Jocul didactic – mijloc de stimulare a gândirii creatoare a elevilor în cadrul lecțiilor de compunere

În condițiile în care școala contemporană deplasează accentul de pe memorarea unei cantități de cunoștințe pe dezvoltarea gândirii creatoare, pe însușirea metodelor și tehnicilor muncii intelectuala, pe dobândirea deprinderilor de muncă independentă, elevul devine – așa cum s-a subliniat adesea – participant activ la propria formare, iar învățătorul se situează pe o nouă poziție, orientându-i felul cum trebuie să învețe.

Din această perspectivă, compunerea ca obiect de învăţământ capătă sarcini sporite. Pe lângă însuşirea exprimării corecte, orale şi scrise, activităţile specifice disciplinei vizează dezvoltarea imaginaţiei şi a gândirii elevilor, formarea deprinderilor de a dezvolta, de a crea după posibilităţile fiecăruia, contribuind în general la formarea personalităţii elevilor.

„Compunerile realizează pe de o parte o sinteză a tot ceea ce învaţǎ la comunicare, la citire, precum şi la celelalte obiecte de învăţământ, sub raportul corectitudinii exprimării” .
Compunerea, ca şi celelalte obiecte de învăţământ, oferă condiţii prielnice de organizare şi desfăşurare a jocurilor didactice. Am folosit încă din clasa I jocul în orice etapă a lecţiei, pentru pregătirea înţelegerii noilor cunoştinţe, pentru deconectare, refacerea forţelor intelectuale, fixarea unor tehnici de lucru sau pentru formarea priceperilor şi deprinderilor de muncă intelectuală.

Continuând activitatea educativă de la grupa mare, în prima clasă, am introdus jocul denumit „Teatrul de păpuşi”. Am obişnuit elevii să aducă modificări textului care s-au dovedit a fi variante noi, personale ale povestirii sau lecturii respective. În asemenea situaţii am arătat elevilor că este vorba de o nouă „creaţie” care nu aparţine „autorului”. Noua variantă am finalizat-o (rotunjind-o)  într-o povestire sau piesă logică, încurajând contribuţia personală a elevilor.

Cu implicaţii psihologice asemănătoare am utilizat diferite variante de „povestiri pe bază de tablouri”. Constatând că elevii se rezumă la descrierea celor observate pe tablou, sau la câteva fapte de suprafaţă, am completat această activitate cu două elemente:
– întâi cu analiza detaliată a ilustraţiei, care are drept scop descoperirea diferitelor amănunte sugestive;
– apoi cu un joc de povestire în grup, prin care elevii s-au completat reciproc, construind povestirea în mod colectiv.

De exemplu: povestirea „Jocuri de iarnă” după tablou am pregătit-o prin lecturile: „La săniuş” de M. Sadoveanu şi poezia: „Iarna” de Virgil Carianopol. Au participat toţi elevii, fiecare şi-a prezentat părerile proprii, iar clasa a ales cele mai potrivite tablouri cu „Jocuri de iarna”.
În faza următoare am introdus „jocuri de modificare a tabloului”, cu indicaţiile: cum am putea modifica tabloul?, ce am putea adăuga?, cum ar fi mai interesant? În asemenea situaţii am reuşit să antrenez întreaga clasă, să păstrez vie atenţia, stimulând ingeniozitatea, flexibilitatea gândirii.

Lecţiile despre „Toamna” îi pun pe elevi în situaţia să compare anotimpurile, îi dirijează spre relevarea însuşirilor comune, pe care le fixăm prin sinonime şi a însuşirilor contrastante pe care le stabilim prin antonime.
La sfârşitul clasei a II-a şi în special în clasele a III-a şi a IV-a, presupunând o gândire mai abstractă şi un limbaj mai independent, am trecut la „exerciţii de creare a povestirilor fără suport intuitiv.

Tot pentru dezvoltarea exprimării orale şi scrise am introdus „jocurile de cuvinte „în variantă cu „familia cuvântului”. În orele de compunere am folosit „Jocul jetoanelor”, „Continuă propoziţia”,„Ordonaţi şi transformaţi”, „Cele mai frumoase expresii”.

