Evaluarea școlară constituie un proces pedagogic continuu, necesar pentru optimizarea procesului de învățământ și pentru monitorizarea eficientă a progresului și randamentului elevilor (Stoica, 2001). Aceasta nu se limitează la o simplă notare, ci reprezintă un demers sistematic de colectare, analiză și interpretare a datelor relevante privind achizițiile elevilor în raport cu obiectivele curriculare stabilite (Iucu, 2006). În contextul anului școlar, evaluarea se manifestă în trei etape distincte, dar interdependente: evaluarea inițială, evaluarea periodică și evaluarea finală, fiecare având un rol specific în conturarea imaginii complete a elevului și a progresului său.
Evaluarea inițială (stabilirea punctului de plecare)
Evaluarea inițială, desfășurată la începutul anului școlar sau al unei noi unități de învățare, are ca scop principal diagnosticarea nivelului de pregătire al elevilor, identificarea cunoștințelor, abilităților și competențelor pe care aceștia le posedă deja (Radu, 2001). Această etapă este necesară pentru adaptarea demersului didactic la nevoile specifice ale clasei și ale fiecărui elev în parte. Instrumentele utilizate pot varia de la chestionare, teste sumative scurte din materia anterioară, activități de brainstorming, discuții colective, până la sarcini practice simple.
De exemplu, la începutul clasei a V-a, profesorul de matematică poate aplica un test diagnostic pentru a verifica nivelul de înțelegere a operațiilor cu numere naturale, a conceptului de fracție și a noțiunilor geometrice de bază, achiziții esențiale din ciclul primar (Păun, 1999). Rezultatele acestei evaluări inițiale oferă informații valoroase despre punctele forte și lacunele elevilor, permițând profesorului să își planifice lecțiile în mod diferențiat, acordând o atenție sporită zonelor în care elevii manifestă dificultăți.
Evaluarea periodică (monitorizarea progresului pe parcursul anului)
Evaluarea periodică, realizată pe parcursul anului școlar, are o funcție predominant formativă, vizând monitorizarea continuă a progresului elevilor, identificarea eventualelor dificultăți de învățare în timp util și oferirea de feedback prompt și specific pentru a-i ghida în procesul de asimilare a noilor cunoștințe. Această etapă implică o varietate de metode și instrumente, integrate organic în activitățile de predare-învățare: observarea sistematică a elevilor în timpul activităților individuale și de grup, analiza răspunsurilor la întrebările orale, verificarea caietelor de teme, realizarea unor scurte teste de verificare a înțelegerii după fiecare lecție sau grup de lecții, analiza proiectelor individuale sau de grup, autoevaluarea și evaluarea între pari (Cerghit, 2006).
De exemplu, în timpul studierii poeziei, profesorul de limba română poate evalua capacitatea elevilor de a recita, de a identifica figuri de stil, de a analiza mesajul textului prin observarea participării la discuții, prin verificarea interpretărilor scrise sau prin solicitarea realizării unui scurt eseu interpretativ. Informațiile obținute prin evaluarea periodică sunt esențiale pentru ajustarea demersului didactic, pentru oferirea de sprijin suplimentar elevilor care întâmpină dificultăți și pentru motivarea celor care demonstrează progres (Vianu, 2003).
Evaluarea finală (măsurarea randamentului la sfârșitul anului școlar)
Evaluarea finală, desfășurată la sfârșitul anului școlar sau al unei unități majore de învățare, are ca scop principal măsurarea sumativă a nivelului de atingere a obiectivelor curriculare, a gradului de formare a competențelor și, implicit, a randamentului școlar global al elevilor (Tyler, 1949). Instrumentele utilizate în această etapă sunt de obicei mai complexe și mai cuprinzătoare, incluzând teste sumative scrise și orale, proiecte ample, portofolii care documentează evoluția elevului pe parcursul anului, examene practice (Manolescu, 2010). De exemplu, la sfârșitul clasei a V-a, elevii pot susține un test amplu la limba română care să evalueze competențele de lectură, scriere, gramatică și comunicare, sau pot prezenta un portofoliu cu cele mai relevante lucrări realizate pe parcursul anului, însoțite de reflecții personale (Cucoș, 2006). Rezultatele evaluării finale oferă o imagine sintetică a performanței elevului și stau la baza deciziilor privind promovarea în clasa următoare sau stabilirea necesității unor activități de recuperare (Jinga et al, 1998).
