Proiectul eTwinning „Kindness is contagious” are la bază tema anului 2024, „Starea de bine – să prosperăm împreună!”. Starea de bine experimentată la școală, în special prin intermediul proiectelor eTwinning, determină o motivație crescută în învățare, o mai mare implicare a elevilor în actul învățării, contribuie la crearea unor relații pozitive în mediul școlar și o mai bună pregătire pentru viață. Drept dovadă a importanței acordată acestei teme și a aplicării ideii de stare de bine în școală stă faptul că proiectul a reunit 46 de membri, cadre didactice și elevi de toate vârstele, de la grădiniță la liceu, din România, Turcia, Italia, Grecia, Portugalia, Georgia și Azerbaijan. Alături de partenerii cu care am colaborat într-un mod valoros și eficient, am învățat să ajutăm oamenii, animalele și natura din jurul nostru.
Formare pe tema educației prin mindfulness în Berlin (Erasmus+)
În perioada 18-22 noiembrie 2024, doi profesori din cadrul Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, prof. dr. Dumitru Rus și prof. Iuliana Iolanda Tripa, au avut privilegiul de a participa, alături de colegi din Turcia, Germania și America de Sud, la un curs de formare în mindfullness cu tema Mindfullness Nurturing Inner Peace and Presence, organizat de Sherlok Edu GmbH, filiala din Germania, în Berlin. Acesta face parte din proiectul Erasmus+ 2024-1-RO01-KA121-SCH-000210782, intitulat „Feel Amazing In Your School”. Scopul acestui proiect este de a sprijini educația prin implementarea unor practici inovative și eficiente, care să contribuie la crearea unui mediu școlar conștient și sănătos, axat pe bunăstarea mentală și emoțională a cadrelor didactice și elevilor.
L’approche communicative – moment de référence dans l’évolution des méthodologies d’enseignement du FLE
L’approche communicative apparait dans les années 70 comme une réaction contre l’artificiel et le caractère mécanique de la méthode audio-orale et la méthode audio-visuelle et en même temps comme un effet du contexte sociopolitique: l’élargissement de l’Europe, le marché commun, la mobilité des personnes et la mondialisation. Même si la rupture n’est tellement grande comme c’était le cas des méthodologies précédentes, la différence apparaît en ce qui concerne la compétence: les partisans du structuralisme mettaient l’accent sur la compétence linguistique tandis que les fonctionnalistes soutenaient la suprématie de la compétence de communication.
Lumina faptelor noastre
Școala este una dintre instituțiile care are misiunea de a forma conștiința moral-civică a elevilor de astăzi, a cetățenilor de mâine. Este misiunea noastră, a educatorilor de a forma și a dezvolta deprinderile, abilitățile sociale. Se impune a organiza activități în cadrul cărora elevii să-și dezvolte capabilitatea de comunicare, cooperare, lucru în echipă, rezolvare de probleme, de a empatiza, de a ajuta semeni aflați în suferință.
Experimentul de laborator – metodă de explorare directă a realității
Experimentul este folosit în predarea științelor, constând într-o observare provocată și dirijată de anumite ipoteze, ce urmează să fie verificate experimental. În condiții didactice, experimentarea de către elevii înșiși reprezintă o modalitate specifică de explorare a realității, de învățare prin acțiune, prin experiența trăită direct. A experimenta înseamnă a-i pune pe elevi în situația să conceapă și să practice ei înșiși un anumit gen de operații cu scopul de a provoca, a observa, a dovedi, a studia, a aprecia, a verifica, a măsura efectele, rezultatele etc. (Leif, J.), ceea ce se va solda cu noi achiziții cognitive și operaționale pentru el. Prin definiție, experimentul rămâne și aici o observare provocată, o acțiune de căutare, de încercare, de găsire de dovezi, de legități, prin efectuare de experimente.
Importanța activităților artistico-plastice la preșcolari
Ritmul şi dinamica dezvoltării învăţământului se leagă obiectiv de ritmul şi dinamica dezvoltării economico-sociale, dar şi de politica şcolară, de concepţiile cu privire la rolul învăţământului în ansamblul factorilor care contribuie la progresul întregii vieţi sociale. Învăţământul preşcolar, ca structură a învăţământului românesc, prin funcţiile sale, trebuie să răspundă comenzii sociale şi să se perfecţioneze permanent pentru a realiza educaţia multilaterală a copiilor.
Analiza operei „Nostalgia”, de Mircea Cărtărescu: O abordare postmodernistă a literaturii
Studierea scriitorilor postmoderniști în școală aduce o multitudine de semne de întrebare. Ce mesaj transmite un autor dacă în operele sale lipsesc personajele sau acțiunea? Care este scopul utilizării mijloacelor artistice experimentale, când diversitatea lor determină o profundă confuzie? Trebuie abordat altfel un text narativ scris de un autor contemporan, al cărui stil este mai mult fundamentat pe jocul de cuvinte?
Le texte publicitaire dans l’enseignement / apprentissage du français langue étrangère. Étude d’un cas de figure: le superlatif
Les textes publicitaires offrent un excellent corpus lorsqu’il s’agit de l’enseignement / apprentissage du superlatif en FLE. Et cela parce que les produits vantés par la publicité sont tous présentés comme les meilleurs en leur genre. C’est la raison qui nous a conduite à la conclusion qu’on pourrait, en tant qu’enseignant de FLE, voir le texte publicitaire comme un domaine de la création linguistique bourré de superlatifs de tout genre.
Abordarea istorică a comunicării de masă
Datorită complexităţii sale, în studiul comunicării de masă apar multe direcţii de cercetare, în cadrul cărora atenţia este centrată fie pe elementele componente (studiul instituţiilor media, al proceselor de colectare, prelucrare/producere şi difuzare, al publicului/audienţei, abordarea lingvistică şi semiotică, abordarea socio-psihologică), fie pe funcţiile comunicării de masă (abordarea funcţionalistă), fie pe efectele comunicării de masă (studiul impactului media).
Digitalizarea educației: Oportunități și provocări în procesul didactic
În decursul ultimelor decenii, progresul tehnologie a schimbat radical modul în care se desfășoară procesul de învățământ, de la predare și până la evaluare. Digitalizarea educației prin integrarea tehnologiilor informatice și comunicative aduce atât profesorilor cât și elevilor resurse noi și eficiente pentru o educație mai accesibilă și eficientă.