Ca urmare a schimbărilor apărute pe plan social și economic, școala românească a fost pusă și ea în situația de a-și schimba multe dintre modalitățile de lucru, de a restructura formele și metodele de predare, a redistribui conținuturile curriculare, astfel încât calitatea învățământului și pregătirea elevilor să nu aibă de suferit. O formă de predare neutilizată și deci neexersată anterior în cadrul învățământului general obligatoriu, aceea de predare online, a trebuit introdusă rapid, devenind pentru o vreme singura posibilă, ceea ce a presupus căutarea de informații, pregătirea profesorilor pentru utilizarea de platforme de predare online, dar și adaptarea conținuturilor diferitelor discipline la aceasta.
La unele activități didactice cu caracter preponderent teoretic, trecerea de la activitatea directă, față în față, la cea online s-a putut face aparent cu mai multă ușurință, pe când la cele cu conținut practic, sau în cazul profesorilor cu mai puține abilități informatice, de utilizare a instrumentelor TIC și media, acest lucru a fost mai dificil. Dintre acestea, la disciplina educație fizică și sport, „activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor de practicare a exercițiilor fizice, în scopul măririi, în principal, a potențialului biomotric al omului în concordanță cu cerințele sociale” (Terminologia educației fizice şi sportului, Editura Stadion, Bucureşti, 1974), au fost întâmpinate mai multe probleme, mai ales în absența unor resurse materiale și virtuale, care ar fi putut fi un real ajutor pentru profesori. Pentru realizarea unui act educațional de calitate, a fost necesar accesul la resurse materiale eficiente, care de multe ori nu au fost accesibile, o calitate a internetului foarte bună, atât pentru profesor cât și pentru elevi.
Dacă pentru realizarea de resurse – materiale teoretice, audio sau scrise, profesorii de educație fizică s-au mobilizat mai repede, pentru cele cu conținut practic – filme, scheme de exerciții, acest lucru a fost mai anevoios, fiind necesară o colaborare între profesorii de aceeași specialitate sau din discipline diferite, cât și un timp mai lung de elaborare.
Astfel, în cazurile cunoscute de mine, orele de educație fizică au căpătat, în prima perioadă de activitate online un caracter preponderent teoretic sau mixt, prin transmiterea de informații și filme cu exerciții practice preluate din mediul virtual, treptat, s-a putut trece la activități directe, cu un timp de desfășurare apropiat de cel de la școală, datorită dotării elevilor cu tablete conectate la internet și realizării unei baze de resurse de specialitate.
În cazul lecțiilor de educație fizică teoretice, predate online, am utilizat ca modalități de transmitere platforme Google classroom, Whatsapp, Messenger, iar conținuturile au fost cele din manualele digitale recomandate de Ministerul Educației, dar și interdisciplinare, cunoștințele din anatomie, fizică, geografie, alte noțiuni necesare în viața reală. Pentru a evita monotonia, am încercat să folosim conținuturi diversificate, interesante, dar și adaptate nivelului de vârstă, ca acestea să poată fi înțelese și să contribuie, alături de cele dobândite la alte discipline, la formarea unui mod de viață sănătos, care să implice o stare emoțională bună, prin alimentație sănătoasă, alternarea activităților cu odihnă și activități de recreere activă, practicarea de activități motrice, iar aceasta să reprezinte o practică generală.
În mediul online, între profesor și elevi, sau între elevi se realizează un alt fel de conexiune, uneori directă, alteori indirectă, care trebuie condusă astfel încât să aibă rezultatele așteptate, să se asigure participarea tuturor elevilor la activitatea de învățare, să se evite timpii morți, să se încheie cu un feedback din partea elevilor, care să se simtă verificați și să primească, la rândul lor feedback obiectiv în timp real, pentru activitatea depusă. Pentru aceasta, este utilă realizarea de seturi de întrebări sau chestionare online, formate din maxim 10 întrebări din tema abordată în cadrul orei, care să fie aplicate prin intermediul unor platforme dedicate, iar profesorul va putea avea o imagine asupra calității informațiilor transmise, a nivelului asimilării celor transmise și chiar asupra interesului manifestat de unii elevi la oră.
