Se spune că nevoia de a învăţa o limbă străină este aproape atât de veche ca însăşi istoria umană. Iar însuşirea unei limbi se află în relaţie cu senzaţiile şi experienţa, spune John Amos Comenius, profesor, educator şi scriitor ceh, considerat părintele educaţiei moderne. „Predarea trebuie să fie orală”, continuă acesta.
„A instrui pe tineri cum se cuvine nu constă în a le vârî în cap mulţime de cuvinte, fraze, expresiuni şi opiniuni din diferiţi autori, ci a le deschide calea cum să priceapă lucrurile.”- John Amos Comenius
Metodele tradiţionale de predare, caracterizate printr-o relaţie de autoritate şi bazate pe principiul conform căruia profesorul aducea cunoştinţe elevului care, se presupune, era pregătit să le primească, astăzi par nepotrivite pentru educaţia de masă. Astăzi, stilul tradiţional de predare nu mai reprezintă o cale eficientă de a transmite informaţii. Sunt dezvoltate diferite metode de predare-învăţare având în minte nevoile elevului.
Un proces de predare-învăţare eficient şi real presupune folosirea metodologiei şi pedagogiei potrivite cerinţelor generaţiei actuale de elevi, folosirea noilor tehnologii şi a unui mediu educaţional în continuă schimbare. Provocarea o reprezintă găsirea de noi căi de a stimula şi motiva abilităţile creative ale generaţiei actuale care are vederi asupra învăţării diferite de cele pe care le aveam noi atunci când eram ca ei. Adolescenţii care intră astăzi în etapa gimnazială şi liceală de învăţământ provin dintr-un mediul familial care nu i-a pregătit pentru rolul de elev şi care sunt tot mai expuşi eşecului şcolar.
Teorii educaţionale actuale plasează elevul în centrul actului educaţional şi ne recomandă ca să pornim de la centrele de interes ale elevului pentru a reuşi să-l aducem în poziţia de a învăţa. Aceste teorii mediatoare încearcă, de asemenea, să lupte împotriva plictiselii în şcoală, care se manifestă nu doar prin lipsa de interes (una din principalele cauze ale eşecului şcolar), dar şi prin violenţă. Potrivit profesorului elveţian de Istoria educaţiei, Charles Magnin, plictiseala elevilor de astăzi vine de la pierderea înţelesului educaţiei în societate: “Şcoala nu mai este necesar legitimă. Astăzi, cunoştinţele sunt percepute ca fiind, mai întâi, funcţionale şi imediat utilizabile.”
Şcoala singură nu poate restabili valoarea socială a educaţiei, totuşi, poate, însă, să dea un sens nou cunoştinţelor primite în şcoală.
Abordarea unei predări de tipul „cretă-tablă”(care a avut meritele ei), cu elevul participant pasiv, nu mai pare să fie potrivită pentru generaţia de astăzi. Dascălii apelează la o gamă largă de strategii ca să încurajeze participarea activă a elevului la activităţile din clasă. Să înveţi prin “a face”, să aduci problemele din viaţa reală în sala de clasă şi să ajuţi elevul să descopere informaţia cerută ca să rezolve aceste probleme sunt metode care fac parte din abordarea învăţării centrată pe elev. Profesorul ghidează şi facilitează învăţarea, mai degrabă decât o controlează, ajută elevii să interpreteze, să organizeze cunoştinţele, astfel ca aceştia să formeze aptitudini nu doar în conţinutul studiat, ci şi în învăţarea propriu-zisă.
Un proces de predare-învăţare activ, interactiv oferă oportunităţi de interacţiune profesor-elev, elev-elev şi elev-resurse (studiu de caz, proiecte, jocuri de rol, excursii). Folosirea unor metode şi strategii moderne, active de predare-învăţare este importantă pentru că are un mai mare impact asupra elevilor. Cărţile din care îşi luau informaţia până mai ieri sunt înlocuite astăzi cu noile resurse tehnologice pentru a crea o învăţare interactivă centrată pe elev. Explicaţia utilizării metodelor interactive vine de la conceptul “I do and I understand”(Confucius), mai precis, cu cât consumă mai multă energie în încercarea de a controla o activitate, cu atât mai mult elevul înţelege şi învaţă din această activitate. O altă explicaţie ar fi aceea că pot modela îndeaproape ceea ce vor face elevii când părăsesc şcoala şi îşi aleg un loc de muncă.
