Valențele formativ-educative ale activităților extracurriculare corespunzătoare tradiției „Mărțișorului”

Trăim într-o epocă în care progresul statelor se fundamentează pe extinderea legăturilor transnaţionale şi pe unirea în jurul unor principii comune impuse de globalizare, fără însă a ignora propriul sistem axiologic. În acest context, școlii îi revine dificila misiune de a educa apelând la acele elemente de cultură şi civilizaţie care apropie naţiunile, reprezentate de suma dintre valorile general valabile și cele perene specifice fiecărei națiuni.

În vederea îndeplinirii acestui imperativ al lumii actuale, sistemele de învățământ trebuie să desfășoare activității subordonate devizei  (Uniunii Europene) „unitate în diversitate”.

În conformitate cu evoluția firească a societății, tendința actuală după care se ghideze marea majoritate a oamenilor este cea a orientării spre nou și spre modernitate. Cu toate acestea, este esențial să nu ne uităm folclorul, tradiţiile, obiceiurile şi istoria. Acestea  reprezintă o parte a culturii naţionale, reflectă profilul spiritual şi talentul artistic al poporului și constituie cel mai eficient mod de consolidare a identității naționale.

Însemnătatea deosebită a cunoașterii, înţelegerii, păstrării şi transmiterii mai departe a obiceiurilor și tradițiilor locale este subliniată de istoricul Alexandru Zub care afirmă că: „Nimic nu pare a fi mai important pentru un individ sau pentru o etnie, decât să ia cunoştinţă de sine, cât mai exact, şi pe acest temei să-şi asigure o integrare cât mai armonioasă în lume”.

Conștientă de valoarea inestimabilă a datinilor și obiceiurilor locale pentru formarea conștiinței naționale, dar și de valențele pozitive pe care colaborarea între națiuni le poate avea în vederea asigurării păcii și securității globale, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a creat în anul 2008 a o lista  a Patrimoniului cultural imaterial al umanității. Pe această listă țara noastră a inclus șapte elemente și anume: ritualul călușului, doina, ceramica de Horezu, colindatul de ceată bărbătească, Feciorescul de Ticuș, meșteșugul covoarelor tradiționale de perete și practicile culturale asociate zilei de 1 Martie.

Încadrată de Institutul de Etnografie și Folclor în categoria sărbătorilor și obiceiurilor cu dată fixă, Ziua Mărțișorului este o tradiție specifică țărilor din sud-estul și estul Europei (România, Republica Moldova, Serbia, Bulgaria, Rusia, Macedonia și Albania) și reprezintă un important prilej de reîntoarcere la rădăcini, dar și o ocazie deosebită de socializare cu persoane aparținând altor naționalități și culturi.
Datând de pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a lunii martie, mărțișorul  a avut de-a lungul timpului  mai multe forme: amulete din pietre de râu colorate în alb și roșu;  monede de aur sau de argint care aveau atașată ață alb-roșie; tuburi tridimensionale care conțineau flori artificiale și o fundiță din șnur bicolor; broșe, medalioane, obiecte handmade de mici dimensiuni însoțite de renumitul șnur de mărțișor.

Conform tradițiilor românești, mărțișorul simbolizează venirea primăverii și este oferit de bărbați femeilor pe data de 1 Martie, fiind considerat un talisman ce „era făcut cadou şi pentru asigurarea sănătăţii, belşugului şi păstrarea frumuseţii de-a lungul anului” .
An de an, acest îndrăgit obicei este marcat în instituțiile de învățământ românești prin numeroase activități extracuriculare precum: ateliere de confecționat mărțișoare, concursuri și expoziții, șezători, reprezentări scenice, târguri caritabile, etc. Prin toate aceste demersuri didactice se urmărește „cultivarea unui sentiment de respect și apartenență, conștientizarea valorii pe care o are cultura tradițională în identitatea neamului românesc și educarea în acest spirit a copiilor din familia românească.”

Dincolo de acest deziderat general, putem întrezări și obiective precum: familiarizarea cu valorile naţionale materiale şi moral-spirituale; educarea spiritului civic și cultivarea dragostei pentru tradiții, utilizarea potenţialului educativ al datinilor şi obiceiurilor populare; renaşterea, valorizarea şi perpetuarea tradiţiilor; formarea conştiinţei naţionale, etc. Mai mult chiar, fiecare dintre activitățile extracurriculare menționate anterior presupune o serie de valențe formativ-educative, și anume: dezvoltarea simțului estetic, încurajarea colaborării și îmbunătățirea comunicării (elev-elev, elev-părinte, școală-comunitate, etc.), stimularea creativității, creșterea motivației, dezvoltarea încrederii în sine, cultivarea sentimentelor de bunătate, caritate, toleranţă respect,  etc.

Conștiente de numeroasele avantaje pe care le implică moștenirea culturală națională, noi- cadrele didactice, trebuie să încercăm din răsputeri să o păstrăm și să o promovăm. „Cultivând valori precum respectul pentru celălalt, toleranţă faţă de diversitate, complementaritatea dintre valori, şcoala este în măsură să fructifice bogăţia potenţială a multiculturalităţii fără a anula identitatea nici unei culturi.”

   Bibliografie
•Ghinoiu Ion, Sărbători şi obiceiuri româneşti, Editura Elion, București, 2003
•Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România în cadrul proiectului Înfiinţarea şi sprijinirea Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală,  Publicaţia Tematică Nr. 12, an II:  Valoarea tradițiilor și obiceiurilor românești, 2014
•Plugaru Liviu, Pavalache-Ilie Mariela ,Educația interculturală, Editura Psihomedia Publising House, Sibiu, 2007
alinsuceveanu.blogspot.com/2014/07/traditii-si-obiceiuri-ale-zonelor.html
ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83r%C8%9Bi%C8%99or
www.cultura.ro/unesco

 

prof. Claudia Smarandache

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/claudia.smarandache

Articole asemănătoare