Un joc didactic deosebit de atrăgător a fost „Frumuseţile patriei”. Scopul: consolidarea cunoştinţelor copiilor cu privire la cele mai reprezentative frumuseţi ale ţării, educarea sentimentelor de admiraţie faţă de acestea, dezvoltarea sensibilităţii lor. Sarcina didactică: recunoaşterea şi denumirea frumuseţilor patriei prezentate în imagini de la munte, mare şi alte zone. Regulile jocului: Copiii aleg o ilustrată. Răspunsul îl dă copilul la care s-a oprit mingea trimisă de învăţătoare sau de unul dintre copii. Cartonaşele se depun după ce au fost descrise. Se aplaudă răspunsurile bune. Elemente de joc: alegerea cartonaşului, aplauze. Învăţătoarea organizează cu copiii o discuţie asupra locului unde îşi petrec vacanţa cu familia, se menţionează că în ţara noastră sunt multe locuri frumoase, unde se poate petrece vacanţa, unde se pot organiza excursii, drumeţii. Copiii sunt poftiţi să-şi aleagă câte un cartonaş cu ilustraţia care le place mai mult. Desecrierea o face copilul la care s-a oprit mingea, precizându-se ce fel de aspect îl prezintă. În timpul jocului li se propune elevilor să-şi întocmească un portofoliu cu aspecte din frumuseţile ţării noastre.

Aceste jocuri au în acelaşi timp serioase valenţe formativ-educative asupra întregii activităţi psihice a copilului.

Cu mare eficienţă în activizarea elevilor la activităţile de compunere se dovedeşte jocul-dramatizare, prin care se realizează transpunerea în scenă a unui episod dintr-o operă literară. Sub influenţa poveştilor şi a basmelor, dar mai ales a teatrului şi a filmului pentru copii, şcolarilor mici li se trezeşte interesul de a săvârşi aceste activităţi şi fapte pe care le săvârşesc eroii îndrăgiţi din operele cunoscute. Jocul-dramatizări este un joc cu subiect, roluri şi reguli. Copiii participă activ la interpretare. Originalitatea copilului în jocurile dramatizate constă în felul cum se comportă în timpul jocului încredinţat şi în capacitatea lui de a înţelege cât mai bine povestirea sau basmul respectiv.

Jocul-dramatizare rezolvă anumite sarcini didactice:

  • contribuie la dezvoltarea capacităţii copilului de a reproduce conţinutul operei literare cu care s-au familiarizat copiii;
  • contribuie la dezvoltarea capacităţii copilului de a reproduce conţinutul operei literare respective prin folosirea dialogului ;
  • contribuie la dezvoltarea capacităţii copilului de a-şi comunica gândurile, sentimentele nu numai prin interpretarea cuvintelor, ci şi prin mimică, gestică.

Extrem de agreate au fost poveştile „Capra cu trei iezi”, „Albă ca zăpada”, „Ridichea uriaşă”, „Oglinda fermecată”, precum şi „Zâna toamnei”.
De exemplu în jocul didactic „Oglinda fermecată” vorbirea copilului este supusă unui exerciţiu fonetic şi lexical, deoarece a fost solicitată în procesul de elaborare a conţinutului cât şi a expunerii lui sub forma verbală. Iată cum am organizat acest joc. Am ales câteva jetoane care reprezentau scene din poveştile cunoscute. Toate imaginile erau încadrate sub forma unor oglinzi şi aşezate pe catedră cu faţa în jos. Am explicat jocul. Copilul cel mai disciplinat a fost numit să vină la catedră să spună: „oglindă, oglinjoară, te rog să-mi spui îndată, ce ascunzi în spatele tău?”, după care copilul întoarce jetonul, priveşte imaginea, apoi începea să depene o poveste sugerată de elementele văzute. Dacă copilul răspundea corect, indicând titlul poveştii, devenea conducătorul jocului, un rol îndrăgit de toţi copiii, fapt ce-i făcea să fie atenţi depunând un efort de gândire.

„Prezentarea faptelor într-un cadru dramatic adaugă predării o forţă de sugestie extrem de convingătoare; elevii trăiesc mai viu, cu mai multa intensitate, pătrund mai adânc şi reţin mai bine ceea ce învăţătorul intenţionează să-i înveţe”. Este bine să alegem poveştile de dimensiuni mai reduse şi care abundă în repetări. Acestea sunt extrem de atrăgătoare pentru elevii mici.

Accesări: 20

Articole asemănătoare