Disciplinele opţionale reprezintă o formă de materializare a CDS-ului numită curriculumul elaborat în şcoală. Ele au apărut din necesitatea şi din dorinţa adaptării programelor şcolare la nevoile şi particularităţile comunităţii locale, iar preocupări în această direcţie regăsim încă din perioada interbelică. Introducerea curriculumului elaborat în şcoală reprezintă o provocare semnificativă pentru managementul şcolar, un demers serios în abordarea curicumului, a întregului proces de predare – învăţare – evaluare într-o modalitate diferită.
Opţionalul reprezintă o varietate de curriculum la decizia şcolii ce constă într-o disciplină şcolară nouă, care presupune elaborarea în şcoală a unei programe noi, nu obiective şi conţinuturi noi, diferite de cele existente în programele din trunchiul comun. Opţionale sunt discipline, cursuri pe care şcoala le oferă spre studiu elevilor în urma identificării intereselor elevilor şi necesităţile comunităţii, cu aprobarea inspectoratelor şcolare.
Ministerul Educaţiei propune o serie de discipline opţionale pe care şcolile le pot alege şi implementa, în procesul instructiv – educativ, dar cadrele didactice au libertatea de a propune astfel de discipline cu condiţia respectării metodologiei de elaborare vigoare şi a avizării lor. Proiectarea curriculumului elaborat de şcoală trebuie să ţină cont de următorii factori:
- resursele umane şi materiale din şcoală;
- interesele elevilor;
- situaţiile specifice;
- necesităţile comunităţii locale.
Opţionalele se pot proiecta într-un cadru monodisciplinar, adică proiectat la nivelul unei arii curriculare sau la nivelul mai multor arii. Orele pentru aceste discipline se realizează pe clase sau grupe de elevi, de către un cadru didactic sau mai multe cadre didactice în cazul opţionalelor transdisciplinare sau transcurriculare.
Se disting mai multe tipuri de opţionale: opţionalul la nivelul disciplinei, opţionalul la nivelul ariei curriculare, opţionalul la nivelul mai multor arii curriculare.
Primul şi cel mai întâlnit este cel la nivelul disciplinei care constă în activităţi distincte de cele propuse prin curriculum naţional. Acest opţional se elaborează în şcoală de către un sigur cadru didactic, şi trebuie menţionat faptul că deşi el poate deriva dintr-o disciplină din trunchiul comun, obiectivele propuse nu trebuie să se regăsească în programa disciplinei. Avantajul acestui opţional constă în faptul că poate să fie propus la nivelul fiecărei discipline şcolare.
Un alt fel de opţional este opţionalul la nivelul ariei curriculare, care presupune alegerea unei teme care implică cel puţin două discipline la nivelul unei arii curriculare. Acest tip de opţional se realizează între disciplinele aceleiaşi arii curriculare.
Ca şi în cazul disciplinei la nivelul disciplinei şi pentru acest opţional trebuie elaborată o programă cu teme, obligatoriu vizate în şcoală şi aprobate de inspectorul de specialitate. Acest opţional prezintă avantajul că se poate realiza de către un grup de cadre didactice de specialităţi diferite, ceea ce aduce un plus disciplinei noi, incitând interesul elevilor într-un grad ridicat. Însă acest opţional presupune o bună colaborare şi susţinere reciprocă între cadrele didactice, adaptarea stilului de predare al fiecăruia. Acest curs poate fi predat numai după o elaborare atentă a conţinuturilor de învăţat şi stabilirea în detaliu a ceea ce va avea fiecare de făcut.
Opţionalul la nivelul mai multor arii curiculare poate fi realizat la ninelul a cel puţin două arii curriculare. Caracterul transdisciplinar sau interdisciplinar al acestui tip de opţional constă în faptul că în programa cursului sunt prevăzute cunoştinţe din mai multe discipline, fiecare aparţinând altei arii curriculare. În opinia mea, acest tip de opţional este superior celorlalte în primul rând prin varietatea informaţiilor studiate, acest lucru avînd rolul de a capta interesul elevilor şi a determina participarea lor activă la procesul de învăţare. Realizarea acestui opţional presupune o documentare temeinică şi o pregătire profesională deosebită. Din punct de vedere al metodologiei acest opţional are cel mai mare potenţial, dar este cel mai greu de realizat şi de pus în practică. Însă valorile sale formative sunt superioare.
Pentru instituţiile de învăţământ, opţionalele reprezintă posibilitatea conturării identităţii propri în raport cu alete şcoli, iar pentru cadrele didactice sunt reale provocări prin care îşi pot dovedi pregătirea profesională. Pentru elevi, opţionalele reprezintă posibilitatea ca ei să aleagă disciplinele ce le vor studia în funcţie de interesele şi aptitudinile lor sau de domeniul în care doresc să-şi dezvolte deprinderi şi capacităţi şi doresc să-şi contureze propriul sistem de atitudini şi valori, caz în care ei vor fi motivaţi să înveţe, să participe activ la propria formare. Pentru părinţi, opţionalele reprezintă atuuri de alegere a unităţii de învăţământ.
Bibliografie
1. Bennet B. – Curriculum la decizia şcolii: ghid pentru profesorii de liceu, Ed. Atelier didactic, Bucureşti, 2007;
2. Cucoş C. – Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2000
3. Bocoş M. – Teoria şi metodologia curriculumului