Multilingvism pentru societăți stabile și prospere

Peste tot în Europa există un nivel remarcabil de preocupare comună  în ceea ce privește educația lingvistică. Se raportează înăgrijorări legate de faptul că limba engleză este adesea cel mai frecvent limba invațată în şcoală. O serie de țări au raportat acest lucru ca ceva care devine un substitut al multilingvismului și care subminează cel mai frecvent diversitatea. Există, de asemenea, preocupări exprimate cu privire la pierderea dominaţiei limbilor naționale deja stabilite ca urmare a influenței limbii engleze asupra studiile superioare, în special post-universitare.

Nivelul de realizare în învățarea limbilor străine este o preocupare larg exprimată, în special pentru alte limbi decât limba engleză. Similară cu această preocupare este cererea frecvent articulată de formare continuă și perfecționare a profesorilor de limbi străine.

Multe sisteme educaționale se străduiesc să creeze coerență și continuitate în toate etapele învățării limbilor străine, de la primar la universitate și între diferitele limbi predate și învățarea limbii naționale. Există, de asemenea, o ruptură identificată între învățământul școlar de stat și învățământul la domiciliu sau pentru comunitate.

Cele mai multe țări afirmă că nu susțin sau nu apreciază suficient ceea ce unii descriu drept „mina de aur” a limbilor imigrante. Într-un moment în care este nevoie de o gamă tot mai largă de competențe lingvistice, acest capital lingvistic este, în general, neglijat. În multe țări este raportată lipsa de înțelegere a predării limbii naționale în rândul nou-veniților. Mai mult, statutul de clasã a doua al limbilor imigrante a apărut în legătură cu chestiuni de identitate și coeziune socială.

Poziția specială a limbii engleze în Europa ar trebui să fie recunoscută în mod explicit, pentru a propune un nou model pentru coexistența limbilor în Europa. Acest lucru ar avea implicații asupra  formulelor de politică, în special asupra obiectivului-cheie al „limbii materne plus două”. Ar încuraja, de asemenea, mai multe activități de cercetare și dezvoltare privind modalitățile prin care poziția de top a englezei ar putea fi utilizată pentru a promova și a sprijini multilingvismul sau plurilingvismul, mai degrabă decât a le submina. În cele din urmă, aceasta ar însemna că fluxurile de finanțare europene, de exemplu, programul de învățare continuă pe tot parcursul vieții, ar acorda prioritate sprijinului altor limbi decât limba engleză. O prioritate a noilor programe ar trebui să fie de a permite și de a încuraja mobilitatea și formarea continuă a profesorilor de limbi străine din Europa – ar trebui să existe un „Erasmus specific pentru profesori”. În legătură cu aceasta, guvernele naționale ar trebui încurajate să coopereze prin intermediul unor dispoziții reciproce de formare, schimb de profesori, formatori și educatori și de eliminare a barierelor din calea angajării cadrelor didactice din alte state membre, doar un astfel de nivel de cooperare satisfăcând  nevoile unei Europe multilingvistice. Sunt necesare cercetări la nivel european cu privire la factorii care favorizează atât buna învățare a limbilor străine, cât și dezvoltarea cetățeanului plurilingvistic, luând în considerare nevoile și capacitățile lingvistice existente,precum și practicile în școală împreună cu învățarea informală în comunitate. Studiile europene privind competențele lingvistice ar trebui extinse și pentru a aborda aceste întrebări și a elabora orientări pentru a informa practicile naționale. Limbile „imigrante”, „migrante”, „comunitare” ar trebui recunoscute în mod explicit prin instrumente adecvate la nivel european, iar acestea ar trebui să fie eligibile pentru un sprijin sporit în materie de finanțare în politicile naționale și europene. Oferirea altor limbi decât limba sau limbile naționale ar trebui adaptată astfel încât toți elevii, indiferent de mediul lor de proveniență, să aibă posibilitatea de a învăța limbile comunității lor, de la învățământul preșcolar până la cel universitar. Acolo unde sprijinul școlar nu este posibil pentru limbile mai puțin cunoscute, autoritățile din domeniul educațional ar trebui să ofere sprijin financiar pentru învățarea limbilor în afara școlii și să găsească modalități de a recunoaște valoarea tuturor acestor limbi în viața cotidiană a școlii. Competențele lingvistice ar trebui dezvoltate pentru societăți mai incluzive, iar predarea ar trebui să reflecte diversitatea .populației școlare .

