Jocul didactic folosit în activitatea de predare-învățare

Jocul a fost considerat de majoritatea specialiştilor ca fiind o caracteristică a vârstei de creştere, a copilăriei. În acelaşi timp, se recunoaşte caracterul universal al jocului, adică faptul că jocurile însoţesc întreaga ontogeneză umană.
Voi prezenta funcţiile jocului prin raportare la câteva repere centrale ale domeniului în concepţia Ursulei Şchiopu, Eduard Claparede, Jean Piaget.

Jocul este o activitate specific umană dominantă în copilărie, prin care omul îşi satisface imediat, dupa posibilităţi propriile dorinţe, acţionând conştient şi liber în lumea imaginară ce şi-o creează singur.’’(Popescu, 32-33).
În lucrarea „Copilul şi jocul”  (2002, 19),  Jean Chateau afirmă că : „un copil care nu vrea să se joace este un copil a cărui personalitate nu se afirmă, care se mulţumește să fie mic şi slab, o fiinţă fără mândrie, o fiinţă fără viitor.” (Chateau, 1972, 19-34).

Jocul satisface în cel mai înalt grad trebuinţele copilului:de acţiune, de mişcare, de exprimare.În joc totul este permis, totul devine posibil. Jocul este un mijloc de exersare a gândirii şi a unor deprinderi, de cunoaştere şi autocunoaştere, mijloc de învăţare, cale de relaxare şi distracţie, este un mijloc de socializare dar şi un mod de exersare şi exprimare a originalităţii şi creativităţii.

Ursula Şchiopu nominalizează trei categorii de funcţii: secundare, marginale şi esenţiale.

Din prima categorie de funcţii fac parte: tonifierea prin activismul general, compensaţia care are loc în timpul jocului (catharsis şi proiecţie), şi echilibrul. Ursula Şchiopu menţionează în ceea ce priveşte funcţiile marginale, pe cea terapeutică ce intervine în cazul unor situaţii problematice atât la copil cât şi la adult. Din a treia categorie fac parte: funcţia de exercitare complexă stimulativă a mişcărilor (jocuri de mânuire a obiectelor, jocuri sportive), funcţia de cunoaştere, susţinută de atenţie şi curiozitate, şi funcţia formativ-educativă care se referă la contribuţia jocului în dezvoltarea copilului (Şchiopu, 1970, 28).

În concepţia lui Jean Piaget, prezentată în lucrarea „Psihologia copilului”, jocul are funcţia de a realiza adaptarea copilului la realitate. Jocul îndeplineşte o important funcţie de socializare dar şi una formativ-informativă.
Piaget remarcă faptul că jocul se caracterizează prin dorinţa de manifestare activă şi de stăpânire a activităţii, prin plăcerea acţiunii.

După Ed.Claparede, funcţiile jocului se împart în două categorii: o funcţie cardinală sau principală-ce permite individului să-şi realizeze eul şi patru funcţii secundare: funcţia de recreere, relaxare (jocul oboseşte mai puţin decât creaţia, munca sau învăţarea), funcţia de divertisment (prin elementele pe care copilul le întâlneşte în joc, se înlătură rutina şi plictiseala), funcţia de agent de transmitere a ideilor şi experienţei (jocul devine un vehicul pentru perpetuarea credinţelor, ritualilor, tradiţiilor, un instrument de educaţie populară).

Din perspectiva lui Ed.Claparede, funcţia principală a jocului o reprezintă manifestarea personalităţii prin unica activitate posibilă. Copilul nu este suficient dezvoltat pentru a se putea exprima prin celelalte tipuri de activităţi psihice.

Claparede afirmă că jocul devine în acest fel un fenomen de derivare,,curentul intereselor noastre, dorinţele care alcătuiesc eul nostru şi caută o ieşire în ficţiune, prin intermediul jocului, atunci când realitatea nu-i oferă  suficiente căi de manifestare.’’ (Claparede, 1975, 134).

Jocul didactic este un asamblu de acțiuni care prin relaxare, buna dispoziție și bucuria pe care le aduce copiilor, urmărește și  obiective de pregătire intelectuală, morală, tehnică și fizică a elevului. Ca un exercițiu să devină joc didactic, trebuie să aibă scop, sarcină didactică, să includă elemente de joc, conținutul să fie unul atractiv (în funcție de tipul jocului și de disciplină), să se folosească material didactic variat și să aibă reguli clare și precise.

