Motivația învățării – un deziderat irealizabil?

Într-una din pauzele școlare, am participat fără să fiu inoportună la o discuție între doi elevi, băieți, de clasa a II-a. Unul îi explica celuilalt că cine învață prea mult este un tocilar. Ambii îmi sunt elevi, în prezent, la clasa a doua și învață foarte bine, adică îndeplinesc cerințele din descriptorii specifici calificativului foarte bine. Sunt copii isteți, activi, îndemnați de familie să învețe. Cu toate acestea… discuția lor m-a pus pe gânduri și nu am putut s-o las să treacă neobservată.

Cu prima ocazie, am făcut-o cunoscută întregii clase și… stupoare! Mai aveau și alții aceeași opinie. Vorbăreața I. a ținut să precizeze răspicat că tocilarul este acela care stă tot timpul cu nasul în cărți.

Cum faci să demontezi o idee de acest gen din mintea unor copii de opt ani, care își spun foarte vocal părerile. Eu îmi doresc, ca oricare alt profesor, să am niște elevi care să agreeze ideea de a învăța din plăcere, motivat, care să înțeleagă că o cale prin care poți deschide portițe în viață este calea cunoașterii. Orice dascăl, prin menirea profesiei, nu cred că vrea, voit, să aibă elevi dezinteresați, adică slab pregătiți.

Am pornit să le construiesc un raționament logic, pe înțelesul vârstei lor, că tocilar nu înseamnă că persoana stă cu nasul în cărți prea mult, poate că citește mult pentru că îi place sau își aprofundează în ritmul propriu niște cunoștințe. Tocilar este considerat acela care nu învață conștient, care poate reproduce ceea ce învață doar mecanic, care nu poate aplica ceea ce crede că învață și uită repede pentru că se bazează doar pe memoria de scurtă durată.

A trebuit să le reamintesc că ceea ce învățăm noi, mai ales la clasa a doua, constituie baza pentru descifrarea tainelor științelor: cititul, scrisul corect și citeț, noțiuni de comunicare, dezvoltarea gustului pentru lectură, socotitul (cele patru operații matematice), rezolvarea de probleme, noțiuni din domeniul artelor, deprinderi de mișcare și educație fizică și purtarea decentă în societate.

Îi cunosc pe elevii mei de doi ani, suntem în al treilea an împreună, și nu credeam că trebuie să le mai întăresc ideea că e important ce facem la școală. Păreau convinși de explicațiile mele pe moment, voi vedea pe viitor la ce alte provocări va trebui să fac față.

Oricum, rămâne o temă deschisă… cum îi motivăm pe elevi că învățătura este bună, că știința de carte face bine și că operațiile și calitățile gândirii nu se pot dezvolta altfel.

Dicționarul explicativ al limbii române conține următoarele definiții pentru termenii citați:

  • TOCILAR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțitul instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher.
  • BUCHER, bucheri, s. m. 1. Persoană care învață pe dinafară, fără a pricepe ce învață. 2. (Inv.) Persoană care se află cu învățătura abia la alfabet, care este începător la învățătură.

De la Francis Bacon (filozof, sec. al XVII-lea) ne-au rămas citate celebre care să ajute susținerea rolului învățăturii:

Citește nu pentru a contrazice, nici pentru a crede, ci pentru a cântări și a lua în considerare.

Cititul îl face pe om deplin; vorbirea îl face prompt, iar scrisul îl face exact.

 

Accesări: 237

Articole asemănătoare