În literatura de specialitate, jocul didactic este desemnat ca cel mai eficient mijloc de instruire şi educare, fiind folosit pentru a forma sau consolida anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi. Prin urmare, jocul didactic are drept scop, pe de o parte, instruirea copiilor într-un domeniu al cunoşterii, iar pe de altă parte, sporirea interesului pentru activitatea respectivă prin utilizarea unor elemente distractive, caracteristice jocului, facilitează atingerea scopului formativ-educativ urmărit şi împreună cu celelalte activităţi frontale, exercită o puternică influenţă asupra copilului în vederea pregătirii sale. Principala activitate a şcolarului mic este jocul, iar cu cât omul „se joacă” mai mult cu atât îşi păstrează atributele copilăriei.
Pentru copil, ca şi pentru un matematician, jocul este o treabă serioasă. (Grigore Moisil)
Sorin Cristea consideră că jocul didactic este o metodă de învățământ în care predomină acțiunea didactică simulată, această acțiune valorifică la nivelul instrucției finalitățile adaptative de tip recreativ proprii activității umane în general și anumite momente ale evoluției sale ontogenetice în mod special (Cristea, 2000). Reușita jocului didactic este condiționată de respectarea unei metodologii de organizare și desfășurare:
Organizarea jocului didactic
Desfășurarea propriu-zisă;
Încheierea jocului didactic;
Evaluarea jocului didactic (Coord. Albulescu & Catalano, 2019).
Jocul didactic este o activitate cu multe valenţe educative, formative, instructive, motivaționale, sociale etc:
- îmbină activitatea de învăţare cu forma distractivă, atractivă a jocului;
- stimulează gândirea, imaginaţia, creativitatea;
- reprezintă o strategie euristică de explicare a realității, de studiere a situațiilor de comunicare prin imitare, joc, interpretare de roluri;
- asigură antrenarea şi implicarea fiecărui elev în activitatea de instruire şi educare;
- realizează unitatea dintre activitatea de învățare cu formă distractivă, plăcută, antrenantă;
Jocul didactic reprezintă o strategie euristică de explicare a realităţii, de studiere a situaţiilor de comunicare prin imitare, joc, interpretare de roluri. Prin joc se realizează mai multe obiective care vizează formarea şi dezvoltarea capacităţilor de comunicare, cum ar fi:
- exersarea aparatului fonator în scopul formării unei pronunţări corecte clare a sunetelor, a silabelor, a cuvintelor;
- dezvoltarea şi activizarea vocabularului elevilor;
- cunoaşterea sensului cuvintelor şi folosirea corectă a acestora în diferite contexte;
- spontaneitate în comunicare;
- educă memoria, atenţia, imaginaţia, ordinea, disciplina, civilizaţia comunicării.
Jocul îi atrage foarte mult pe elevi spre activitate, făcându-i participanţi la propria lor formare (Barbu, et al., 2008). Activitatea de învăţare la această vârstă şcolară mică devine o preocupare majoră în programul zilnic al elevului, însă dorinţa lui de joc nu se diminuează, jocul rămânând o problemă majoră în perioada copilăriei.
Jocurile sunt strategii euristice în care copiii îşi manifestă isteţimea, inventivitatea, iniţiativa, răbdarea, îndrăzneala şi curajul. Prin încărcătura sa afectivă, jocul asigură o antrenare mai deplină a întregii activităţi psihice. În joc copilul este un adevărat actor şi un simplu spectator. El participă, cu toată fiinţa lui, la îndeplinirea obiectivului jocului, realizând în felul acesta o învăţare autentică.
Gândindu-mă la jocul didactic, constat că acesta este o activitate care sprijină înţelegerea obiectivelor planificate, fixarea şi formarea unor deprinderi durabile, precum şi împlinirea personalităţii şcolarului mic. Fiecare joc didactic cuprinde următoarele componente constitutive: conţinutul, sarcina didactică, regulile jocului, acţiunea de joc (Faure, 1974).