În general, din punctul de vedere al datelor, sondajul Language Rich Europe oferă o bază solidă, dar în anumite domenii este necesară o cercetare mai detaliată,  existând o cerere generală de date mai fiabile, despre limbi, despre politici și despre furnizare. Informațiile sunt disponibile în legătură cu limbile în învățământ, de exemplu, în rapoartele regulate Eurostat privind predarea limbilor străine, ceea ce ar putea necesita o mai mare difuzare și publicitate. Există, totuși, un punct forte pentru colectarea mai sistematică a datelor despre limbi, deoarece acestea sunt de fapt folosite în societate ca bază pentru planificarea pentru viitor. Și există un caz de armonizare a statisticilor europene privind diversitatea lingvistică ca un plan pe termen lung la nivel european. În ciuda limitărilor sale, datele LRE au o contribuție importantă în această privință, dar este nevoie de mai multe informații în toate domeniile la nivel european, dacă se dorește elaborararea de politici coerente.

Pe lângă aceasta, se raportează că, în mare parte datorită mobilității sporite, dar și datorită poziției specifice a limbii engleze ca limbă învățată, relațiile dintre limbile „naționale”, „limbile materne”, „străine”, „minoritare” s-au schimbat începând cu anii 1990, astfel fiind necesară o nouă conceptualizare a acestora. Modelul actual presupune  progresul prin dobândirea uneia sau a două limbi noi, mai degrabă decât prin dezvoltarea competențelor interculturale, care implică diferite niveluri și utilizări ale limbajului.

Mai mult, este important să se acorde tuturor elevilor sprijinul de care au nevoie pentru a stăpâni limba saul limbile școlare, pentru a dobândi competența academică esențială în vederea dezvoltării cunoașterii și a succesului școlar. Tot cu același scop, se are în vedere îmbunătățirea cunoștințelor actuale despre limbile vorbite și utilizate în diferite comunități și țări din întreaga Europă și despre relațiile dintre limbi. De exemplu, prin intermediul datelor privind traducerile, se poate elabora un studiu inițial al datelor existente cu privire la recensământ, iar autoritățile relevante ar trebui încurajate să efectueze alte activități de recensământ în acest domeniu. Formula trilingvistică a Comisiei Europene „limba maternă plus două” ar trebui să fie actualizată și dezvoltată în continuare. Deoarece limba maternă a multor cetățeni nu este alta decât limba națională, poziția specială a limbii engleze înseamnă, de asemenea, că în practică majoritatea cetățenilor vor învăța limba engleză plus una. O dezvoltare utilă a acestei formulei ar putea include o articulare clară a unui profil lingvistic, fiecare copil și adult având dreptul de a învăța limba oficială a țării sale de reședință la nivelul fluenței academice, iar autoritățile vor elimina orice obstacole majore, oferind sprijin suplimentar gratuit.

Documentul cu privire la revizuirea limbilor europene se bazează pe concluziile profilurilor naționale și regionale prezentate în Language Rich Europe. Astfel, se semnalează tendințe în politicile și practicile de multilingvism în Europa, împreună cu rapoartele privind lansările de ateliere naționale și regionale desfășurate pentru a analiza documentul de bază și propuneri de acțiune la nivel național. De asemenea, se ține cont de discuțiile de la Conferințele Rich Europe (LRE) de la Londra, care au loc la Academia Britanică. Problemele naționale sau regionale specifice includ variații semnificative ale volumului de date și informații disponibile referitoare la dispozițiile naționale. Se remarcă astfel o  ambiguitate privind limbile regionale și imigrante iar, în unele cazuri, privind învățarea limbilor străine în cazul în care statutul limbii naționale nu este cert. Alte aspecte privesc interfața dintre limbile regionale și limba sau limbile oficiale. Pentru viitor, se identifică necesitatea unei campanii de convingere a factorilor politici de importanța limbilor, interesul pentru dezvoltări, cum ar fi învățarea integrată a conținutului și a limbii străine (CLIL), prin atitudini novatoare față de evaluare, reducerea absenței învățării limbilor în țările anglofone, introducerea unor politici la nivel universitar, și nu în ultimul rând, problematica legată de existența dublării materialelor video, mai degrabă decât a subtitrării.

Așa cum am menționat anterior, există o variație considerabilă a modului în care sunt descrise și concepute diferitele tipuri de limbi – de exemplu, „străine”, „minoritare”, „imigrante”. Într-adevăr, acestea nu sunt categorii clare, deoarece o anumită limbă poate fi contextualizată în funcție de oricare dintre aceste categorii; de exemplu, limba română poate fi considerate limbă străină, imigrantă și limbă maternă în același timp, iar aceasta se aplică și pentru multe alte limbi, chiar și în limbile de comunicare cele mai folosite. În pofida acestei ambiguități și în ciuda variațiilor de peste tot în Europa, există totuși o surprinzătoare problemă comună de preocupare, din care rezultă aceste recomandări propuse la nivel european.

Bibliografie:
1. Language Rich Europe: Trends in Policies and Practices for Multilingualism in Europe. Conference at the British Academy. London.  2012.

Accesări: 110

Articole asemănătoare