Creșterea eficienței predării și învățării prin folosirea metodelor activ-participative

Astăzi, când învăţământul trebuie să răspundă exigenţelor contemporaneităţii, la nivelul segmentului preşcolar se conturează dezvoltarea unei noi abordări educaţionale. Este vorba de o abordare care determină organizarea şi trăirea unor experienţe de învăţare ţinând seama de cerinţele viitorului şi de necesitatea producerii unor schimbări dorite în comportamentul copilului de astăzi, o abordare care încearcă o îmbinare suplă a ideilor pedagogiilor alternative moderne, cu ideile pedagogiei tradiţionale autohtone.

„Nu toţi educatorii pot să ajungă la calitatea de cercetător în sensul ştiinţific al termenului, dar o activitate de căutare a noi soluţii pentru activitatea curentă realizează orice dascăl care se respectă.” -Rodica Mariana Niculescu

Modernizarea procesului de învăţământ din grădiniţă implică mai multe componente: proiectarea didactică, tehnici şi instrumente de cunoaştere şi evaluare a copiilor, parteneriate educaţionale, activităţi extracurriculare, o metodologie didactică activă.

Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar aduce noi accente care pun în valoare dezvoltarea globală a personalităţii copilului. Un accent deosebit este acela al diversificării strategiilor de predare – învăţare – evaluare, caracterizat prin folosirea de metode activ-participative, prin asigurarea de valenţe formative ale jocului, ca activitate de bază a copilului, precum şi printr-o evaluare a fiecărui copil în raport cu el însuşi.

Pentru creşterea calităţii procesului instructiv-educativ din grădiniţă, urmărim perfecţionarea metodelor tradiţionale, dar şi introducerea unor metode şi procedee educative. Metodele implică mult tact pedagogic din partea educatoarelor deoarece stilul didactic trebuie să-l adopte în funcţie de personalitatea copiilor. Regândirea educaţiei formale duce la schimbarea relaţiei cu copii promovând un dialog reciproc, constructiv. Proiectarea unui demers didactic, diferit de cel tradiţional dă posibilitatea fiecărei educatoare să-şi valorifice propria experienţă prin utilizarea unor metode moderne într-o abordare interdisciplinară.

Învăţământul modern preconizează o metodologie axată pe acţiune, operatorie, deci pe promovarea metodelor interactive care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenţei, ale imaginaţiei şi creativităţii.

Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un cumul  de calităţi şi disponibilităţi din partea cadrului didactic: receptivitate la nou, adaptarea stilului didactic, mobilizare, dorinţă de autoperfecţionare, gândire reflexivă şi modernă, creativitate, inteligenţa de a accepta noul şi o mare flexibilitate în concepţii.

Învăţământul preşcolar are un anumit specific, dacă ne gândim la vârsta celor ce-l urmează, ceea ce nu exclude utilizarea metodelor active-interactive. Felul în care educatoarea solicită întrebări, felul în care organizează activitatea de formare şi informare a copilului, prin accentul pe care-l pune pe dezvoltarea proceselor cognitive-aplicative, influenţează comportamentul activ şi creativ al copilului. Jocul de rol, experimentul, observaţia, jocul interactiv, portofoliul, metoda proiectului, sunt câteva din metodele interactive ce se pot utiliza cu succes în grădiniţă
Jocul de rol, Experimentul, Observaţia, Jocul interactiv, Lotus, Portofoliul, Metoda proiectului, Mozaic, Ciorchinele, Metoda pălăriilor gânditoare, Ştiu/vreau să ştiu/am învăţat, Cubul, Brainstorming, Metoda bulgărului de zăpadă, Metoda R.A.I .“Răspunde-Aruncă-Interoghează” sunt câteva din metodele interactive ce se pot utiliza cu succes în grădiniţă.

Programa activităţii instructiv-educative lasă libertatea de a organiza cât mai creativ şi personalizat actul didactic. Fiecare cadru didactic îşi poate alege propriul demers, personalizat, modern, care să fie compatibil cu stilul didactic, cu obiectivele şi conţinuturile activităţilor.

Derivat etimologic din grecescul „methodos (odos-cale, drum, metha-spre), cuvântul metodă semnifică drumul, calea de urmat pentru atingerea unui scop, modul de căutare, de descoperire a adevărului sau „ drum care conduce la cunoaşterea  realităţii şi la transformarea acesteia pe baza cunoaşterii”,calea folosita de educatoare în a-i sprijini pe copii să descopere viaţa, natura, lucrurile, ştiinţa.

Ioan Cerghit consideră că metoda este „o cale eficientă de organizare şi conducere a învăţării”.

