Metoda „Level-up“ (Stationentraining sau „Nivelul următor“)

Metoda activ-participativă Level-up este foarte puţin cunoscută şi utilizată în România, reprezentând un fel de combinare a mai multor metode, printre care se numără metoda învăţării prin cooperare şi cea a turneului între echipe. Ea poate fi utilizată la orice disciplină atât în cadrul lecţiilor de consolidare, cât şi a celor de evaluare.

„Învăţarea prin cooperare înseamna utilizarea ca metodă instrucţională a grupurilor mici de elevi/studenţi, astfel încât aceştia să poată lucra împreună urmând ca fiecare membru al grupului să-şi îmbunătăţească performanţele proprii şi să contribuie la creşterea performanţelor celorlalţi membri ai grupului.” (Johnson, R., Johnson, D., Holubec, E., 1994).

Metoda turneului între echipe presupune parcurgerea următorilor paşi:

  • formarea unor grupuri eterogene, denumite grupuri de bază sau iniţiale care desfăşoară o activitate de învăţare sau recapitulează un conţinut de idei învăţat anterior cu scop de consolidare a cunoştinţelor şi capacităţilor. Aceste grupuri de învăţare desfăşoară o activitate în comun pe o durată de timp mai îndelungată;
  • reorganizarea clasei şi constituirea unor echipe relativ omogene (elevi care au abilităţi şi capacităţi similare şi un potenţial de învăţare apropiat). De obicei aceste echipe au, fiecare, câte patru membrii;
  • desfăşurarea unui joc competitiv, sub forma unui turneu care constă în elaborarea unor răspunsuri la anumite întrebări. Fiecare membru al echipei răspunde la acelaşi număr de întrebări. Pentru fiecare răspuns corect se acordă câte un punct;
  • după desfăşurarea jocului, elevii revin în grupul iniţial cu un anumit punctaj acumulat. Se însumează scorurile înregistrate de fiecare membru al grupului în turneul pe care l-a efectuat şi astfel se obţine scorul grupului. În final se stabileşte echipa câştigătoare.

Combinând cele două metode, se obţine metoda Stationentraining sau „Level-up“. În realizarea acestei tehnici se va proceda după cum urmează:
• Se împarte clasa în echipe omogene de 4 elevi şi se desemnează o echipă de control.  Sarcinile fiecărei echipe concurente sunt identice. Într-un loc anunţat al clasei se află echipa de control care are primul rol de a distribui fişele corespunzătoare primului nivel. Concurenţii se organizează apoi în cadrul echipei astfel încât din momentul în care s-a dat startul să efectueze exerciţiile primului level (nivel) cât de repede şi cât de corect posibil;
• În momentul când au finalizat primul nivel, se îndreaptă către zona de control, unde sunt desemnaţi un număr de patru elevi pentru a verifica corectitudinea rezultatelor;
• Dacă au finalizat corect acest nivel, primesc fişa aferentă următorului nivel, dacă însă au fost găsite erori, acestea le sunt indicate de către echipa de control şi sunt nevoiţi să se întoarcă în echipă pentru a le remedia. Unul din beneficiile acestei tehnici este acela că fiecare echipă este provocată şi are şansa de a câştiga. Fiecare va învăţa ceva de la ceilalţi într-un mod dinamic, antrenant, fără riscul de a apărea plictiseala aşa cum se întâmplă destul de des în clasele unde se păstreaza tehnicile de predare clasice;
• Întregul proces durează 30-40 de minute, în funcţie de numărul de echipe şi de cât de antrenaţi sunt în joc. Este o metodă foarte apreciată de elevi, nu doar datorită faptului că e structurată pe nivele de dificultate aranjate progresiv, ci şi pentru că aceştia se simt captivaţi, provocaţi exact ca şi într-un joc pe calculator, consolă, telefon etc. să trecă la următorul nivel;
• Există şi posibilitatea de organizare online a jocului, prin intermediul diferitelor platforme educaţionale sau sub forma unor formulare cu corectare automată. În acest caz, nu va mai fi necesară echipa de control, toţi elevii clasei vor putea participa cu şanse egale şi sarcini egale.

Dominantă în învăţământul tradiţional, instruirea bazată pe competiţie poate induce sentimente negative în rândul elevilor, însă acest lucru se poate schimba prin aplicarea metodelor de învăţare prin cooperare. Acestea presupun o interacţiune eficientă între elevi, bazată pe faptul că succesul poate fi atins doar prin contribuţia fiecărui membru al echipelor formate.

Foarte important este faptul că la final toate echipele vor fi premiate, vor primi o diplomă care să ateste că au ajuns la nivelul x, de unde, dacă doresc pot continua la un viitor concurs, care va avea probabil altă temă, va viza alt capitol.

 

prof. Mioara Chirilă

Colegiul Național Octavian Goga, Sibiu (Sibiu) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/mioara.chirila

Articole asemănătoare