Gândirea în perioada preşcolară şi şcolara mică

Copilul îşi dezvoltă capacităţile acestui fenomen pornind de la baza concretă, materialul senzorial- perceptiv. La vârste mici, procesele cognitive sunt stimulate de activităţi de cunoaştere, de observare a mediului şi de imitare. Pe parcursul anilor, dascălul face legătura dintre concret şi abstract prin demersuri educative ce pornesc de la baza iniţială de cunoştinţe, înnoindu-le cu elementele ce completează domeniile vizate. Cu înaintarea în vârstă, gândirea abstractă va evolua rapid, deoarece copii asimilează foarte repede iar dascălul îi ajută sa progreseze logic şi sistematic. Se urmăreşte evoluţia pas cu pas, fiindcă orice lacună aduce cu sine alta mai importantă din punct de vedere cognitiv, fiecare piesă informaţională crează legături noi şi se conectează la sistemul central al cunoştinţelor.

În această etapă se admite conservarea materiei, se iniţiază conceptul de conservare al greutăţii pentru ca apoi să admită conservarea volumului. Fenomenele ca invariaţia şi permanenţa se surprind în jurul vârstei de 11- 12 ani astfel atingerea gândirii abstracte se aprofundează. Copilul îşi va valorifica cunoştinţele prin argumentarea soluţiilor adoptate în rezolvarea peroblemelor, va utiliza calea deductivă în schimbul algoritmizării paşilor de soluţionare a sarcinilor impuse şi va putea explica decizia luată.

Randamentul demersului educativ este direct proporţional cu utilizarea eficientă a procedeelor raţionale în învăţare, în urma evoluţiei operaţiilor gândirii. O formă de transpunere a  proceselor cognitive este limbajul, care are şi rolul major de a fi factor al comunicării.

Dezvoltarea limbajului presupune dezvoltarea gândirii şi efectuează prin activităţi ce vor transmite terminologii din domenii diferite. Limbajul este un factor de o importanţă majoră de transmitere şi asimilare a cunoştinţelor, ca instrument al gândirii şi are două forme: oral şi scris. Comunicarea orală are ca obiective integrarea sociala iar comunicarea în scris devine mijloc de manifestare şi de cunoaştere.

Gândirea direcţionată şi nedirecţionată

Gândirea directivă este „sistematică şi logică, deliberată şi intenţionată, ghidată de scop, cu ajutorul ei oamenii rezolvând problemele, formulând legile, realizându-şi obiectivele propuse” (Sandra Icarr, James Vander Zanden, 1987, preluat de M. Zlate, 2006, pg.274)
Gândirea nedirecţionată este „mişcarea liberă, spontană a gîndurilor, fără a fi orientată spre scop sau de un plan” (Sandra Icarr, James Vander Zanden, 1987, preluat de M. Zlate, 2006, pg.274)

Acest tip de gândire implică imaginaţia, fantezia şi reveria, este cea mai uşoară modalitate de evada din constrângerile cotidiene şi de a relaxa procesele psihice. Unitatea de bază a gândirii nedirecţionate este imaginea pe când gândirea direcţionată implică utilizarea simbolurilor, conceptelor şi regulilor.

Gândirea divergentă şi convergentă

Gândirea divergentă îndrumă individul spre căutarea a cât mai multe soluţii, pornind de la problema iniţiala şi cercetând  direcţii multiple, mişcându-se de la simplu la complex, de la sintetic la analitic şi de la individual la general.

Gândirea  divergentă, este o dimensiune a operaţiilor psihice, a fost introdusă în psihologie de J.P.Guilford definind-o ca o gândire multidirecţională. Acest tip de gândire include aptitudini specifice: fluiditate, flexibilitate,originalitate, elaborare, sensibilitatea, redefinirea. (G. Popescu, Psihologia Creativităţii , Bucureşti, 2004 )

Gândirea convergentă, în schimb, porneşte de modul general la unitate. Individul ce posedă o gândire convergentă dezvoltată  poate crea produse, combina elementele problemelor pentru a obţine variante multiple, adaptează eficient conceptele/ produsele în  contexte diferite decât cele de bază, formulează utilizări neobişnuite într-un timp scurt la obiecte, reuşeşte rapid şi relevant sa formeze cuvinte şi propoziţii, etc.

Exemple de exerciţii pentru testarea gândirii convergente :
„Formaţi cât mai multe cuvinte care încep şi se termină cu litera  c„.
„Formaţi cât mai multe cuvinte care încep cu silaba ma”.

O gândire convergentă dezvoltată oferă individului capacitatea de a comprima informaţiile, structurile semantice în categorii reprezentative, capacitatea de a grupa şi numi corect clasele, relaţiile şi capacitatea de a restabili ordinea logică dintr-o multitudine de cuvinte.

Gândirea algoritmică şi gândirea euristică

Gândirea algoritmică presupune urmarea unor reguli deja cunoscute, are caracter rutinier şi se axează pe concepte conservative. Întotdeauna se urmeaza drumul prestabilit, parcurgând de la o etapă la alta în ordinea obligatorie a evenimentelor, urmând atingerea obiectivelor pas cu pas în sens progresiv şi sigur.

Gândirea algoritmică se bazează pe „operaţii conservative, habituale, pe treceri riguroase de la o stare la alta în succesiunea obligatorie a evenimentelor în timp, efectuarea corectă a unui pas conducând în mod necesar la soluţionarea integrală şi sigură a problemei”.  (M. Zlate, 2006, pg. 275)

Gândirea euristică presupune „operaţii în curs de elaborare care abia urmează a fi descoperite, desfaşurarea ei având caracter arborescent, din fiecare nod subiectul trebuind să aleagă o stare (cale) din mai multe posibile”. (M. Zlate, 2006, pg. 275)

Individul face încercări, tatonează soluţiile, progresează, dă greş cu ajutorul gândirii euristice, dar apoi işi consolidează cunoştinţele şi strategiile de rezolvare a problemelor susţinut de gândirea algoritmică. Nu există o persoană care să posede o gândire predominant euristică sau algoritmică, ele se completează şi sunt interdependente în procesul de cunoaştere.

Gândire reproductivă, productivă şi critică

Aceste tipuri de procese psihice se completează în sensul completării lacunelor dintr-o problemă şi elaborarea de soluţii noi. Cel mai des întâlnite sunt în cazul persoanelor care nu utilizează metode prestabilite pentru rezolvarea problemelor ci încearcă să abordeze moduri diferite prin gândirea productivă. Gândirea critică evaluează şi testează soluţiile, în acelaşi timp explorează alte posibilităţi.

Bibliografie:
1. G. Popescu, Psihologia Creativităţii , Bucureşti, 2004
2.  Sandra Icarr, James Vander Zanden, 1987, preluat de M. Zlate, 2006

 

prof. Daniela Lavric

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/daniela.lavric

Articole asemănătoare