Gaston Mialaret consideră că orice metodă pedagogică rezultă din întâlnirea mai multor factori şi din acest punct de vedere, educaţia va rămâne mereu o artă : arta de a adapta la o situaţie precisă.

Sorin Cristea spune: „Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de cunoaştere propusă de dascăl într-o cale de învăţare realizată efectiv de copii în cadrul instruirii formale şi nonformale.”
I.Cerghit afirmă că „«activ» este copilul care depune efort de reflecţie personală, interioară şi abstractă, care întreprinde o acţiune mintală de căutare, de cercetare şi redescoperire a adevărurilor”.

Noul, necunoscutul, căutarea de idei prin metodele interactive conferă activităţii “mister didactic”, se constituie ca “o aventură a cunoaşterii” în care copilul e participant activ pentru că el întâlneşte probleme, situaţii complexe pentru mintea lui de copil dar în grup, prin analize, dezbateri, descoperă răspunsurile la toate întrebările, rezolvă sarcini de învăţare, se simte responsabil şi multumit în finalul activităţii.

Calea de învăţare pe care o parcurg copiii este determinată de metoda folosită. Această “cale” devine cel mai spectaculos exerciţiu de interactiune dintre minţile lor, care ne bucura cand observăm progrese de la o perioadă la alta.

Efortul copiilor trebuie să fie unul intelectual, de exersare a proceselor psihice şi de cunoaştere, de abordare a altor demersuri intelectuale, interdisciplinare, inovatoare decât cele clasice. Prin corelaţiile elaborate interactiv  copiii îşi asumă responsabilităţi, formulează şi verifică soluţii, elaborează sinteze în activităţi de grup, intergrup, individual ,în perechi.

Metodele activ-participative solicită efortul personal de gândire, imaginaţie, memorie şi voinţă, dar şi valorifică maximal potenţialul de cunoaştere, acţiune şi trăire al copilului. Efectele formativ – educative ale învăţării sunt în raport direct proportional cu nivelul de angajare şi participare individuală şi colectivă. În opoziţie cu metodologia tradiţională, pentru care elevul rămâne mai mult un auditoriu sau un simplu spectator, gata sa recepteze pasiv ceea ce i se transmite ori i se demonstrează, metodele active au tendinţa să facă din acesta un actor, un participant activ în procesul învăţării, pregătit să-şi însuşească cunoştinţele pe calea activităţii proprii, a unei angajări optime a gândirii, a mobilizării tuturor funcţiilor intelectuale şi energiilor emoţional – motivaţionale în raport cu sarcina de învăţare dată. Esenţial în pregătirea cadrului didactic pentru lecţie este de a putea pune în joc toate cunoştintele sale şi întreaga lui pricepere, nu pentru a transmite pur si simplu nişte cunoştinte de-a gata ce trebuie să fie însuşite, ci de a insufla elevilor săi dorinţa şi posibilitatea de a le dobândi, pe cât este cu putinţă, prin ei înşişi, printr-un studiu cât mai activ.

Ce fac copiii?
Copiii studiază individual situaţia prezentată, îşi împărtăşesc ideile, se ajută unii pe alţii să înţeleagă şi să găsească soluţii. Astfel, copiii trebuie să fie capabili:

  • să asigure conducerea grupului;
  • să coordoneze comunicarea;
  • să stabilească un climat de încredere;
  • să poată lua decizii;
  • să medieze conflictele;
  • să fie motivaţi să acţioneze conform cerinţelor educatoarei.

Ce face educatoarea?
• Asigură ambianţa propice muncii în echipă, aranjând mobilierul din clasă în mod corespunzător.
• Stabileste criteriul de grupare (sexul, prieteniile, nivelul abilităţilor într-un anumit domeniu, diferite jocuri,etc.) şi dimensiunea grupului(de la 2 la 6 copii).
• Stabileşte regulile de lucru(se vorbeşte pe rând, nu se „atacă”persoana, ci opinia sa, copiii se consultă între ei, nu se monopolizează discuţia, nu rezolvă unul singur sarcina, se lucrează cu culori diferite etc.).
• Explică foarte clar obiectivele activităţii, specifică timpul pe care îl au copiii la dispoziţie.

