O abordare literară a interculturalității

Premisele de la care porneşte demersul nostru nu urmăresc demitizarea unor concepte cu „aer” european şi nici stabilirea unui diagnostic pesimist în legătură cu evoluţia raporturilor interetnice în spaţiul autohton. Plecăm, firesc, de la ideea că există o discrepanţă de netăgăduit între modul în care aceste relaţii apar formulate în politica oficială şi cel în care sunt gestionate în realitate, situaţie care este evidentă oriunde în mediul social şi cu atât mai mult în zona instituţiei şcolare. În ceea ce priveşte relaţiile etnice în România, trebuie precizat de la bun început că se întâmplă şi aici acelaşi fenomen ca în toate ţările care recunosc oficial stratificarea etnică. Este vorba despre existenţa unor raporturi etnice de tipul majoritate – minorităţi, raporturi care, inevitabil, au un potenţial conflictual prin determinarea cantitativă, prin prejudecăţile identitate –  alteritate, prin revendicările politico- administrative.

Realitatea interculturalității

În ciuda tuturor discursurilor oficiale care promovează toleranţa, cooperarea şi încrederea ca termeni-cheie ai relaţiilor interetnice din România, realitatea arată o cu totul altă perspectivă de abordare. Românul obişnuit – şi nu numai, ci şi omul politic sau persoana publică ce ar trebui să-şi gestioneze precaut discursul oficial – nu se poate desprinde de prejudecăţile cu privire la etniile conlocuitoare. Nu este aici doar orgoliul majoritarului în raport cu minoritarul, ci efectul unei istorii defavorabile acestui tip de relaţii. Secole de inaderenţă la tot ce înseamnă „minoritar” – cel mai adesea maghiar şi ţigan – nu pot fi uitate definitiv în numele europenismului şi al interculturalităţii atât de flatante şi de atrăgătoare pentru oficiali.

În diferite grade şi în diferite forme de manifestare, de-a lungul timpului, în istoria mai îndepărtată sau în cea mai recentă, intoleranţa etnică rămâne o constantă ce aparţine mentalului colectiv, care e reactivată cu fiecare situaţie care ameninţă să destabilizeze poziţia etniei majoritare într-o anumită regiune, care aduce deservicii imaginii generale a acesteia din urmă sau contrazice sistemul cutumiar – religios, cultural – predominant. În afara exemplului autohton, există multe alte ţări care promovează, oficial, multiculturalismul şi flexibilitatea etnică, dar care se confruntă adesea cu manifestări concrete contrare. Spuneam că intoleranţa etnică şi prejudecăţile aferente îmbracă multe forme, de la indiferenţă generalizată până la respingere tacită, marginalizare, excludere, negare. E drept că istoria contemporană a ţărilor civilizate a depăşit reacţiile violente împotriva etnicilor minoritari, pedepsele radicale pentru cei care „păcătuiau” prin apartenenţa la o altă etnie sau rasă, că epoca KKK-ului a apus de mult sau că tensiunile armate între englezi şi irlandezi în Irlanda de Nord sau între spanioli şi etnicii basci s-au mai temperat, dar trăim în continuare într-o lume a intransigenţei etnice. Europa continuă să fie un continent confruntat cu resurecţia naţionalismelor exacerbate, a xenofobiei şi a intoleranţei. Multiculturalismul este o situaţie de fapt şi, oriunde ne-am afla, omogenitatea populaţiilor rămâne o utopie.

Cum gestionează școala problema interculturală?

Educaţia  este, fără îndoială, o soluţie pe termen lung la problemele unei societăţi din ce în ce mai expusă la experienţele inter/multiculturale. Dintr-un loc de închidere defensivă şi de separare, şcoala poate deveni loc de deschidere şi comunicare. Dintr-un instrument de asimilare şi întărire a caracteristicilor naţionaliste, şcoala poate deveni un instrument de formare a tinerilor, în respectul diversităţii culturale. Această tranformare este condiţionată de o atitudine permisivă şi comprehensivă a cadrelor didactice, dar şi de sensibilizarea autorităţilor publice locale, respective a reprezentanţilor societăţii civile. Obiectivul permanent afirmat – acela de a face din şcoală un centru real al comunităţii – nu se poate atinge decât prin conştientizarea unui climat diversificat din punct de vedere etnic. Punerea în practică a activităţilor de educaţie interculturală, în special în comunităţile cu caracter multicultural, în cadrul părţii din curriculum decis de şcoală, va contribui la o mai bună cunoaştere între diferitele comunităţi, dar şi la întărirea coeziunii sociale la nivel local. Axiomele educaţiei interculturale ar putea fi formulate după cum urmează: educaţia interculturală se adresează, în egală măsură, minoritarilor şi majoritarilor; educaţia interculturală nu se limitează la conţinuturile transmise în cadrul unei discipline particulare – ea implică o abordare interdisciplinară care urmăreşte mai degrabă să formeze comporamente decât să asimileze cunoştinţe, educaţia interculturală nu poate fi concepută doar în mediul şcolar, ci în directă legătură cu extraşcolarul (familie, grupuri sociale, instituţii, media), educaţia interculturală presupune implicarea activă a elevului la elaborarea şi gestionarea regulilor de viaţă democratică în viaţa şcolii şi a comunităţii.

Educația interculturală presupune o nouă abordare a orizontului valorilor. Problemele vizează negocierea valorilor, interpretarea lor, juxtapunerea și complementaritatea. Din recunoașterea egalității valorice a culturilor nu trebuie să concluzionăm că toate sunt la fel, școala trebuie să releve și să cultive aceste diferențe, revalorizând noile expresii culturale în contextul lar al unei comunități în care fiecare își găsește locul potrivit.