O modalitate mai dificilă de desfășurare a lecției la distanță este cea practică, care devine posibilă prin transmiterea către elevi de materiale video și realizarea de către aceștia a unor complexe de exerciții fizice după materialele înregistrate. Acest tip de activitate necesită o mai bună dotare materială, și chiar existența unor lecții video înregistrate de către profesor, sau de alți specialiști. Pentru aceasta, la nivelul școlii noastre s-a colaborat în cadrul comisiei metodice, realizându-se o bază de înregistrări video de câte 10-15 minute, cu complexe de exerciții de dezvoltare fizică generală, dar și de formare a deprinderilor motrice de bază, au fost selectate și unele dintre exercițiile și jocurile propuse de colegi din alte școli pe platforme educaționale, au fost implicați și elevi cu aptitudini în domeniu.
Avantajul acestor lecții a fost acela că elevii salvau exercițiile și le puteau repeta chiar zilnic, le însușeau și le puteau reproduce, ducând la o obișnuință în practicarea mișcării.
În conținutul lecțiilor practice ”face to face”, am utilizat platforme dedicate, Google Meet și Zoom, iar interacțiunea cu elevii a fost directă, cu o supraveghere atentă și îndrumare, corectare. Lecțiile au avut aproximativ etapele unei lecții obișnuite, elevii simțindu-se ca la școală, interacționând unii cu alții, bucurându-se de revedere. Am stabilit reguli clare, am folosit exerciții fizice simple, cu grad redus de dificultate, care se realizează fără efort fizic mare, în condiții de siguranță, fără solicitarea unui ajutor extern. Pentru astfel de ore, am utilizat demonstrația personală sau de către un elev, dar și transmiterea unor programe scurte de pregătire fizică pentru pregătirea organismului pentru efort și părți cu privire la conținuturile de predare-învățare-exersare. Vizionarea filmelor de către elevi s-a făcut independent, ca și realizarea sarcinilor de lucru de către fiecare participant, individual. În unele cazuri am urmărit direct elevii în timp de exersau, alteori am solicitat înregistrarea modalității de lucru și transmiterea de către fiecare elev în parte a înregistrării video, prin încărcare pe platforma în care se desfășoară tot procesul didactic, în baza regulilor stabilite la începutul activităților online.
Evaluarea curentă și finală a activității s-a realizat în lecția curentă, în limita timpului disponibil, sau la începutul lecției următoare. Pentru evaluări finale teoretice, am aplicat periodic teste grilă, cu timp limitat de răspuns pentru fiecare item în parte, elevul primind punctaj sau notă. Pentru aceasta, mulți profesori au fost instruiți prin programul CRED-Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți, existând în prezent baze de teste dedicate pentru diferite discipline, dar încă sărace pentru educație fizică, poate și datorită caracterului preponderant practic al acesteia.
Avantajul abordării unor teme cu conținut practic, introducerea jocurilor de mișcare și a unor provocări motrice, care să se poată desfășura în spațiul casei, fără a fi necesare resurse materiale consistente, este acela de a contribui la creșterea nivelului de divertisment al orelor, captivând atenția participanților la aceste lecții. Astfel, chiar în condiții de distanțare socială, starea de sănătate fizică și psihică a fiecărui elev este îmbunătățită, exercițiul fizic, realizat în mod regulat, în ritmul zilnic, de zi cu zi, cu un timp de execuție bine chibzuit creează plăcere, contribuie la relaxarea neuropsihică a practicantului, indiferent că este activitate benevolă sau obligatorie ca activitate didactică, desfășurată organizat.
Bibliografie
1. *** Terminologia educației fizice şi sportului, Editura Stadion, Bucureşti, 1974.
2. Cârstea Gh., Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Editura ANDA, Bucureşti, 2000.
3. Dragnea Adrian şi colab., Educaţie fizică şi sport – teorie şi didactică, Editura FEST, Bucureşti, 2006.
4. Epuran M., Horghidan V., Psihologia educației fizice, Academia Națională de Educație Fizică și Sport, București, 1994.