave María
Participarea la o mobilitate Erasmus+ de tip job shadowing în cadrul proiectului Erasmus+ VET reprezintă nu doar o oportunitate de dezvoltare profesională, ci și o experiență transformațională pentru cadrele didactice care aspiră la un învățământ de calitate, european și adaptat nevoilor reale ale elevilor.
Percepția generală asupra violenței școlare
Violența în mediul școlar este un fenomen complex și îngrijorător, care afectează atât elevii, cât și cadrele didactice. În cadrul unui studiu recent, realizat prin intermediul unui formular adresat cadrelor didactice, s-au colectat opinii și experiențe pentru a înțelege mai bine acest fenomen și pentru a identifica soluții eficiente de prevenire și intervenție.
Cunoaștere și transcendență
În contextul educațional contemporan, relația dintre cunoaștere și transcendență capătă o dimensiune pedagogică fundamentală, deoarece actul învățării nu se limitează doar la acumularea de informații, ci presupune o transformare profundă a conștiinței elevului prin depășirea granițelor experienței imediate. Procesul educativ autentic îl conduce pe cel care învață dincolo de limitele percepției senzoriale și ale cunoașterii empirice, către acea zonă transcendentală unde se nasc înțelesurile profunde și se formează judecățile de valoare. Astfel, pedagogia modernă nu poate ignora dimensiunea metafizică a cunoașterii, fiind chemată să faciliteze nu doar transmiterea de cunoștințe factuale, ci și trezirea în elev a capacității de a transcende imanentul cotidian pentru a atinge adevărurile esențiale care dau sens existenței umane.
Using Brainstorming in English Lessons – An Effective Pedagogical Strategy
Brainstorming is widely recognized as an essential educational strategy that fosters creativity, collaboration, and critical thinking among learners. In the context of English language instruction, brainstorming plays a pivotal role in engaging students, enhancing language acquisition, and promoting active learning. This article examines the theoretical foundations of brainstorming, its practical applications in English lessons, strategies for effective implementation, and potential challenges. Based on empirical evidence and pedagogical theory, the article highlights how brainstorming can transform traditional language learning environments into dynamic spaces that foster both linguistic proficiency and learner autonomy.
Dezvoltarea competenței digitale – o necesitate
Pentru a putea să trăiască și să se dezvolte într-o societate în care rolul tehnologiei a crescut exponențial, oamenii au nevoie de competențe pentru a putea face provocărilor digitale, dar și avantajelor pe care acestea le oferă. Astfel, în 2006, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat Recomandarea privind competențele -cheie pentru învățarea pe parcursul întregii vieți (2006/962/EC). Aceste opt competențe-cheie, printre care se numără și competența digitală, constituie achiziții ale învățării care permit adaptarea rapidă si flxibilă la viața socio-profesională.
Digitalizarea procesului de evaluare: o abordare interdisciplinară între informatică și matematică
În contextul transformărilor rapide aduse de digitalizare în educație, procesul de evaluare cunoaște o redefinire profundă, trecând de la metodele tradiționale la forme moderne, susținute de tehnologie. Intersecția dintre informatică și matematică oferă un cadru favorabil pentru dezvoltarea unor strategii de evaluare inovatoare, eficiente și personalizabile. Acest articol își propune să analizeze modalitățile prin care evaluarea digitală poate deveni un instrument pedagogic puternic, în special în cadrul disciplinelor STEM, cu accent pe ciclul gimnazial și liceal.
Artificial Intelligence for Education: Exploring the Frontiers of ICT
In the rapidly evolving landscape of the 21st century, education systems worldwide are undergoing a profound transformation. At the heart of this change lies Artificial Intelligence (AI), a frontier technology that is redefining the possibilities of Information and Communication Technology (ICT) in education. As digital tools become increasingly sophisticated, AI is emerging not merely as a support mechanism, but as a core engine driving personalized, efficient, and accessible learning experiences.
Un-Bee-Lievable Story – Un proiect eTwinning inovator despre albine, tehnologie și învățare interactivă la clasa pregătitoare
În anul școlar 2024–2025, în perioada februarie – mai, elevii clasei pregătitoare B de la Școala Gimnazială Nr. 12, Brașov, profesor învățământ primar Mariana Lazăr, au participat cu entuziasm la proiectul eTwinning „Un-Bee-Lievable Story”, alături de parteneri din România, Lituania, Turcia, Grecia, Spania, Franța, Cehia și Georgia. Proiectul a combinat activitățile STEAM cu educația pentru mediu, folosind tehnologia ca instrument-cheie de colaborare și exprimare creativă.
Proiectul eTwinning „Reporters sans frontières” – Un parcurs european jurnalistic şi intercultural
În spiritul tradiţiei anuale şi în contextul unei educații tot mai digitalizate și colaborative, Colegiul Naţional Pedagogic „Dumitru Panaitescu-Perpessicius” din Brăila s-a alăturat inițiativei eTwinning, implicând şi anul acesta elevii din clasa a XI-a în proiectul „Reporters sans frontières”. Fondatorii proiectului au pornit de la ideea de a oferi posibilitatea elevilor ce provin din diferite regiuni ale Uniunii Europene (Franţa, Spania, Italia, La Réunion, România) de a se cunoaşte pe parcursul unui întreg an şcolar. Unul dintre obiectivele proiectului nostru a fost acela de a crea un spaţiu de învăţare colaborativă în care elevii să realizeze lunar sau o dată la două luni un articol digital prin intermediul căruia să comunice şi să-şi împărtăşească cunoştinţele şi experienţele.