Lecţia interculturalităţii la… lecţia de literatură română

Diversitatea culturală nu mai este, aşadar, un prejudiciu, ci o realitate care trebuie fructificată în mediul şcolar. Pluralitatea culturală pune nu numai problema apărării diferenţelor, ci şi a dialogului cultural, prin care se îmbogăţesc experienţe de viaţă. Interculturalismul  implică înţelegerea, aprecierea şi valorizarea culturii proprii la care se adaugă respectul bazat pe o informare autentică şi pe construirea curiozităţii faţă de cultura etnică a celuilalt. “Străinul“ este o instituţie cu tradiţie în majoritatea discursurilor care construiesc o identitate naţională. Varianta pe care o propunem aici, în spiritul deschiderilor interculturale şi al abordărilor interdisciplinare, este reprezentată de o programă de opţional la decizia şcolii, pentru clasele a XII-a, intitulat „Imagologie literară”, al cărei argument l-am gândit în următoarele coordonate, în funcţie şi de cerinţele programei de LLR:„Identitatea are mai multe faţete şlefuite de sentimentele de apartenenţă pe care le resimte individul şi este permanent condiţionată de dialogul cu celălalt, de recunoaşterea sau respingerea celuilalt de către celălalt.

De aceea, pornind de la un element de conţinut prevăzut de programa de limba de limba şi literatura română pentru clasa a XII-a, şi anume „Identitate culturală în context european”, extinzând limitele spaţiului geografic şi având în vedere actualitatea dialogului intercultural în termeni de toleranţă şi participare, am gândit cursul opţional de Imagologie literară ca o completare firească atât a demersurilor din aria noastră curriculară, cât şi din aria „Om şi societate”. Acest curs se doreşte, prin urmare, a fi o provocare interdisciplinară, absolut justificată la acest nivel al studiilor liceale, când elevii au dobândit deja o anumită deprindere în gestionarea şi operarea cu o serie de concepte cu funcţionalitate extinsă dincolo de un singur domeniu de studiu.

Se urmăreşte, prin aceasta, o dublă finalitate a cursului: articularea unei viziuni coerente despre raportul identitate/ alteritate, pornind de la potenţialul imagologic al textelor literare, respectiv rafinarea strategiilor interpretative, analitice şi de sinteză şi aprofundarea instrumentelor conceptuale. Alegerea textelor-suport nu este, din acest motiv, deloc întâmplătoare. Nu am dorit o dublare a conţinuturilor programei de literatură română, ci o re-lectură a textelor studiate, dintr-un alt unghi şi cu un alt interes critic, cu scopul aducerii în prim-plan a structurii deschise a operei literare. În acelaşi timp, am intenţionat dezvoltarea interesului pentru comunicarea interculturală, ca o dimensiune definitorie a individului secolului XXI, în spiritul toleranţei, al deschiderii, al acceptării şi înţelegerii diferenţelor etnice, culturale, sociale.”

Conţinuturile pe care le-am propus ca puncte de plecare spre dezbaterile culturale au vizat o zonă vastă din repertoriul literaturii române, unele dintre ele făcând deja obiectul discuţiilor la clasă în anii anteriori, dar, dintr-un cu totul alt punct de vedere:Grigore Ureche. Descoperirea sistematică a alterităţii, Nicolae Milescu Spătarul. Lumea de la căpătul lumii, Miron Costin. Dizertaţii despre ţările de adopţie, Ion Neculce. Între xenofobie şi exilul rusesc, Dimitrie Cantemir. Un principe în lumea musulmană, Ion Budai Deleanu. Alteritatea şi resursele comicului, Dinicu Golescu. Descoperirea Occidentului şi a complexelor etnice, Vasile Alecsandri. Dimitrie Bolintineanu. Înapoi în Orient, Nicolae Filimon. „Splendorile” Fanarului, Mihai Eminescu. Alteritatea în interpretare junimistă, I.L. Caragiale. Evreul şi rachiul otrăvit, Ion Creangă. Ruşi, evrei şi un hâtru humuleştean, Ioan Slavici. Satul ardelean sau puzzle-ul etnic, Mihail Sadoveanu. Lipanii ş i celebritatea stereotipiilor etnice, Liviu Rebreanu. Domni maghiari într-o lume românescă, G.M.Zamfirescu. „A iubi”, conjugat în ţigăneşte, Mircea Eliade. Culorile Asiei, Tudor Arghezi. Germanofil/ germanofob, Poezia proletcultistă. Saşa, Vania şi Nichita vs. Uncle Sam

Concluzii

Nucleul conceptului de „educaţie interculturală” îl constituie dialogul culturilor, înţelegerea dintre culturi, valoarea şi originalitatea fiecărei culturi, înţelegerea dintre comunităţi. Competenţa interculturală care se doreşte a se dobândi în urma unor asemenea proiecte care se desfăşoară în activitatea la clasă vizează, prin urmare, capacitatea elevilor de a-şi schimba atitudinea, comportamentul şi cunoştinţele la interacţiunea cu persoane care aparţin altor culturi, deschiderea, flexibilitatea şi atitudinea pozitivă faţă de instituţia „străinului” şi chiar capacitatea de a-şi revizui valorile şi atitudinile din perspective altor coduri culturale.

Accesări: 127

Articole asemănătoare