Incluziunea copiilor preșcolari întruchipează valorile politicile şi practicile care susţin drepturile fiecărui copil şi al familiei sale, indiferent de abilităţile sale, de a participa la o gamă largă de activităţi şi contexte în calitate de membri cu drepturi depline ai familiilor, comunităților şi societăţii. Rezultatele așteptate în urma experienţelor incluzive pentru copii cu şi fără dizabilităţi şi familiile lor includ un sentiment de apartenenţă şi de participant ca membru deplin, relaţii sociale pozitive şi prieteni, precum şi dezvoltarea fiecăruia pentru a-şi atinge întregul potenţial.
Proiectul Picături de creștere
În perioada 11 decembrie 2023 – 19 aprilie 2024, Liceul „Ștefan Procopiu” din Vaslui a implementat proiectul „Picături de creștere”, finanțat de Fundația Nouă ne pasă prin programul de granturi Nouă ne pasă. Prin acest proiect, 26 de elevi cazați în căminele liceului și care provin din grupuri defavorizate au participat, în perioada ianuarie-aprilie 2024, la activități extrașcolare despre mentalitatea de creștere și comunicarea asertivă. De asemenea, elevii au primit un sprijin financiar necesar pentru a acoperi cheltuielile cu cazarea și cartela de masă pe o perioadă de 10 săptămâni (ianuarie-martie 2024).
Valorificarea teoriei inteligenţilor multiple prin proiectele eTwinning
Împreună cu elevii mei, care sunt în clasa I în acest şcolar, 2023-2024, am devenit parteneri, în luna octombrie 2023, la proiectul internaţional colaborativ eTwinning „Eight doors of inteligence/ Opt uşi ale inteligenţei’’, având ca fondatori pe Meltem Altundağ, din Turcia, şi pe Elisabeta Edit Borş, din România. Proiectul porneşte de la teoria inteligențelor multiple a lui Gardner, care susține că există 8 domenii de inteligență diferite și că fiecare individ are un mod unic de a-și folosi zonele de inteligență. Pe baza acestor informații, în cadrul proiectului „Eight doors of inteligence/ Opt uşi ale inteligenţei”, am avut de realizat activităţi principale cu elevii pe 8 domenii de inteligenţă: inteligența verbală, inteligența intrapersonală, inteligența logico-matematică, inteligența muzicală, inteligența naturalistă, inteligența vizuală și spațială, inteligența kinestezică.
Rolul evaluării din perspectiva susținerii învățării (Studiu)
Tema cercetării „Evaluarea pentru învățare” a fost stabilită ca urmare a constatării că elevii sunt mai atrași de metodele de evaluare moderne decât de cele tradiționale, iar în cazul utilizării acestora elevii obțin rezultate mai bune decât în cazul celor tradiţionale. Am considerat a fi important un studiu în acest sens, prin care să evidenţiez aspecte ale îmbinării metodelor clasice de evaluare cu cele moderne, care contribuie la dezvoltarea competenţelor elevilor din clasele primare și să demonstrez importanţa utilizării acestor metode în scopul creşterii performanţelor şcolare.
Valoarea formativă a lecturii basmului (Studiu de caz)
Sunt poveștile nemuritoare, sau vremea a ucis mitul, iar tehnologia a secat seva lui, reducând interesul copiilor pentru poveste?
Mai au elevii afinitate cu mitul, ca depozitar al unor valori morale, civice, naționale, capabile să formeze și să modeleze personalitatea unor copii? Mai are basmul vreo relevanță pentru elevi? Intrând în contact cu basmul, cum înțeleg ei noțiunile de Bine și de Rău, așa cum apar în basme? Mai sunt acestea actuale pentru ei, sau relativismul anulează aceste valori? Generația Z preferă poveștile vechi, basmele populare ale românilor, sau reformulările contemporane?
Approaches to Teaching Vocabulary
Vocabulary knowledge increases the communicative power of language. Recognizing this, a learner will aim to learn a large number of words considering that the more words he knows, the better he can express the message he intends. When learning a new word, students should realize that one word has more than one meaning that meaning can change, being stretched or limited, according to the way it is used.
Interdisciplinaritatea, o punte între discipline. Activitate interdisciplinară literar-artistică
Formarea și dezvoltarea competențelor cheie la școlarul mic prin intermediul activităților de lectură
Competențele sunt definite ca ansambluri de cunoștințe, atitudini și abilități de aplicare, operare și transfer al achizițiilor, care permit desfășurarea cu succes a unei activități, rezolvarea eficientă a unei probleme sau situații. Abordarea curriculumului pentru clasele primare în manieră integrată, planificarea conținuturilor și a unităților de învățare axându-ne pe competențele prevăzute în programa școlară, derularea unor proiecte educaționale sau tematice, a unor activități extracurriculare sunt câteva din modalități practice de abordare didactică care contribuie la formarea și dezvoltarea competențelor specifice și generale contribuind astfel la conturarea profilului absolventului de clasa a IV-a din perspectiva competențelor cheie de nivel elementar.
Importanța utilizării platformelor de învățare blended-learning în procesul educațional
Într-o societate aflată în permanentă schimbare, orice dezvoltare are impact în educație, astfel că sistemul de învățământ trebuie să se adapteze la noile schimbări și să vină în sprijinul noilor generații cu resurse și oferte care să răspundă acestor necesități, ceea ce face practic imposibilă revigorarea procesului de învățământ fără implementarea tehnologiilor informaționale.
Parteneriatul școală-familie, un rol important în asigurarea succesului școlar
Așa cum spunea Ioan Nicola în cartea sa, ”educația este o activitate socială complexă care se realizează printr-un lanț nesfârșit de acțiuni exercitate în mod organizat, sistematic și conștient, cu scopul de a forma o personalitate activă și creatoare, corespunzătoare condițiilor sociale și istorice prezente.” În procesul de educație sunt implicați mai mulți factori: școală-familie-comunitate. Colaborarea dintre acești factori duce la o educație eficientă și unicul beneficiar este copilul, formarea acestuia pentru viitor.