Managementul, atât ca artă veche, cât și ca știintă nouă, răspunde în mare măsură nevoii de organizare, coordonare, conducere dar și de îndeplinire a activității. Pornind de la domeniul economic, managementul și-a extins aria astfel încât vorbim de tipuri variate de management, de la cel educațional, la managementul învățării, al comunicării, al rezolvării conflictelor, dar și al propriei persoane.
În ceea ce privește domeniul educației, managementul se definește ca fiind o știință interdisciplinară în care psihologia interactionează cu pedagogia, științele comunicării, sociologia și alte domenii cu relevanță. „Corpul propriu de cunoștințe, metodologia specifică, normele și legile proprii, recomandă managementul educațional și pe cel al clasei de elevi ca pe o, știintă tânără, dar cu experiență milenară” (Irina I. Savin).
„Profesorul bun este cel care identifică și construiește cea mai potrivită strategie de trezire și înnobilare a unei persoane concrete particulare unice.” – Constantin Cucoș
Managementul clasei în context incluziv aduce în prim plan procesul de învățare centrat pe interesele și nivelul de dezvoltare definind, astfel, învățarea activă ce pune bazele unor comportamente observabile, precum: participarea (elevul e activ, răspunde la întrebări, ia parte la activități), gândirea creativă (elevul are propriile sale idei, propune noi interpretări și oferă sugestii), învățarea aplicată (elevul devine capabil să aplice o anumită strategie de învățare într-o situație de învățare creată) și construirea cunoștințelor (elevul construiește sarcini care îl vor conduce la întelegere). Metodele principale folosite în acest proces de predare -învățare activă sunt și cele prin care elevii lucrează productiv unii cu alții prin cooperare si susținere, dezvoltându-și abilități de colaborare și ajutor reciproc. Rezultatul acestui tip de interacțiune poate avea un impact pozitiv asupra elevilor datorită caracterului ludic, oferind alternative de învățare ,,cu priză ” la elevi. „.
Astfel că incluziunea în mediul educației presupune ca fiecare elev să simtă că face parte dintr-o formațiune, iar învățarea înseamnă ajutorul reciproc și lucrul în echipă. În felul acesta, se reduce discriminarea și diferențele de orice gen între elevi, făcându-i să se simtă confortabili și egali cu semenii săi. De asemenea, incluziunea aduce cu sine și o restructurare a culturilor, politicilor și practicilor, tocmai pentru ca acestea să răspundă nevoii de diversitate în modalități ce valorifică fiecare persoană în mod egal.
Mai mult decât atât, contextul incluziv promovează egalitatea în drepturi și responsabilitatea pentru toți elevii, asigurând accesul în mod egal la oportunități de învățare bazate pe satisfacerea nevoilor prin achiziționarea de atitudini, valori si competențe pentru viață independentă, oferind tuturor posibilitatea de a învăţa în funcţie de ritmul, capacităţile şi nevoile proprii şi de a se exprima conform trăsăturilor individuale de personalitate.
Putem concluziona că școala incluzivă oferă acces tuturor copiilor unei comunități, fiind o școală deschisă, prietenoasă cu un curriculum flexibilizat și cu o evaluare permanentă și formativă. Este definită ca un parteneriat educațional funcțional între școală și familie, unde implicarea activă a comunității în programele și activitățile dezvoltate de școli transformă „școala obișnuită” într-un context educațional bazat pe dezvoltarea de relații interpersonale deschise și pozitive între elevi.
Managementul clasei incluzive reprezintă o educație pentru diversitate unde şcoala este pentru toţi și nu ţine cont de nicio diferenţă, fie ea fizică, socio-culturală, lingvistică sau de orice alt gen.
Referinţe bibliografice
Anghel, P., „Stiluri şi metode de comunicare”, Ed. Aramis, Bucureşti, 2003;
Băban, A., „Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru consiliere”, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2009;
Dinu, M., „Comunicarea – repere fundamentale”, Ed. Orizonturi, Bucureşti, 2007;
Forsyth, D., R., „An Introduction to Group Dynamics”, Brooks/Cole Publishing Company, Pacific Grove, 1983;
Gamble, T. K., Gamble, M., „Communication Works”, McGraw-Hill, New York, 1993;
Lacombe, F., „Rezolvarea dificultăţilor de comunicare”, Ed. Polirom, 2005;