Activitățile extracurriculare, prin care se asigură contribuții importante la optimizarea procesului de instruire şi educare a elevilor, se concretizează în mai multe forme, şi anume: cercul de istorie cu profil interdisciplinar, muzeul şcolar de istorie, excursia, vizita, concursurile şcolare pe teme de istoria patriei, aniversările unor evenimente din viaţa unor personalităţi locale sau a unor evenimente din istoria patriei.
Aceste activităţi completează ce au învăţat elevii la istorie în clasă, folosesc, în mod util şi plăcut, timpul în afara orarului şcolar al elevilor.
O bună organizare şi desfăşurare a cercului de istorie, a excursiei şi vizitei, a concursurilor şi vizionărilor spectacolelor cu conţinut istoric, confecţionarea unor resurse materiale şi utilizarea celor din cabinetul de istorie, dotarea colţului muzeistic, întâlniri cu veteranii de război sau cu participanţii la evenimentele din Decembrie 1989, cu personalităţi cultural-politice, etc., sunt tot atâtea activităţi extracurriculare (complementare).
Planificarea judicioasă a activităţilor conexe, odată cu planificarea anuală şi semestrială, are rolul de a evita supraîncărcarea elevilor şi de a conjuga, echilibrat, toate formele specifice de studiere a istoriei patriei în şcoală şi în afara ei.
a) Cercul de istorie cu profil interdisciplinar cuprinde elevi de aceeaşi vârstă sau de vârstă apropiată, care au interese şi înclinaţii pentru istorie. Activitatea acestora se desfăşoară în cadrul unor şedinţe tematice. Tematica şedinţelor trebuie să se stabilească prin consultarea elevilor, în funcţie de înclinaţiile, preferinţele, interesele şi posibilităţile lor. În cadrul cercului de istorie, în optica nouă a Curriculum – ului, activităţile se desfăşoară sub aspect interdisciplinar, motiv pentru care găsim – în literatura de specialitate – denumirea de ,,cercul de istorie cu profil interdisciplinar”.
Cercul de istorie cu profil interdisciplinar poate deveni arena unor discuţii libere, uneori controversate, pe marginea materiei predate. Elevii pot pune întrebări, emite păreri proprii, pot face completări. Ei au privilegiul să arate ce au citit în afara manualului, ce au auzit şi ce au văzut la radio şi televizor, ce le oferă calculatorul, se pot obişnui cu argumentarea logică şi interpretarea corectă a faptelor.
b) Excursia este una din activităţile extraşcolare, frecvent folosită pentru cunoaşterea trecutului local şi naţional. Deosebit de eficace, excursia cu caracter istoric se poate organiza în toate localităţile ţării, pentru că nu există palmă de pământ românesc care să nu aibă mărturii ale trecutului dintre cele mai semnificative.
Excursia, temeinic organizată şi pregătită, creează o atmosferă deosebit de favorabilă instrucţiei, educaţiei, formării complete a personalităţii elevului. Preferinţa pentru excursie, participarea lor masivă sunt argumente suficiente pentru a demonstra că elevii sunt însetaţi de a cunoaşte cât mai multe lucruri noi în mod direct, că se simt deosebit de satisfăcuţi şi bucuroşi de a-şi petrece timpul în mijlocul frumuseţilor naturii, că trăiesc simţiri dintre cele mai intense în contactul direct cu tezaurul de valori al înaintaşilor, că, în acest cadru, prieteniile şi colegialitatea cunosc noi dimensiuni. Excursiile dezvoltă încrederea în marile posibilităţi ale omului, formează conştiinţa răspunderii şi demnităţii umane.Excursia pune pe elevi în legătură nemijlocită cu realitatea înconjurătoare, dându-le posibilitatea să concretizeze cunoştinţele dobândite la clasă cu elemente de istorie locală.
c) Vizita are, în desfăşurarea sa, acelaşi traseu ca şi excursia. Spre deosebire de excursie, vizita este programată pe o durată de timp mai scurtă şi are de urmărit obiective mai aproape de realitate. Vizita constă în deplasarea organizată şi planificată la un punct cu rezonanţă istorică.
Vizita cu caracter istoric se planifică odată cu întocmirea planificării actuale şi semestriale, în aşa fel încât ea să nu răpească din timpul afectat activităţilor de predare a cunoştinţelor celorlalte obiecte de învăţământ. Dacă excursia-lecţie are planificat un itinerar pentru cercetarea mai multor locuri cu rezonanţă istorică, vizita recurge la prezenţa grupului sau a clasei de elevi la un singur reper istoric.
d) Muzeul de istorie. În condiţiile actuale ale dezvoltării procesului de instrucţie şi educaţie, punctul muzeistic din şcoală are importanţa sa. Iniţiativa multor cadre didactice de a organiza asemenea puncte muzeistice la nivelul şcolilor nu poate fi decât benefică.
Muzeul şcolar este locul unde lecţia de istorie se desfăşoară ,,în suc propriu”, având ca materiale intuitive exponatele din muzeu. Aceste exponate pot fi depozitate şi apoi folosite drept resurse materiale în cadrul orelor sau dacă şcoala dispune de spaţiu, ele se constituie într-o expoziţie permanentă. Această expoziţie permanentă este ordonată cronologic în funcţie de piesele de care dispune muzeul. Lecţia de la muzeu oferă elevului posibilitatea de a constata un adevăr pe care acum îl redescoperă.
Muzeul şcolar contribuie, din plin, la realizarea unui învăţământ formativ, dând posibilitatea elevilor să folosească informaţiile culese pe modele intuitive, lucru ce uşurează mult sarcina propunătorului. Are, în acelaşi timp, contact direct cu evenimentul, prin prezentarea unor atribute ale acestuia.
În muzeu, propunătorul are ocazia de îndruma elevii să observe fenomenul urmărit, prin stabilirea obiectivelor. Elevii sunt antrenaţi într-o activitate de gândire creatoare, unde îşi pot etala spiritul de independenţă, iar activitatea în echipă duce la o rezolvare mai rapidă a sarcinii propuse .
BIBLIOGRAFIE
1. CERGHIT, I., Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1983.
2. FELEZEU, Călin, Didactica istoriei, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 2000.
3. RANCU-BODROG, Gheorghe, Predarea istoriei românilor în şcoala primară, Drobeta Turnu-Severin, Editura Radical, 2003.
4. TĂNASĂ, Gheorghe, Metodica predării-învăţării istoriei în şcoală; Iaşi, Editura ,,Spiru Haret”, 1996.