O paralelă între metodele clasice și cele moderne

Pentru a reuși în relația cu elevii săi, orice profesor trebuie să găsească modalitatea unei bune comunicări, o bună susținere științifică și practică, în funcție de mai mulți factori. După I. Jinga, în  lucrarea sa din 2001, competența profesională reprezintă „un ansamblu de capacități cognitive, afective, motivaționale și manageriale, care interacționează cu trăsăturile de personalitate ale educatorilor, conferindu-i acestuia calitățile necesare efectuării unei prestații didactice […] iar performanțele obținute să se situeze  aproape de nivelul maxim al potențialului intelectual al fiecăruia”.

„A fi educator nu înseamnă a exercita o meserie, înseamnă a îndeplini o misiune, a face un apostolat.”  – G. Mialaret

După realizarea planificărilor calendaristice anuale, următorul pas este de identificare a competențelor și de etapizare a construirii acestora în unitățile de învățare propuse, precum și de găsit cea mai eficientă abordare didactică, acea modalitatea de realizare optimă în funcție de timpul și resursele avute la dispoziție, de modul de organizare a clasei:

  • Individual: studiul individual, studiul în bibliotecă, activități independente, efectuarea temelor de acasă, elaborarea de compuneri, referate şi alte lucrări scrise, efectuarea de lucrări practic aplicative, dar și lucrări experimentale, rezolvări de exerciții și probleme în diferite situații, lectura suplimentară, pregătirea pentru examene sau concursuri, cercetarea, experimentarea, descoperirea.
  • Pe grupe:  lucrări practice, consultaţii, meditaţii, vizite în grupuri mici, întâlniri cu specialişti,  cu oameni de ştiinţă, oameni de cultură, scriitori, susțineri și dezbateri, concursuri, sesiuni de comunicări ştiinţifice şi referate, cercuri școlare.
  • Frontal: lecții  cu  răspunsuri și comunicări, activităţi în laboratoare, în ateliere şcolare,  în săli de sport, vizite didactice, excursii, vizionări  de filme și spectacole, dezbateri.

Am realizat un chestionar  cu un număr mic de întrebări prin consultare unui număr de 100 de colegi (50 de biologie și 50 de istorie) cu vârste între 25-65 de ani.

1. Ce fel de metode în predare-evaluare  folosiți la clasă: clasice, moderne sau le îmbinați?
Procentul de 40 % a fost obținut la îmbinarea metodelor clasice cu cele moderne, un procent mai mic doar cu metode moderne și cel mai mic procent  cu metode clasice.

2. Considerați că în centrul activității didactice trebuie să fie elevul, profesorul, ambii?
In procent de 55% au răspuns elevul, ambii 25% și doar 20% profesorul

3. Care este metoda clasică cel mai des folosită?
La această întrebare răspunsurile au fost echilibrate, aproximativ 20% fiecare.

4. Ce fel de metode moderne folosiți mai des în actul de predare-evaluare?
Cei mai mulți 35% folosesc metodele cub, mozaic, hexagon, urmează metoda pălăriilor gânditoare 25%, metoda schimbă perechea 15%, iar celelalte câte 10%.

Concluzia: Colegii mei rezistă la schimbări și se perfecționează

Metodele clasice sunt: conversația, exercițiul, lucrul cu manualul, expunerea, demonstrația.
Metodele moderne sunt: problematizarea, modelarea, studiul de caz, instruirea programată, algoritmizarea, învățarea prin descoperire, metode de simulare.

În metodele clasice, profesorul expune, comunică, iar elevul își îmbogățește activitatea prin studiu individual. De cele mai multe ori aceste metode practice au fost criticate pentru că nu îndeamnă elevul către practică, că nu dezvoltă  gândirea elevilor, aici mă refer atât la expunere cât și la convorbire. Aceste metode duc spre pasivitatea elevilor, fiind centrate de activitatea de predare a profesorului, mai mult o comunicare unidirecțională, iar elevul fiind considerat cel instruit. În aceste situații evaluarea este de cele mai multe ori o expunere a cunoștințelor, cu o motivație extrinsecă, de multe ori disciplina este impusă.

Metodele noi fac din elevi parteneri la propria lor instruire:

  • Metoda hexagonului;
  • Metoda cubului;
  • Metoda exploziei stelare;
  • Metoda diagramei Venn;
  • Metoda ciorchinelui;
  • Metoda cauză efect;
  • Metoda schimbă perechea;
  • Metoda întrebării surpriză;
  • Metoda Pălăriilor gânditoare;
  • Metoda Lotus;
  • Metoda Mozaic;
  • Metoda 6/3/5;
  • Metoda 50/30/20;
  • Metoda Turul galeriei;
  • Metoda Frisco;
  • Metoda Mozaicului.

Susținerea valorilor  prin gândirea critică și prin exemplificarea rațională și de calitate, dar și prin capacitatea  de gestionare a situațiilor în care propriile idei sunt combătute și evaluate. Pentru ca toate acestea să poată fi realizate trebuie ca sarcinile de lucru să fie clare și bine exprimate pentru a putea fi înțelese de toți elevii, climatul dintre elevi să fie unul de colaborare, pozitiv  dar în același timp și de competiție.

Aceste metode moderne încurajează inițiativa, gândirea, argumentarea, autoevaluarea și pune în centrul activităților  în toate situațiile.
Mai ales că în prezent se merge aproape la fiecare evaluare pe chestionare sau quiz-uri  fiind considerate metode bune și în același timp interactive, evaluare diferențiată uneori în funcție de specificul clasei respective.

După părerea mea, această situație  ar trebui să ducă în funcție de tipul de lecție la o împletire / combinare a metodelor clasice cu cele moderne cu o bună interactivitate în folosul elevilor. O bună practică s-a dovedit a fi autoevaluarea si evaluarea colegială și abia la final intervenția cadrului didactic să lămurească eventualele neclarități.

Trebuie să ne adaptăm vremurilor în sprijinul elevilor

Bibliografie
Iacob Ionela-Gina (2018). Studiu comparativ între metodele tradiționale și moderne utilizate în procesul de predare-învățare, Revista EDICT. https://edict.ro/studiu-comparativ-intre-metodele-traditionale-si-moderne-utilizate-in-procesul-de-predare-invatare/
Marcu V., Filimon L. (2003). Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura Universității din Oradea.
Rateau, P. (2004). Metodele şi statisticile experimentale în ştiinţele umane. Iaşi: Editura Polirom
Rotariu, T. (1999). Metode statistice aplicate în ştiinţele sociale. Iaşi: Editura Polirom
Scallon, G. (1988). L’evaluation formative des apprentissages. Quebec: Presses l’université Laval

 

prof. Daniela Bușcă

Colegiul Național Emil Racoviță (Bucureşti) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/daniela.busca1

Articole asemănătoare