Învățarea este un proces care ne însoțește pe tot parcursul vieții, încă de la naștere. Dacă aceasta survine natural și preponderent prin imitație la vârstele cele mai fragede, începând cu vârsta școlară mică, învățarea capătă semnificații și roluri noi. Importanța acesteia nu este pe deplin înțeleasă la aceste vârste mici, ci mai târziu, când adolescenții, adulții încep să caute tehnici de învățare, pentru a-și ușura efortul memorării, dar și pentru o fixare mai temeinică a materialului de învățat.
La aceste vârste, subiectul începe să-și formeze un comportament al învățării, care dacă dă roade, devine repetitiv. Un rol important îl deține autocontrolul cognitiv, motivația (intrinsecă sau extrinsecă) a persoanei și strategia adoptată, modul de organizare. „Particularitățile subiectului sunt la fel de numeroase ca și cele din prima categorie, privind materialul memorat. Dintre acestea amintim: starea subiectului, experiența, motivația, atitudinile și înclinațiile acestuia, gardul de realizare a scopurilor propuse, vechimea procesului de memorizare; modul de învățare; implicarea în activitate; repetarea; organizarea sarcinii de către subiect.” (Rusu, Pănescu, 2014).
Factorii interni au rolul lor în învățare, dar un rol deosebit de important îl dețin și factorii externi, sociali, culturali, contextuali. Mediul și valorile culturale cu care crește un copil își pun amprenta asupra motivației pentru învățare. Astfel, pentru unii este vital să învețe bine, să obțină performanțe, în timp ce alții nu dau o așa mare importanță acestui proces, învățarea fiind o pierdere de timp și o problemă în plus. Interiorizarea valorilor dobândite în mediul în care au crescut este de obicei o regulă, care are destul de puține excepții.
De asemenea, contextul în care copilul învață poate sau nu să contribuie la creșterea motivației pentru învățare. Un mediu evaluativ corect, dar destul de exigent nu este propice dezvoltării tuturor copiilor, unii având nevoie de multe încurajări și stimulări.
Fiecare individ fiind unic, are un mod unic de a învăța, precum și propriile tehnici de memorare. Abia spre perioada maturității apar și factorii personali în procesul de învățare. Persoana ajunsă la un anumit nivel de maturitate fizică, emoțională, cognitivă, este capabilă să recunoască efectele benefice ale învățării pentru sine, ajungând astfel la motivația intrinsecă, la dorința de a învăța pentru autodepășire, pentru scopurile personale.
Materialele pentru învățat de cele mai multe ori necesită memorare. Cele mai multe persoane folosesc diferite tehnici de memorare, pentru a-și fixa temeinic cunoștințele și pentru a le putea reactiva ușor la nevoie. Aceste mnemotehnici sunt strategii folosite pentru a realiza comparații între idei, concepte sau noțiuni, sau pentru a organiza întregul într-un anume fel, specific fiecărui individ, secvențial. „Nu toți oamenii memorează, păstrează și reactualizează experiența anterioară la fel. Dimpotrivă, în cursul vieții și existenței lor memoria se organizează și specializează, ceea ce face ca la un moment dat oamenii să se diferențieze între ei, să apară deci, o serie de diferențe individuale.” (Popescu-Neveanu, 1995). Optimizarea procesului de memorare se face apelând la diverse metode, dintre care enumerăm: elaborarea în manieră proprie a materialului de învățat, folosirea unor puncte de reper care să înlesnească aducerea aminte, sistematizarea și organizarea informațiilor etc.
Identificarea unei tehnici care să se potrivească individului este primul pas care trebuie făcut pentru o bună memorare și învățare. De multe ori se procedează la încercarea mai multor tehnici până la alegerea celei mai bune. O informație care are sens este mult mai ușor de reținut decât una care nu are niciun sens. Acest fapt a fost dovedit prin mai multe teste realizate de-a lungul timpului. Deci, cunoștințele care au sens și înțeles pentru subiect vor fi mult mai ușor de memorat. Felul în care subiectul interacționează cu materialul de memorat este destul de important, mai ales dacă cel care memorează este atras sau nu de informațiile date. Cunoștințele care provin din domenii asemănătoare pot fi asemănătoare și ele, creând un punct în care acestea se întrepătrund și devin confuze, difuze. De aceea, o bună strategie de memorare este aceea în care se învață la discipline diferite sau se memorează cunoștințe din domenii diferite, consecutiv.
Înțelegerea materialului care trebuie memorat este prima etapă a memorării. Pentru acesta se procedează la împărțirea materialului pe secvențe, pe idei principale, sistematizarea lui. Trecerea la schițe și rezumate se face atunci când materialul este prea mare. Cititul cu voce tare, cititul cu repere auditive sau vizuale, cititul cu repetiții, toate acestea sunt tehnici folosite în memorare. Unora li se pare mai ușor să asculte muzică în timp ce citesc, făcând apoi analogia informației pe care vor să activeze cu melodia ascultată. Alții se folosesc de memoria vizuală și efectiv vizualizează cuvintele scrise pe pagina citită. Există și persoane care folosesc acronime pentru a memora. Ele își propun diferite litere, care capătă sens în cuvinte, pentru a memora mai ușor anumite noțiuni mai grele, tehnice sau care nu au fost pe deplin înțelese.
Indiferent ce tehnică este aleasă pentru memorare, numărul repetițiilor care se fac pentru un singur material determină o fixare mai bună și o păstrare mai îndelungată. Un alt aspect care trebuie luat în considerare este timpul ales pentru memorare, planificarea acestuia. Unele persoane au nevoie de un plan bine pus la punct pentru a începe învățarea. Planificarea și organizarea materialului pe secvențe este modalitatea prin care aceste persoane își înlesnesc procesul de memorare. Se stabilesc priorități, scopuri și nu există, de regulă, abateri de la aceste planuri. Abaterile nu fac deloc bine întregului proces de învățare, deoarece persoanele care își fac planuri bine puse la punct riscă să o ia de la capăt cu planurile, nu reușesc să se redreseze. Timpul poate fi deci un adevărat aliat sau dușman al fiecăruia. Automonitorizarea este necesară în astfel de cazuri.
Uitarea informațiilor se produce de obicei la scurt timp după ce acestea au fost memorate. De aceea, una dintre mnemotehnicile cele mai eficiente este repetiția, la un anumit interval de timp a celor învățate, pentru a se întipări și mai bine în memorie. „Ideal ar fi ca un om să dispună în egală măsură și la un nivel înalt de dezvoltare, de toate formele memoriei. Cum un asemenea lucru nu este posibil, este bine ca fiecare să folosească acel tip de memorie care îl avantajează cel mai mult sau să-și formeze și dezvolte acel tip de memorie pe care îl solicită profesiunea sa. Numai folosirea adecvată a lor, în funcție de împrejurări și solicitări, se va solda cu succes.” (Popescu-Neveanu, 1995).
Bibliografie
Popescu -Neveanu, P., Zlate, M., Crețu, T.. (1995). Psihologie. Manual pentru clasa a X-a școli normale și licee. București. Editura Didactică și Pedagogică.
Rusu, E.-C. (2014). Psihologie cognitivă. București. Editura Fundației România de mâine. Art. Managementul învățării, în www.academia.edu/20768480/Managementul_invatarii, accesat în data de 02.11.2019.