Avantajele interacţiunii:

  • lasă mai multă libertate de exprimare şi acţiune atât pentru copil, cât şi pentru educatoare;
  • stimulează efortul şi productivitatea individului;
  • subiecţii care lucrează în echipă sunt capabili să aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în moduri variate şi complexe, învăţând în acelaşi timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual;
  • dezvoltă capacităţile copiilor de a lucra împreună – componentă importantă pentru viaţă şi pentru activitatea lor profesională viitoare.
  • dezvoltă inteligenţele multiple,
  • stimulează şi dezvoltă  capacităţi cognitive complexe;
  • munca în grup permite împărţirea sarcinilor şi responsabilităţilor în părţi mult mai uşor de realizat;
  • timpul de soluţionare a problemelor este de cele mai multe ori mai scurt în cazul lucrului în grup decât atunci când se încearcă găsirea rezolvărilor pe cont propriu;
  • cu o dirijare adecvată, învăţarea prin cooperare dezvoltă şi diversifică priceperile, capacităţile şi deprinderile sociale ale elevilor;
  • se reduce la minim fenomenul blocajului emoţional al creativităţii;
  • grupul dă un sentiment de încredere, de siguranţă, antrenare reciprocă a membrilor ce duce la dispariţia fricii de eşec şi curajul de a-şi asuma riscul;
  • asigură un demers interactiv al actului de predare–învăţare–evaluare, adaptat nevoilor de individualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare copil, valorificând şi stimulând potenţialul creativ şi originalitatea acestuia;

În continuare, sunt prezentate câteva din noile metode şi tehnici interactive de grup, menite să contibuie la diversificarea metodologiei didactice existente, înscriindu-se în domeniul căutărilor şi preocupărilor creative de sporire a eficienţei muncii educatorului cu discipolii săi.

Expunerea:  – metoda care presupune comunicarea   orală a cunoştinţelor; informaţiile sunt adaptate în funcţie de motivaţia şi experienţa copiiilor.
Exerciţiul :- o metodă bazată pe acţiune, constă în repetarea conştientă  a  unor acţiuni şi operaţii.
Problematizarea 😮 metodă de comunicare orală presupune găsirea unei soluţii la o întrebare sau o situaţie problemă.
Observaţia 😮 metodă de explorare directă a realităţii ce presupune cunoaşterea unor obiecte , fenomene sau procese.
Experimentul 😮 metodă de explorare directă a realităţii.
Jocul de rol :-constă în punerea elevilor în diferite roluri sociale, profesionale.
Conversaţia euristică
-de sistematizare a cunoştinţelor
-de clarificare şi aprofundare
-de verificare
Demonstraţia:  – o metodă de explorare indirectă a realităţii, utilizată pentru confirmarea unor adevăruri teoretice; poate fi utilizată în toate momentele lecţiei.
Brainstorming-ul: – (asaltul de idei)- stimulează   creativitatea,  urmăreşte obţinerea
într-un timp scurt de la un grup mic  a unui număr mare de idei; (pune copilul
în situaţia de a gândi , de a emite judecăţi şi  de a lucra în cadrul grupului).
Cubul: – metoda folosită în condiţiile în care se doreşte să se afle cat mai multe informaţii în legatură cu un ‘’eveniment’’. Are avantajul că se poate desfăşura individual, în perechi sau în grup. Ca mijloc de învăţare, educatoarea realizeaza un cub, iar pe fiecare faţă a cubului notează unul din cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.
Învăţarea prin dramatizare: – este metoda bazată pe acţiunea fictivă şi foloseşte mijloace ale artei dramatice în abordarea diferitelor teme.
Lectura explicativă : -îmbină comunicarea scrisă şi comunicarea orală şi urmăreşte formarea unor deprinderi de înţelegere şi interpretare a unui text.
Instruirea asistată de calculator: – asigură o mai bună colaborare între copil şi cadrul didactic (de multe ori feedback-ul sau evaluarea fiind realizate de calculator fără ajutorul cadrului didactic. În grădiniţă folosim calculatorul la : fişe de lucru, rezolvări de probleme ilustrate, jocuri matematice, desene in paint, prezentări de imagini statice sau animate, jocuri, vizionări de materiale ce promovează non-violenţa (desene animate), cd-uri audio care conţin cântece pentru copii, etc.

Turul galeriei
Definiţie: tehnica de învăţare prin cooperare care stimulează gândirea, creativitatea şi învăţarea eficientă încurajând copiii să-şi exprime opiniile cu privire la soluţiile propuse de colegii lor.
Obiective: elaborarea unui plan care să conducă la finalizarea unui produs ce constituie concepţia, opinia tuturor membrilor grupului.

