Apare din octombrie 2001

EDICT Revista educației

O revistă internațională, care acceptă pentru publicare articole în domeniul educației și formării, în limbile română, engleză și franceză.

Publicare gratuită
Adeverință de autor
ISSN 1582 – 909X
Profesor în clasă
7.458
Articole publicate
3049
Contribuitori

Ecologia mediului înconjurător

În natură există un permanent, ireversibil și imens proces biochimic. Niciodată să nu luăm măsuri împotriva legilor naturii, dacă nu le cunoaștem finalizarea. Nu cred că există ceva mai important decât conservarea naturii, cu excepția supraviețuirii omului, și aceste două noțiuni sunt atât de strâns legate, încât este greu să le desparți.

Articol complet →

Random image

Prima zi de școală – începutul unui drum spre lumină. Educația, între emoție, responsabilitate, caracter și credință

Există zile care trec repede și există zile care rămân în memoria noastră pentru totdeauna. Prima zi de școală face parte din cea de-a doua categorie.
Pentru copilul care pășește pentru prima dată în curtea școlii, această zi este o aventură. Pentru părinți, este o zi a emoțiilor și a speranțelor. Pentru profesori, este începutul unei noi responsabilități. Pentru școală, este momentul în care pornește din nou mecanismul viu al educației.

Articol complet →

Random image

Putem fi și noi Spiderman? O experiență de lectură despre empatie, apartenență și curaj

Articolul pornește de la studierea povestirii „Un păianjen care se crede Spiderman”, de Adina Popescu, la clasa a VI-a. Discuția despre lecturile de vacanță, identificarea elevilor cu Maria și empatia față de păianjen au oferit puncte de apropiere de text. Reflecția didactică urmărește legătura dintre aceste reacții și interpretarea perspectivei narative, a nevoii de apartenență și a finalului. Sunt propuse continuări prin recomandare de carte, scriere creativă și activități de consiliere și dezvoltare personală.

Articol complet →

Random image

The Role of English in High School Biology Education: A Modern Approach Throught CLIL Methodology

In the contemporary educational landscape, Biology can no longer be taught as a localized discipline confined to a single mother tongue. English has firmly established itself as the global lingua franca of scientific research, publishing, and academic discourse. When high school students are exposed to biological concepts through English, they are not merely learning a language; they are acquiring the structural matrix of modern science. This dual-focused educational approach ensures that linguistic proficiency develops naturally alongside conceptual understanding, preparing students for an interconnected and knowledge-driven world.

Articol complet →

Random image

Fereastră în istoria României. De la formarea statului dac la Unirea Principatelor

Articolul propune o incursiune în istoria românilor, de la formarea statului dac sub conducerea lui Burebista și Decebal până la momentele de cumpănă ale secolelor al XIX-lea și al XX-lea. Sunt prezentate cucerirea și organizarea provinciei romane Dacia, apoi portretele unor domnitori și eroi ai neamului: Ștefan cel Mare, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Avram Iancu, generalul Ioan Dragalina și Ecaterina Teodoroiu. Textul urmărește contextul politic și militar al fiecărei epoci, formația și faptele personalităților evocate, precum și memoria păstrată de posteritate, ilustrată prin cronici, testamente, ordine de zi și alte mărturii. Din perspectivă educațională, materialul oferă elevilor repere cronologice și modele de curaj, credință și dăruire față de comunitate, iar profesorilor un suport structurat pentru predarea istoriei prin personalități reprezentative. Lucrarea susține astfel cunoașterea trecutului ca element fundamental al culturii generale și al formării conștiinței civice a tinerilor.

Articol complet →

Random image

The challenges of teaching English as a foreign language

English is a global language, spoken by hundreds of million of people all over the world, both as a first and as a second language and it is used in various fields, such as business, medicine, science, academic, journalism, literature, diplomacy, modern technology, etc. So, nowadays, it is necessary not only to speak good English, but also to have language certificates, in order to enter a University, to gain scholarships, to have a good job and a good position in the society.

Articol complet →

Random image

Personalitatea – un sistem biosocial și istoric

Personalitatea, în complexitatea sa, poate fi înțeleasă ca un sistem bio-psiho-social și istoric, deoarece fiecare individ este influențat de o multitudine de factori care converg în definirea modului său de a gândi, simți și acționa. Această viziune integrativă asupra personalității este necesară pentru a înțelege cum ființa umană evoluează și interacționează cu mediul său, atât pe plan biologic, psihologic, social, cât și din perspectiva evenimentelor istorice.

Articol complet →

Random image

Tendințele umane ale antepreșcolarilor

Tendințele umane reprezintă un imbold necesar pentru dezvoltarea speciilor, o dispoziție de a evolua și modifica lucrurile. Ele reprezintă o înclinație naturală, o forță care conduce către un scop, o dispoziție de a evolua și de a modifica mediul în funcție de nevoile fiecărui individ. Tendințele umane sunt universale, fac parte din ființa umană pe tot parcursul vieții, nu se schimbă, dar se manifestă diferit în funcție de nivelul de dezvoltare și sunt inter-conectate între ele.

Articol complet →

Random image

Fereastră în istoria României (I). De la Unirea Principatelor la Marea Unire

Lucrarea propune o incursiune în memoria istorică a poporului român, privită nu ca simplă înșiruire de evenimente, ci ca instrument de educație civică menit să transmită valori naționale și lecții pentru viitor. Sunt parcurse momente definitorii ale epocii moderne românești, de la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza la 1859 și reformele sale alături de Mihail Kogălniceanu, la desăvârșirea statului național prin domniile regilor Carol I, Ferdinand I și Mihai I, incluzând Războiul de Independență, Marea Unire de la 1918 și abdicarea forțată din 1947. Este reliefat și rolul diplomatic al lui Nicolae Titulescu, președinte al Ligii Națiunilor, în promovarea securității colective și a dreptului internațional în perioada interbelică. Demersul are ca scop cultivarea unei conștiințe istorice active, ancorate în fapte verificabile și în figuri exemplare ale națiunii.

Articol complet →

Random image

Drawing as an Instructional Tool in High School Biology Teaching

Biology is the science of life, a field characterized by remarkable structural and functional complexity. In the high school context, where students transition from empirical knowledge accumulation to deep conceptual understanding, the effective transmission of biological information represents a major pedagogical challenge. The use of drawing as an instructional tool is a classic yet permanently relevant strategy capable of connecting theoretical abstraction with the concrete reality of living systems. Far from being a simple recreational activity or a minor complementary method, pedagogical drawing constitutes an essential visual communication channel in decoding complex biological mechanisms.

Articol complet →

Random image