Când lumea îşi derulează în viteză pagini digitale din existenţa tot mai gri, cuprinsă fiind de superficialitate, frică şi indiferenţă…, copilul aşteaptă cu ochi curioşi (încă) să vadă dacă şcoala/ grădiniţa îi mai poate trezi interesul. Născuţi la un clic distanţă de informaţia ambalată uneori neglijent, copiii vremurilor noastre au nevoie de scânteia motivaţiei pentru învăţare. „Mai poate lecţia clasică să îi atragă…?” este întrebarea la care profesorii ar trebui să poată răspunde, cunoscându-şi cât mai bine generaţia de copii cu care lucrează.
O metodă foarte atractivă ce poate fi folosită în activităţile didactice la clasă este experimentul. Materiale simple, mixate cu baghetă de magician şi adaptate vârstei şi conţinutului, aduc sclipiri de curiozitate şi facilitează învăţarea. Joaca de-a micii cercetători (sau „magicieni”) hrăneşte dorinţa naturală a copilului de a cunoaşte şi de a înţelege uimitoarele transformãri care au loc în jurul lor. Astfel, devin parte activă în procesul de învăţare, iar atitudinea faţă de şcoală poate fi una pozitivă, pe termen lung.
Ştim că unul din obiectivele majore ale educaţiei este creşterea puterii de înţelegere a copilului şi cultivarea dorinţei acestuia de a învăţa fără efort, fără constrângeri, în vederea asigurării reuşitei şcolare şi a succesului în viaţă. Învăţarea prin descoperire urmăreşte ca predarea-învăţarea să se bazeze pe problematizare şi cercetare, pe experienţa directă şi concretă, prezentată în mod cât mai creativ. Ioan Cerghit consideră experimentul ca o metodă activă care „are mai multă forţă de convingere decât orice altă metodă şi, deci, posibilităţi sporite de înrâurire asupra formării concepţiei ştiinţifice despre natură la elevi”.
Curiozitatea înnăscută a copiilor, manifestată prin întrebări de genul: „De ce?”, „Cum?”, „La ce?”, „ Pentru ce…?”, se transformă într-o activitate intelectuală intensă, menită să creeze capacităţi şi abilităţi noi pentru micul preşcolar. Bucuria copilului care poate crea zăpadă în orice anotimp, transformând-o în bulgări sau chiar oameni de nea în miniatură, antrenează toate celelalte mecanisme ale gândirii, astfel încât, acesta să asocieze grădiniţa/şcoala cu locul în care se pot combina cu succes educaţia şi distracţia.
Captarea atenţiei copiilor din zilele noastre poate fi, uneori, dificilă… Vreau să mă uit la desene animate…! Doamnaaa!! Putem folosi experimentul în momentul introductiv al lecţiei, sub forma unui element surpriză, asigurând premisele unei lecţii atractive. Exemple: „Balonilă, invitatul special”- trezit de reacţia dintre bicarbonat şi oţet, face prezentarea momentelor importante ale zilei; „Turtiţa fermecată” patinează fericită în tava cu făină, datorită apropierii a doi magneţi mânuiţi cu puţină îndemânare. Putem folosi experimentele şi în alte scopuri:
- pentru învăţarea noilor informaţii, aprofundarea sau extinderea lor (experimentele demonstrative)
- pentru fixarea cunoştinţelor (se introduc pe parcursul lecţiei în momentele de feedback sau de recapitulare).
- experimente cu caracter de descoperire (demonstrativ)
- pentru formarea/ dezvoltarea abilităților;
- în vederea dezvoltării emoţionale, a stimulării relațiilor interumane;
- pentru evaluarea capacității de punere în practică/reluare a cunoștințelor teoretice si practice;
Pentru că perioada actuală ne-a demonstrat (dacă mai era nevoie) cât de importante ne sunt emoţiile şi cât de mult pot influenţa parcursul unui copil în viaţă, am ales să integrez experimentele în poveştile terapeutice, pentru a nuanţa ideile prezentate, a le pune în valoare într-un mod atractiv, cu care să rezoneze cât mai mulţi copii. „Mărul cu emoţii” este o poveste susţinută de „erupţia” emoţiilor negative de toate culorile (graţie coloranţilor alimentari), atunci când acestea nu sunt recunoscute sau împărtăşite.
La grădiniţă, copilul învaţă să observe şi să deseneze liber aspecte ale mediului înconjurător, care au importanţă pentru el. Nu toţi copiii, însă, sunt atraşi de desen sau chiar refuză să încerce ştiind că, de multe ori, rezultatele nu le sunt apreciate. „Desenul dansator” este un experiment prin care, copilul este încurajat să contureze siluete cu un marker (special pentru tabla albă, pe bază de ulei). Adăugând apă, desenul se desprinde de pe suprafaţa lucioasă (farfurie, porţelan) şi pare că prinde viaţă, spre încântarea tuturor! Astfel, accentul se mută de pe evaluarea produsului pe „funcţionalitatea” acestuia, atractivitatea.
De-a lungul timpului, profesori deosebiţi m-au învăţat că procesul educativ este despre oameni, despre bucuria de a învăţa într-un mod flexibil şi eficient şi astfel, mi-am promis să transmit mai departe emoţie şi să caut a dezvolta ce e mai bun şi mai frumos în puiul de om, mai ales acum, când experimentăm tot felul de reacţii cu final neprevăzut!
Bibliografie
– M.E.C.T., Ghid de bune practici pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, 2008.
– Ioan Cerghit, „Metode de învățământ”, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 1997.
– Preda Viorica (Coord. insp. în M.E.C.) – Metodica activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii, Ed. Gheorghe-Cȃrţu Alexandru, Craiova, 2009.