Descrierea metodei
1. Se formează grupuri de câte 4 copii.
2. Copiii rezolvă o sarcină de lucru care permite mai multe perspective de abordare sau mai multe soluţii.
3. Produsele activităţii grupelor de copii-desene, colaje, postere.
4. Se expun pe pereţii clasei, care se transformă într-o galerie expoziţională.
5. La semnalul dat de educatoare prin diferite procedee, grupurile de copii trec pe la fiecare exponat pentru a examina soluţiile, ideile propuse de colegi şi le înscriu pe poster într-un loc stabilit anterior, comentariile critice,întrebările, observaţiile-cu ajutorul unor simboluri.
6. După ce se termină turul galeriei, grupurile revin la locul iniţial şi citesc comentariile, observatiile de pe lucrarea lor, reexaminându-şi produsul .

Valenţele formativ-educative ale metodelor interactive de învăţare în grup

  • stimulează implicarea activă în sarcină a copiilor, aceştia fiind mai conştienţi de responsabilitatea ce şi-o asumă;
  • exersează capacităţile de analiză şi de luare a deciziilor oportune la momentul potrivit, stimulând iniţiativa tuturor elevilor implicaţi în sarcină;
  • asigură o mai bună punere în practică a cunoştinţelor, exersează priceperille şi asigură o mai bună clarificare conceptuală şi o integrare uşoară a cunoştinţelor asimilate în sistemul noţional, devenind asfel operaţionale;
  • unele dintre ele, cum ar fi portofoliul, oferă o perspectivă de ansamblu asupra activităţii preşcolarului pe o perioadă mai lungă de timp;
  • asigură un demers interactiv al actului de predare–învăţare–evaluare, adaptat nevoilor de individualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare preşcolar, valorificând şi stimulând potenţialul creativ şi originalitatea acestuia.

Utilizarea metodelor active şi interactive în grădiniţă solicită o anumită adaptare. Dacă până acum educatoarea conducea activitatea în stil tradiţional, acum aplicând metode moderne interactive de grup, rolul educatoarei se schimbă. Ea devine coechipier, îi orientează pe copii să-şi caute informaţiile de care are nevoie, îi învaţă să dialogheze cu colegii, să aibă iniţiativă şi rapiditate în gândire şi acţiune, le stârneşte interesul pentru competiţii şi în ultimul rând îi  consiliază.

Metodele implică mult tact din partea educatoarelor , deoarece trebuie să-şi adapteze stilul didactic în funcţie de tipul de copil: timid, pesimist, agresiv, acaparator, nerăbdător, pentru fiecare găsind gestul, mimica, interjecţia, întrebarea, sfatul, orientarea, lauda, reţinerea, aprecierea, entuziasmul în concordanţă cu situaţia existentă.

Concluzii

Am constatat că învăţarea prin cooperare este o modalitate eficientă de stimulare a comunicării şi învăţării active, facilitând acomodarea firească a copilului la sistemul de relaţii, norme, valori şi comportamente ale grupului din care face parte.

În grup, apar idei mai multe şi mai bune,  copiii învaţă şi unul de la altul, nu doar de la educatoare, este încurajată contribuţia personală, intervine aprecierea diversităţii, se valorifică informaţiile colegilor în construirea cunoaşterii proprii. Învăţând în grup, se dezvoltă unele relaţii interpersonale mai bune: relaţii colegiale, de solidaritate, de grijă şi devotament, de sprijin personal.

Evaluarea urmăreşte acordarea ajutorului imediat, având o funcţie corectivă, ameliorativă, realizându-se prin raportarea la progresul individual, dar având în vedere atât participarea fiecărui copil la procesul elaborării în comun, cât şi rezultatul echipei.

În societatea actuală, are loc un proces dinamic care obligă toate categoriile sociale să ţină pasul cu evoluţia societăţii şi implicit a educaţiei. Şi în învăţământ au loc transformări rapide pornind de la crearea mediului de învăţare care poate eficientiza tehnicile de învăţare şi de muncă intelectuală, le poate bloca sau încetini.

Dirijor al procesului educaţional, educatoarea apelează la o serie întreagă de instrumente pentru a uşura şi accelera asimilarea şi aplicabilitatea informaţiilor.

Nevoile şi cerinţele copiilor „actori” pe scena educaţională pretind dascălilor o schimbare radicală a modului de abordare a activităţii didactice.

Bibliografie:
Crenguţa Oprea, Strategii didactice interactive,  Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2007.
Breben S., Gognea E., Metode interactive de grup, Editura, Arves, 2007.
Miron Ionescu, Educaţia şi dinamica ei, Editura, Tribuna învăţământului, Bucureşti, 1998.
Ion Frăţilă, Tendinţe în evoluţia procesului de învăţământ, Revista, Învăţământul preşcolar, nr.2-3 1991.

Accesări: 464

Articole asemănătoare