Învățarea centrată pe elev reprezintă o abordare pedagogică modernă care pune copilul în centrul procesului de predare-învățare, valorificând nevoile, ritmul și stilurile individuale de învățare. Această metodă se concentrează pe dezvoltarea autonomiei elevului, pe stimularea curiozității și a gândirii critice, precum și pe implicarea activă a acestuia în procesul educațional (Tomlinson, 2014, p. 22). În ciclul primar, abordarea centrată pe elev contribuie la formarea competențelor de bază și la dezvoltarea personalității armonioase a copilului, oferind contextul necesar pentru învățarea semnificativă și durabilă.
Alegerea acestei teme este motivată de nevoia de adaptare a practicilor didactice la particularitățile elevilor din secolul XXI, care învață diferit față de generațiile anterioare și beneficiază de oportunități variate de explorare, interacțiune și utilizare a tehnologiei. Studiile pedagogice arată că implicarea activă a elevilor în procesul de învățare conduce la creșterea motivației, la o mai bună retenție a cunoștințelor și la dezvoltarea abilităților sociale și emoționale (Hattie, 2012, p. 45).
Actualitatea temei este dată de accentul tot mai mare pus în educația contemporană pe diferențierea instruirii și personalizarea învățării. Documentele curriculare recomandă implementarea strategiilor interactive și participative, care facilitează implicarea fiecărui elev, precum și integrarea tehnologiei ca suport pentru predare și evaluare (Cucoș, 2020, p. 82). În acest cadru, profesorul devine facilitator al învățării, ghidând elevii în descoperirea cunoștințelor și dezvoltarea competențelor într-un mod activ și responsabil.
Aplicații practice ale învățării centrate pe elev
O primă aplicație practică este învățarea prin proiecte. Această strategie presupune ca elevii să lucreze pe teme reale, interdisciplinare, care să le permită să exploreze, să cerceteze și să construiască propriile produse de învățare. De exemplu, un proiect despre „Ciclul apei în natură” poate implica activități de observație, colectare de informații, realizarea unui poster și prezentarea în fața clasei. Rolul profesorului este de a ghida pașii, de a oferi resurse și feedback constant, fără a impune soluții standardizate, stimulând astfel autonomia și creativitatea elevilor (Bocoș, 2019, p. 130).
A doua aplicație este învățarea prin jocuri didactice. Jocurile educative permit consolidarea cunoștințelor într-un mod atractiv și interactiv. De exemplu, pentru predarea numerelor și operațiilor matematice, profesorul poate organiza un „Escape Room” matematic, în care elevii trebuie să rezolve probleme și ghicitori pentru a avansa. Această metodă implică colaborarea, gândirea critică și luarea de decizii, permițând evaluarea formativă prin observarea procesului și a strategiilor folosite de elevi (Neacșu, 2015, p. 71).
O a treia aplicație este discuțiile ghidate și cercurile de comunicare, care vizează dezvoltarea capacității de exprimare, ascultare și argumentare. Elevii sunt încurajați să își exprime opiniile, să formuleze întrebări și să reflecteze asupra ideilor colegilor, sub îndrumarea profesorului. De exemplu, în cadrul unei lecții de științe despre plante, elevii pot discuta despre importanța plantelor în viața oamenilor și pot propune soluții pentru protejarea mediului. Profesorul facilitează dialogul, corectează informațiile eronate și promovează respectul reciproc (Stan, 2016, p. 63).
A patra aplicație constă în portofoliul de învățare, ca instrument de autoevaluare și reflecție. Elevii colectează lucrările realizate, își notează progresele și își evaluează propriile realizări. De exemplu, la disciplina limba română, un portofoliu poate include fișe de citire, compuneri, desene și răspunsuri la întrebări deschise. Portofoliul permite elevilor să conștientizeze evoluția lor și să identifice ariile în care au nevoie de îmbunătățiri, sprijinind dezvoltarea responsabilității și a autonomie (Roco, 2018, p. 107).
A cincea aplicație practică este utilizarea tehnologiei și a platformelor educaționale, precum Quizizz sau Padlet, pentru activități interactive și evaluare formativă. Profesorul poate crea teste, chestionare sau panouri colaborative în care elevii contribuie cu răspunsuri, imagini sau proiecte. De exemplu, în cadrul unei lecții despre „Animale și habitate”, elevii pot posta fotografii, descrieri sau videoclipuri pe un panou Padlet, iar profesorul oferă feedback individual sau colectiv. Această strategie crește implicarea elevilor, dezvoltă competențele digitale și sprijină învățarea personalizată (Popescu, 2021, p. 59).
O altă dimensiune importantă a învățării centrate pe elev este adaptarea la ritmul individual al fiecărui copil. În clasele primare, elevii prezintă niveluri diferite de competențe și ritmuri de învățare, iar strategiile tradiționale, uniforme, nu răspund întotdeauna nevoilor fiecăruia. Profesorul poate implementa activități diferențiate, precum sarcini cu grade variate de dificultate sau exerciții opționale pentru aprofundare, care să permită elevilor să progreseze în propriul ritm. Această abordare nu doar că reduce frustrarea și anxietatea asociată cu activitățile școlare, dar și stimulează motivația intrinsecă și dorința de a explora și exersa concepte noi (Tomlinson, 2014, p. 45). Prin urmare, diferențierea instruirii reprezintă un pilon al învățării centrate pe elev, în care fiecare copil devine responsabil și implicat în propria dezvoltare.
O altă strategie complementară este implicarea elevilor în luarea deciziilor și planificarea activităților. Chiar și la vârsta primară, elevii pot fi consultați în alegerea temelor de proiect, a materialelor de lucru sau a modului de prezentare a sarcinilor. De exemplu, într-un proiect interdisciplinar despre „Sezonul de primăvară”, elevii pot decide ce experimente să realizeze, ce observații să documenteze sau cum să organizeze prezentarea finală. Această practică le oferă sentimentul de autonomie, responsabilitate și apartenență, contribuind la dezvoltarea abilităților de cooperare și leadership și consolidând implicarea lor activă în procesul educațional (Bocoș, 2019, p. 134).
Așadar, învățarea centrată pe elev reprezintă un model educațional eficient, care promovează implicarea activă, autonomia, creativitatea și responsabilitatea elevilor din ciclul primar. Strategiile și aplicațiile practice prezentate demonstrează că profesorul poate facilita procese de învățare semnificative, adaptate nevoilor individuale și colective ale elevilor. Implementarea consecventă a acestor metode contribuie la dezvoltarea competențelor cognitive, sociale și emoționale, fundamentând succesul școlar și formarea unei atitudini pozitive față de învățare.
Bibliografie
Bocoș, M. (2019). Didactica modernă. Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.
Cucoș, C. (2020). Educația în era digitală. Iași: Editura Polirom.
Hattie, J. (2012). Visible Learning for Teachers. New York: Routledge.
Neacșu, I. (2015). Învățarea școlară. București: Editura Universitară.
Popescu, D. (2021). Tehnologii digitale în educație. București: Editura Universitară.
Roco, M. (2018). Creativitate și inteligență emoțională în educație. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Stan, E. (2016). Managementul clasei de elevi. București: Editura Universitară.
Tomlinson, C. A. (2014). The Differentiated Classroom. Alexandria, VA: ASCD.