„Nu mă respinge… sunt ca tine!”

Copiii cu deficienţe… încă sunt percepuţi ca fiind diferiţi, sunt izolaţi, marginalizaţi şi… etichetaţi „copii cu cerinţe educative speciale: C.E.S.”.
Diferenţa constă în dificultatea de învăţare, în tulburări de comportament, dezvoltarea în ritm lent în plan emoţional, dificultăţi în achiziţionarea, înţelegerea, utilizarea limbajului, scrierii, raţionamentului, abilităţilor intelectuale şi practice.

„Copilăria înseamnă simplitate. Priveşte lumea cu ochi de copil, este foarte frumoasă.” -Kailash Satyarthi

Pe baza unei lipse de educaţie a societăţii, aceşti copii sunt „condamnaţi” la izolare, sunt cei ce „deranjează” orele, sunt cei respinşi de familiile copiilor cu astfel de colegi, sunt „greul” profesorilor ce trebuie să predea la clase… Să nu uităm că şi ei sunt  încălziţi de acelaşi soare ca şi noi, udaţi de stropii ploii sau mângâiaţi de primii fulgi de nea, respirăm acelaşi aer, plângem şi râdem pe teme comune şi diferite, cu intensităţi diferite, percepem binele şi răul după cum suntem afectaţi! Sunt la fel ca noi… sunt „produsul” unic al eredităţii lor şi al mediului în care s-au născut, au trăit, au fost educaţi şi îngrijiţi. Aceste realităţi au impus apariţia conceptelor şi sintagmelor: normalizare, integrare, acceptarea diversităţii, egalizarea şanselor, educaţie integrată , incluzivă, integrarea socio –  profesională , etc. ce au ca scop acceptarea acestora în comunitate, societate, cu aceleaşi drepturi, cu posibilităţi de acces şi utilizare a serviciilor publice, sub măsuri legislative de sprijin, formare şi integrare!

Jocul este modul lor liber de înţelegere, exprimare, bucurie, percepere, simţire, informare despre mediul înconjurător, de orientare în spaţiu şi timp, de socializare! Activităţile organizate sub formă de „ JOC”, adaptate la deficienţele copilului şi la obiectivele / competenţele urmărite în actul didactic, facilitează integrarea şcolară, dezvoltă atitudine pozitivă faţă de şcoală, colaborator la acţiunile desfăşurate pentru educaţia sa, accesibilitate în raport cu gradul său de înţelegere.

Copiii cu cerinţe educativ speciale au nevoie de un curriculum planificat, structurat, diferenţiat, adaptat la nevoile şi deficienţele lor, completat cu programe de terapie specializate, de asistenţă medicală, de programe speciale de predare – învăţare – evaluare, de dascăli formaţi, informaţi, selectaţi după gradul de empatie, specializare, deprinderi şi educaţie!

Copil, adult… încă există o barieră vizibilă între învăţământul de masă şi cel special, în acceptarea grupurilor de câte 2-3 copii deficienţi în clase obişnuite sau clase diferenţiate integrate în structurile şcolilor obişnuite … Copiii cu tulburări de comportament sunt „ plasaţi ”  în grupul elevilor slabi la învăţătură, indisciplinaţi, „periculoşi”…

Familia, şcoala, consilierii şcolari, asistenţii medicali, terapeuţii, psihologii, comunitatea locală sunt factorii responsabili în sprijinirea, formarea, educarea, modelarea copiilor cu cerinţe educative speciale, sunt cei ce pot „dărâma” barierele din calea învăţarii, a cunoaşterii, a  integrării şi acceptării lor în lumea pe care o percep la dimensiuni diferite …

A educa este un merit, o obligaţie profesională, un rezultat obţinut prin adăugarea de noi date la latura intimă a copilului ce determină armonizarea dintre intervenţia reală a profesorului şi iniţiativa elevului. Relaţiile afective pozitive stimulează cunoaşterea, învăţarea, dezvoltarea, acceptarea diversităţii, descoperirea propriei persoane, a talentului, a deprinderilor, a formării de capacităţi intelectuale şi aplicative.

Nu pot să „dezlipesc” învăţământul de masă de cel special… ambele sunt bazate pe educaţie, individualizare, diferenţiere şi au ca element fundamental COPILUL!

Am organizat, ca profesor diriginte, activităţi, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă, Pascale, la Fundaţia „ TREBUIE…”, la Casa de Copii „ ZORILE” , Slatina, la Şcoala Specială Balş, unde suflete curate de copii ( în ambele sensuri) s-au îmbrăţişat, s-au împrietenit, s-au jucat şi au înţeles că nimic nu este diferit, nimic nu-i împiedică să comunice în limbajul lor comun „ COPILĂRIA”!

Educaţia incluzivă şi integrată sunt alternative educaţionale reale, moderne, benefice şi eficiente ale sistemului educaţional românesc bazate pe diferite forme de „comunicare”:

„Comunicarea presupune asocierea elementelor cognitive şi afective cu scopul de a transmite informaţii, a inspira credinţe, a induce emoţii sau a evidenţia comportamente printr-un proces alternant de relaţii între scris, vizual, nonverbal, vocal, auditiv, simbolic şi comportamental.” (LEVEL şi GALLE)

Educaţia / şcoala incluzivă  –  este o terminologie ce are un profund conţinut şi se referă la a clădi, a accepta, a sprijini şi a contribuii la formarea şi dezvoltarea unei „societăţi pentru toţi“! Familia este şi rămâne baza societăţii, climatul prielnic de afecţiune, de sprijin, de dezvoltare armonioasă a copilului… aici, în familie  este locul unde orice copil trebuie să fie primit, educat şi sprijinit în funcţie de dizabilităţile sale, ritmul său lent sau agitat de manifestare, de intensitatea trăirilor interioare şi modul propriu de manifestare. Familia, societatea, prin educaţie,  trebuie să se plieze, să accepte, să creeze condiţii pentru a asigura o dezvoltare armonioasă a fiecărui individ, să se conformeze nevoilor şi posibilităţilor fiecăruia, cu scopul de a păşi spre normalizare şi normalitate!

Prin activităţi comune, prin jocuri, prin serbări şcolare, prin concursuri, copetiţii, prin echipe mixte, putem să educăm tinerii, familiile acestora, să accepte diversitatea, să asigurăm egalizarea şanselor, să normalizăm – să-i acceptăm în societate sau comunitate, să-i  integrăm –  acceptăm necondiţionat!

Este un strigăt, o chemare, o trezire la viaţa reală şi normală:

„Nu mă respinge … sunt ca tine!”

„Dacă omul n-a primit decât o educaţie defectuoasă sau rea, el devine cel mai îngrozitor animal pe care l-a produs pământul.
De aceea, legiuitorul trebuie să facă din educaţia copiilor prima şi cea mai serioasă din preocupările sale.” -Platon

Bibliografie:
1. Şoitu Laurenţiu, 1997, Comunicare şi acţiune, Editura Institutul European.
2. Verza F, 2002, Introducere în psihologia specială, Editura Fundaţiei Humanitas.

Accesări: 154

Articole asemănătoare