Urmărirea progresului elevului (o perspectivă longitudinală)
Un aspect al evaluării școlare vizează urmărirea progresului elevului pe parcursul timpului. Aceasta implică compararea rezultatelor obținute la diferitele etape ale evaluării (inițială, periodică, finală) pentru a identifica tendințe, ritmuri de învățare și zone de stagnare sau regres (Hadji, 1997). Urmărirea progresului necesită o documentare riguroasă a datelor evaluative, permițând profesorului să vizualizeze evoluția fiecărui elev și să își adapteze strategiile în consecință.
Raportul de monitorizare și înregistrarea calificativelor/notelor în registrul matricol (documentarea oficială a progresului)
Informațiile colectate prin diferitele forme de evaluare sunt sintetizate și consemnate în documente oficiale, precum raportul de monitorizare și registrul matricol. Raportul de monitorizare, elaborat de profesor la sfârșit de an școlar sau în cazul elevilor cu CES când schimbă gradul de handicap sau reorientarea școlară ca efect al progresului, oferă o descriere narativă a progresului elevului, evidențiind punctele forte, dificultățile întâmpinate, efortul depus și recomandări pentru îmbunătățire (Șerbănescu, 2001). Acesta este un instrument important de comunicare cu părinții și cu alți profesioniști implicați în educația elevului. Registrul matricol, ca document oficial, conține înregistrări sintetice ale rezultatelor obținute de elev la evaluările sumative (note, calificative), reprezentând o evidență formală a parcursului său școlar (Ministerul Educației și Cercetării-2025, Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar în vigoare).
Imaginea elevului (o construcție complexă)
Evaluarea școlară, în toate etapele sale, contribuie la construirea unei imagini complexe și nuanțate a elevului. Aceasta nu se reduce la o singură notă sau la un calificativ final, ci include informații despre nivelul inițial, ritmul de învățare, efortul depus, punctele forte, dificultățile întâmpinate și progresul realizat pe parcursul anului. O evaluare holistică și bine realizată oferă o perspectivă multidimensională asupra elevului, oferă suport educațional adecvat și pentru a-i valoriza potențialul individual.
Evaluarea școlară, în cele trei etape fundamentale ale sale: inițială, periodică și finală, reprezintă un instrument indispensabil pentru măsurarea randamentului elevului și pentru optimizarea procesului de învățământ. Prin urmărirea atentă a progresului, prin documentarea riguroasă în rapoarte de monitorizare și în registrul matricol, și prin construirea unei imagini complexe a fiecărui elev, școala își poate îndeplini misiunea de a sprijini dezvoltarea armonioasă și succesul educațional al tuturor copiilor.
Referințe bibliografice
Cerghit, I. (2006). Metode de învățământ. Editura Polirom. Iași.
Cucoș, C. (2006). Pedagogie. Editura Polirom. Iași.
Goleman, D. (1995). Emotional intelligence. Bantam Books.
Iucu, R. B. (2006). Teoria și metodologia instruirii. Editura Polirom. Iași.
Jinga, I., Istrate, E. (1998). Manual de pedagogie. Editura All Educational. București.
Manolescu, M. (2010). Evaluarea competențelor. Editura Polirom. Iași.
Radu, I. T. (2001). Evaluarea în procesul didactic. Editura Didactică și Pedagogică. București.
Stoica, A. (2001). Evaluarea progresului școlar: de la teorie la practică. Editura Humanitas Educațional. București.
Șerbănescu, A. (2001). Managementul clasei de elevi. Editura Aramis. București.
Tomlinson, C. A. (1999). The differentiated classroom: Responding to the needs of all learners. ASCD.