Datorită faptului că jocul  reprezintă activitatea predominantă la grădiniță, învățătorul trebuie să realizeze treptat trecerea către procesul de predare-învățare-evaluare din ciclul primar, mai ales la clasa pregătitoare.

Avantajele jocului didactic în clasele primare sunt:  facilitează înțelegerea unor noțiuni noi (în lecția de însușiri de cunoștinte),  consolidarea și fixarea cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor  (în lecția de consolidare și fixare), sistematizarea și recapitularea cunoștințelor (în lecția de recapitulare) și poate fi folosit chiar și pentru verificarea acestora (în lecția de evaluare).

Un alt aspect important este faptul că are rol formativ și cognitiv, dezvoltă atenția, gândirea și operațiile acesteia, dezvoltă spiritul de initiativă și poate fi folosind oricând: la începutul lecției, intercalat, la sfârșit.

Singurul dezavantaj constă în faptul că este posibil, ca elevilor timizi, să le fie teamă să coopereze cu ceilalți colegi, de aceea cadrul didactic trebuie să-i motiveze și să-i încurajeze permanent.

Un joc pe care l-am folosit cu succes la clasa pregătitoare- disciplina Matematică și explorarea mediului, se numește:

„Probleme rezolvăm, matematică învăţăm!”

Scopul: consolidarea deprinderii de a rezolva probleme de adunare si scădere cu numere în concentrul 1-10, și de a folosi in mod corect simbolurile matematice.

Obiective operationale :
-Să raporteze conştient numărul la cantitate, cantitatea la numărul exprimat verbal şi la cifra corespunzătoare ;
-Să efectueze exerciţii de adunare şi scădere cu una sau mai multe unităţi, folosind pe lângă obiecte , cifre şi simboluri matematice ;
-Să realizeze sarcinile în succesiunea dată de educatoare si să se integreze în ritmul impus de activitate.

Sarcina didactică : Rezolvarea problemelor enunţate de  învățătoare prin manipularea directă a materialului didactic  şi transpunerea enunţului problemei într-o operaţie matematică.

Regulile jocului : Copilul desemnat cu ajutorul fluturaşului ,,Colorici” va veni în faţa clasei şi va asculta problema, apoi va aşeza pe panou elementele din enunţul problemei, exprimând verbal acţiunile întreprinse, iar în final va transpune problema şi într-o operaţie matematică de adunare sau scădere. În cazul unui răspuns corect, va fi răsplătit cu aplauze.

Desfăsurarea jocului: Învățătoarea va prezenta fluturaşul ,,Colorici” care vizitează clasa pregătitoare mare şi care a adus cu el şi o mulțime de surprize, care vor fi dezvăluite pe parcursul activităţii.

Se anunţă copiii că în cadrul activitătii matematice, se vor juca împreună cu ,,Colorici”, un joc didactic: ,,Probleme rezolvăm, matematică învăţăm!”

Urmează explicarea şi demonstrarea regulilor jocului : copilul desemnat va asculta cu atenţie enunţul problemei şi va afisa pe panou elementele ce apar în cadrul acestuia, iar apoi, va reda enunţul problemei şi printr-o operaţie matematică folosind cifrele şi simbolurile matematice, răspunsurile corecte fiind răsplatite cu aplauze;

Desfășurarea jocului propriu-zis: copiii vor rezolva problemele enunţate;
Învățătorul va afişa o operaţie matematică şi va pune la dispoziţia copiilor obiecte şi jetoane cu ajutorul cărora aceştia să transpună problema din imagine.

Evaluarea jocului: Învățătorul va împărți jetoane cu cifre copiilor şi va enunţa o problemă. Copiii care au pe jeton cifra ce corespunde rezultatului problemei, vor veni la panou.

Elemente de joc: fluturaşul ,, Colorici”, surpriza, mânuirea materialului, aplauze ;

Material didactic: flori de carton, flori din hârtie creponată, vaze pentru flori, fluturi, albine, gărgăriţe, planşe ilustrate cu probleme, cifrele de la 1 la 10,  jetoane cu simbolurile matematice (+,  -,  = );

Forma de organizare: frontală.

Bibliografie:
Chateau, J., (1972), Copilul şi jocul, Bucureşti: Editura Didactică și Pedagogică
Claparede, E., (1975), Psihologia copilului şi pedagogia experimentală, Bucureşti: Editura Didactică și Pedagogică
Savu Cristescu, M., (2014), Teoria și metodologia instruirii, suport de curs, U.V.T.
Şchiopu, U.,(2001), Psihologia vârstelor, Bucureşti: Editura Credis.

Accesări: 112

Articole asemănătoare