Ca profesor, nu poţi anticipa toate situaţiile specifice cu care se vor confrunta elevii în viaţa lor şi care le cer să se folosească de aptitudinile lor. Totuşi, putem să-i ajutăm să aplice aceste competenţe la maximum. Aşadar, să-i ajutăm pe elevi să devină funcţionali înseamnă a le crea contexte relevante, reale, interesante şi motivaţionale în care să poată să-şi pună în practică competenţele, a-i ajuta să aleagă metodele potrivite de comunicare, să devină independenţi în învăţare.
Predarea presupune prezentarea realităţii, oferind elevilor oportunitatea de a câştiga experienţă în practicarea diversă a unui domeniu.
Scopul este acela de a încuraja elevii să demonstreze competenţele de comunicare şi înţelegere, de citire şi scriere în contexte variate şi cu anumite scopuri. Noi trebuie să fim preocupaţi de dezvoltarea şi recunoaşterea capacităţii elevilor de a aplica şi transfera competenţe pe căi care sunt potrivite situaţiilor în care se află.
În cadrul orei de Limba engleză, putem “ataca” diferite abordări de predare-învăţare, utilizarea unei metode sau a alteia depinzând de abordarea aleasă. Astfel, abordări şi metode moderne sugerate sunt următoarele: Abordarea centrată pe elev (Person-Centred Approach), Abordarea comunicativă(Communicative Approach), Calea tăcerii (The Silent Way), Sugestopedia (Suggestopedia), Învăţarea limbii în comunitate (Community Language Learning), Metoda răspunsului fizic total (The Total Physical Response Method), Pentru a aplica diferitele strategii moderne trebuie să ne folosim de materiale, mijloace de predare moderne, cum ar fi: fişe de lucru(worksheets), imagini (pictures or flashcards), realia (‘from-life’ materials), poveşti în imagini (picture stories), postere (posters), broşuri (brochures), pliante (leaflets), CDs (muzică), DVDs (filme, reclame, desen animat), jocuri (games), poezie (poetry), dramă (plays, role-plays), proiecte (projects). Pentru un act de predare-învăţare eficient este bine să alternăm tipurile de materiale de predare.
Tehnicile de predare moderne care îşi au temelia pe Teoria inteligenţelor multiple (Howard Gardner, 1983) utilizând exerciţii ce apelează la inteligenţa muzicală/ ritmică, inteligenţa vizual/ spaţială, inteligenţa corporală/ kinestezică, care solicită toate zonele creierului dau eficienţă actului de instruire.
O altă idee inovatoare care vine în întâmpinarea dificultăţilor cu care ne confruntăm în contemporaneitate este predarea diferenţiată(Louis Legrand, 1970) care presupune adaptarea metodelor de predare la diferitele tipuri de elevi cu scopul de a spori egalitatea şanselor şi de a reduce eşecul şcolar, încă determinat în mare măsură de inegalităţile sociale. Diversitatea elevilor, însă, nu este doar socială, ci şi afectivă, fiind o posibilă sursă de obstacol în calea învăţării. Ca urmare, reformatorii educaţionali susţin cu tărie o abordare nouă şi centrată pe elev a predării-învăţării şi o evaluare continuă şi constructivă, capabilă de a sublinia progresul elevului şi de a-l motiva pe acesta.
Nu în cele din urmă, dacă punând în aplicare cele de mai sus şi avem în minte şi cuvintele Barbarei Harrell Carson (1996): „Elevii învaţă ceea ce îi interesează…”, a spus Stanford Ericksen, dar Goethe ştia altceva: „În toate lucrurile învăţăm doar de la cei pe care îi iubim.” Adăugând la acestea declaraţia lui Emerson: „secretul educaţiei constă în respectarea elevului”, obţinem următoarea formulare: „Elevii învaţă ce îi interesează de la oamenii pe care îi iubesc şi cărora, ştiu ei, le pasă de ei…”, atunci, cu siguranţă, reuşim să ne atingem ţelul ca profesori, acela de a educa complet, fizic, mental, emoţional, moral şi social copiii pentru a-i pregăti pentru roluri importante în activităţile statului şi ale societăţii. (Howatt 1984)
Bibliografie
Cucoş, C.(1996): Pedagogie, Polirom, Iaşi
Gardner, H. (1983): Frames of Mind. The Theory of Multiple Intelligences, Basic Books, New York
Howatt, A. (1984): A History of English Language Teaching, Oxford University Press, Oxford
Scrivener, J.(2005): Learning teaching, Macmillan Publishers Limited, UK
www.wku.edu/teaching/booklets/quotes.htm