Îndemnul lui J.J.Rousseau „Începeți prin a vă cunoaște copiii, căci, de bună seamă, nu-i cunoașteți!” capătă o deosebită relevanță în contextul proiectării unei strategii care să elimine situațiile de eșec și să sprijine toți elevii în descoperirea și afirmarea șansei proprii de realizare. Îți trebuie inteligență și iscusință ca să cunoști Omul, această ființă solid fortificată, acest „mic univers” cum îl numea Heraclit.
„Există numai un singur fel de a înțelege bine oamenii – atrăgea atenția Ch. A. Sainte-Beuve- anume de a nu ne grăbi să-i judecăm, ci de a trăi în prejma lor, a-i lăsa să se explice, să se dezvăluie zi de zi și să se zugrăvească ei înșiși în noi”.
Din perspectivă psihopedagogică, a cunoaște un copil presupune identificarea notelor dominante ale personalității sale, înțelegerea motivelor care îl determină să reacționeze într-un anumit mod la situațiile cu care se confruntă, prevederea atitudinilor ulterioare și, nu în ultimul rând, anticiparea modului în care se va manifesta. Volumul și nivelul cunoștințelor transmise elevilor, numărul și dificultatea sarcinilor propuse pentru formarea deprinderilor, cantitatea și durata efortului în activitățile de instruire la lecții trebuie să fie adaptate posibilităților pe care le au atât la nivelul vârstei, cât și individual.
Cunoaşterea unui aspect al realităţii nu se reduce la a acumula totalitatea informaţiilor cu privire la aspectul respectiv. Un profesor cunoaşte numeroase date despre elevii săi, dar cunoaşterea este complexă doar atunci când îşi propune în mod special acest lucru şi când realizează demersuri în acest sens. Cunoaşterea fiecărui elev este una din cele mai importante provocări pentru un cadru didactic. Într-o abordare complexă şi atractivă, fiecare elev va fi tratat în mod special, ca o individualitate unică şi nu ca parte a unui grup. Responsabilitatea cunoaşterii elevilor, pentru a le descoperi şi a le dezvolta potenţialul, pentru a-i ajuta pe ei să se cunoască, pentru dezvoltarea încrederii în sine este „startul” pentru reuşita activităţii educaţionale.
Copilul nu este totuşi un robot ce acţionează doar atunci când este programat. El este o personalitate în devenire, un material maleabil sub influenţa factorilor de mediu şi educaţionali care, ca orice fiinţă umană, are nevoi şi trebuinţe și necesită ajutor pentru creştere şi dezvoltare.
Cu cât îl cunoaștem mai bine pe cel pe care îl educăm, cu atât rezultatele nu vor întârzia să apară, fiind, de cele mai multe ori, cele pe care ni le dorim. Necesitatea cunoașterii personalităţii elevilor, preocupările de identificare și cultivare a specificului individual al copilului sunt justificate și de prezenţa știinţei în acţiunea de orientare școlară și profesională care contribuie la înlăturarea întâmplării, neinformării sau a capriciilor în alegerea profesiunii, înlesnește, în același timp trecerea de la un criteriu constatativ, dogmatic și statistic la unul formativ dinamic și interpretativ. Pentru dezvoltarea unor atitudini și valori dezirabile, profesorul trebuie să creeze situaţii de învăţare menite să dezvolte astfel de atitudini, să se descurce în situaţii conflictuale date de opinii diferite între indivizi sau între individ și societate, să evalueze dezvoltarea atitudinilor și valorilor la elevi. Este un al doilea pilon de bază al strategiei elaborate la nivelul managementului școlii în scopul stimulării, evidențierii și promovării performanţei individuale și colective specifice. Este deosebit de important ca și sistemul de formare a profesorilor să răspundă acestor noi dezvoltări ale curriculum-ului, ale tehnologiei didactice (metodologii de predare-învăţare) și materialelor educaţionale pe care profesorii trebuie să fie pregătiţi să le folosească adecvat.
În final, aş vrea să închei cu spusele lui William Butler Yeat, care afirma „Educaţia nu este umplerea unei găleţi, ci aprinderea unui foc.”
Bibliografie
Allport, G. W, 1991, Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, Bucureşti.
Dumitru, Ion Al., Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, Editura de Vest, Timişoara, 2000
Kulcsar, T. (1978). Factorii psihologici ai reuşitei şcolare. EDP, Bucureşti.
Sas, C. (2010). Cunoașterea și dezvoltarea competenței emoționale. Editura Universității din Oradea.