În contextul educațional contemporan, înțelegerea procesului de învățare reprezintă fundamentul oricărei practici pedagogice eficiente. Articolul de față explorează conceptul de învățare din perspectivă pedagogică, punând accent pe rolul esențial al profesorului în facilitarea unui proces de învățare vizibil, diferențiat și centrat pe elev. Pornind de la definiții consacrate și ajungând la aplicații practice în predarea limbii și literaturii române, lucrarea evidențiază modalitățile prin care cadrele didactice pot transforma procesul de învățare într-o experiență semnificativă și personalizată pentru fiecare elev.
„Învățarea este definită ca activitatea proiectată de către cadrul didactic pentru a determina schimbări comportamentale la nivelul personalității elevilor prin valorificarea capacității acestora de dobândire a cunoștințelor, a deprinderilor, a strategiilor și a atitudinilor cognitive”, conform Dicționarului de termeni pedagogici (S. Cristea, 1998).
În Pedagogie, autoarele Daniela Crețu și Adriana Nicu afirmă că „învățarea este procesul care determină o schimbare de durată a comportamentului celui care învață, a modului de a gândi, simți și a acționa al acestuia. La sfârșitul activității de învățare, elevul va dispune de cunoștințe, priceperi, deprinderi, capacități, competențe, interese, atitudini, convingeri pe care nu le avea înainte de învățare sau erau la un nivel de performanță mai scăzut.”
Învățarea se petrece adesea “în mintea elevului” și unul din scopurile profesorilor este de a face această învățare vizibilă. O cerință eficientă de a îmbunătăți procesul de învățare al elevilor este ca profesorii să vadă această învățare prin ochii elevilor, așa cum afirmă John Hattie în lucrarea sa, Învățarea vizibilă. Învățarea începe cu proiectarea didactică pornind de la rezultatele așteptate în loc să pornească de la manuale, de la orele preferate și de la activitățile tradiționale. Învățarea începe cu un profesor care cunoaște rezultatele așteptate, după care lucrează, din perspectiva acestora, chiar din momentul în care elevul începe lecția. Este important ca acesta să țină cont atât de cunoștințele acumulate deja de elev, cât și de locul unde se situează acesta în traseul de învățare. Pentru a preda bine este esențială înțelegerea profundă cu privire la cum învățăm. M. Shayer spune că rolul important în organizarea învățării îl are profesorul care se asigură că elevii își creează propria situație de învățare, pentru ei și împreună cu ceilalți colegi, mai ales dacă lecțiile presupun două sau trei etape de parcurs până la asimilarea conceptelor de bază și se situează puțin peste nivelul cognitiv al elevului. Profesorii trebuie să cunoască în ce moment al învățării se află elevul, pentru a se îndrepta mai departe de la superficial către asocierea și dezvoltarea mai profundă a ideilor. John Hattie susține că “învățarea este construită pe înțelegerea bagajului cu care elevii încep, apoi prin echilibrarea cunoașterii de suprafață și de profunzime și, în final, prin sprijinirea elevilor să preia mai mult control asupra propriei învățări.”
Învățarea este considerată și o activitate socială datorită cunoștințelor noi care sunt construite pe baza a ceea ce este deja cunoscut. Învățarea se dezvoltă prin a aborda strategii eficiente care ajută la înțelegere, la dezvoltarea memoriei, la o gândire profundă, la rezolvarea de probleme. Elevii trebuie orientați cum să-și planifice și să monitorizeze propria învățare, cum să-și construiască obiective și cum să-și corecteze greșelile în învățare. Hattie continuă prin a afirma că scopul oricărei lecții este de a aduce elevul la nivelul în care poate să dobândescă acea competență de a se autoinstrui, de a-și autoregla propria învățare. Elevii trebuie să progreseze de la cunoașterea de suprafață la cea profundă.
În cadrul orelor de limba și literatura română, profesorul exercită o influență asupra activității de învățare prin selecția unor texte sau fragmente de texte care să-i capteze pe elevi prin temele și personajele aduse în prim-plan, prin organizarea și structurarea materiei pe unități sau module, prin capacitatea de a comunica, de a indruma învățarea și de a stimula motivația elevilor pentru învățare, de a crea un climat stimulativ la nivelul clasei de elevi. Mijloacele utilizate sunt foarte importante și ar trebui mereu schimbate deoarece, altfel, poate interveni rutina. Profesorii pot avea o abordare diferențiată pentru a se asigura că învățarea este bine și eficient direcționată pentru toți elevii, așa încât să atingă obiectivele didactice ale lecției propuse. Este foarte important ca profesorii să cunoască asemănările dintre elevi și deosebirile care devin extrem de importante. Pentru ca diferențierea să fie eficientă, profesorii trebuie să știe, pentru fiecare elev, de unde a început și în ce punct parcursul său va îndeplini criteriile de reușită ale lecției. În funcție de nivelul lui de pregătire, de înțelegerea lor de suprafață și de gândirea lor profundă, de gradul lor de motivare, precum și de strategiile lor de învățare, profesorul va oferi diferite căi prin care elevul să-și poată demonstra talentul și înțelegerea pe parcursul drumului spre îndeplinirea criteriilor de reușită. Feedbackul formativ este foarte eficient. La ora de limba și literatura română, când elevii trebuie să realizeze anumite sarcini, trebuie ajutati și puși în valoare, mai ales când au de realizat un proiect în perechi sau pe grupe sau fișe de lucru pe diverse teme. Astfel, elevii pot învăța unii de la alții prin învățarea reciprocă, pot schimba idei și pot învăța să colaboreze deschis. Toti elevii din clasă trebuie să aibă posibilitatea de a explora și de a pune în aplicare conceptele-cheie ale limbii și literaturii române, devenind astfel performanți. Gruparea flexibilă a elevilor, astfel încât să poată lucra, independent, împreună sau cu o clasă întreagă este la fel de importantă. De pildă, la ora de limba și literatura română la clasa a X-a, când se studiază romanul „Enigma Otiliei” de George Călinescu, se poate folosi ca metodă jocul de rol. Câțiva elevi sunt puși să joace rolul unor personaje din roman în situații-cheie sau doi elevi ar putea fi solicitați să joace rolurile celor doi protagoniști, Felix și Otilia, într-o potențială întâlnire, după zece ani, de la terminarea acțiunii romanului, jocul de rol numindu-se “ce-ar fi fost dacă…” (Emanuela Ilie).
Profesorul urmărește cu atenție jocul elevilor, împreună cu ceilalți colegi din clasă. Această metodă mizează pe creativitatea și spontaneitatea elevilor, iar profesorul poate aprecia prestația elevilor prin oferire de feedback în legătură cu jocul scenic, cu gesturile și mimica elevilor.
Metoda are ca avantaj comunicarea directă profesor-elevi, dezvoltă capacitatea de improvizație, permite un feedback rapid, eventualele erori pot fi corectate imediat si oferă un cadru relaxant în clasă.
În concluzie, profesorii cu un grad mare de empatie știu cum “să vadă învățarea prin ochii elevilor” și ei le arată elevilor că înțeleg cum gândesc și cum le poate fi încurajată gândirea.
Bibliografie
John Hattie, Învățarea vizibilă. Ghid pentru profesori, Editura Trei, 2014, (cap. Desfășurarea lecției:învățarea).
Daniela Crețu, Adriana Nicu, Pedagogie pentru definitivat și gradul didactic II, Editura Universității Lucian Blaga Sibiu, 2009, (cap. Învățarea. Teorii ale învățării)
Emanuela Ilie, Didactica literaturii române, Editura Polirom, 2008.