Jocurile didactice, în majoritatea lor, au ca element didactic întrecerea între grupe de elevi sau chiar între elevii întregului colectiv, făcându-se apel nu doar la cunoaşterea lor, dar şi la spiritul de echipă, disciplină, ordine, coeziune în vederea obţinerii victoriei. Întrecerea prilejuieşte copiilor emoţii, bucurii, satisfacţii. Copiii obosesc repede şi de aceea este necesară introducerea jocurilor încât perioadele care solicită atenţia să alterneze cu activitatea de învăţare. Jocul didactic urmăreşte un scop bine determinat, presupune o situaţie de joc, anumite condiţii, reguli. Ele au misiunea de a plasa elevul în aventura cunoştinţelor, de a-l înarma cu deprinderi pentru a putea opera cu cuvântul. Prin intermediul jocului obişnuim copilul să gândească independent, să aplice cunoştinţele acumulate preventiv în diferite situaţii. Ele vin să găsească copilului cele mai frumoase calităţi intelectuale, morale, estetice.
La elevii de vârstă şcolară mică și nu numai, jocul didactic este elementul ce necesită a fi prezent la fiecare lecţie, fie în scopul dezvoltării vocabularului sau pentru dezvoltarea gândirii logice, constituind în acelaşi timp un mijloc eficient de verificare a gradului de însuşire a cunoştinţelor (Vrășmaș, 2011).
Sarcina şcolii este de a forma tânăra generaţie astfel încât la absolvirea şcolii să fie capabilă să-şi continue în mod independent cunoştinţele şi deprinderile intelectuale şi practice. Activitatea proprie are o importanţă deosebit de mare pentru că numai ce este învăţat prin efort propriu este durabil şi de calitate. A-i învăţa pe elevi să înveţe ar trebui să fie scopul cel mai important al fiecărui dascăl şi principiul de bază al învăţării. Cultivarea dorinţei de a cunoaşte, de a vrea să ştie nu se face după un program strict stabilit sau la anumite ore, pentru că acest interes cognitiv se manifestă spontan (Șchiopu, 1970).
Pentru contribuţia deosebită pe care o aduce în instruirea şi educarea copiilor, jocul didactic constituie o componentă a învăţământului primar. În primul rând pentru că jocul răspunde particularităţilor de vârstă ale şcolarului mic şi în al doilea rând pentru că elementul distractiv pe care îl conţine stimulează interesul şi curiozitatea copiilor pentru învăţare. Jocul este inima unui program educaţional, proces de succes. Studiile făcute arată că aceasta este o parte importantă din viaţa elevilor. Jocurile didactice sunt propuse învăţătorilor cu scopul de a înviora lecţia, de a contribui la însuşirea vocabularului activ (Popescu-Neveanu, 2013).
Rolul învăţătorului e de a acţiona ca un mediator. La realizarea obiectivelor educaţionale în ciclul primar, se consideră că jocul didactic rămâne cea mai valoroasă activitate. Aceasta are o importanţă deosebită pentru vârsta copilăriei: jocul creează temelia atitudinilor, cunoştinţelor şi deprinderilor (Bruner, 1970).
Din propria practică, pot afirma că utilizând jocul didactic am urmărit şi scopul de a implica în activitate chiar şi pe cei mai timizi elevi, cu anumite deficiențe de limbaj, cu anumite tulburări de învățare, chiar și pe cei cu rezultate mai modeste la învăţătură.
Jocul didactic este o metodă eficientă privind formarea interesului cognitiv la elevii claselor primare. Utilizarea acestei metode satisface cerinţele unui învăţământ formativ, deoarece antrenează în formare majoritatea elevilor, sporeşte gradul de motivaţie a învăţării prin satisfacţiile pe care elevii le obţin, prin rezultatele pozitive ale muncii lor personale (Nistor, 2016).