Interdisciplinaritatea

Tendința de organizare interdisciplinară a conținuturilor învățământului reprezintă o constantă a dezvoltării curriculare din ultimele decenii. Comunitatea științifică consideră interdisciplinaritatea un nou cadru epistemologic și un factor normativ al demersului paideutic. Preocupările pentru promovarea unei viziuni interdisciplinare în investigarea realității nu sunt noi. Ele au fost impuse permanent de necesitatea firească a cuprinderii integrale a fenomenelor, prin corelarea informațiilor dobândite din domenii diferite și prin metode de cercetare specifice.

Interdisciplinaritatea reprezintă o modalitate de organizare a conținuturilor învățării cu implicații asupra întregii strategii de proiectare a curriculumului, care oferă o imagine unitară asupra fenomenelor și proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline de învățământ și care facilitează contextualitatea și aplicarea cunoștințelor școlare în diferite situații de viață.

Conceptul interdisciplinaritate poate fi înțeles mai bine prin comparație cu alte concepte corelate: monodisciplinaritate, multidisciplinaritate/ pluridisciplinaritate, transdisciplinaritate.

Monodisciplinaritatea este forma tradițională de organizare a conținuturilor învățării, pe discipline predate relativ independent unele de altele.

Multidisciplinaritatea și pluridisciplinaritatea reprezintă forme mai puțin dezvoltate ale transferurilor disciplinare, care se realizează de cele mai multe ori prin juxtapunerea anumitor cunoștințe din mai multe domenii, în scopul reliefării aspectelor comune ale acestora. Reprezintă forma frecventă de supraîncărcare a programelor și a manualelor școlare și de pătrundere a redundanțelor.

Transdisciplinaritatea este descrisă ca o formă de întrepătrundere a mai multor discipline și de coordonare a cercetărilor astfel încât să poată conduce în timp, prin specializare, la apariția unui nou areal de cunoaștere. În contextul învățării școlare, abordarea transdisciplinară a obiectelor se face cel mai adesea din perspectiva unei noi teme de studiu.

Într-o altă interpretare, conceptul de transdisciplinaritate desemnează o nouă abordare a învățării școlare, centrată nu pe materii, teme sau subiecte, ci „dincolo” (trans-) de acestea. Forma de organizare a conținuturilor este axată aici pe demersurile elevului (a comunica – recepție și emisie –, a reacționa la mediul înconjurător, a traduce, a se adapta, a prevedea, a decide, a alege, a crea, a transforma, a dovedi, a explica etc.). Transcenderea disciplinelor nu înseamnă ignorarea sau eludarea conținutului lor informațional. Se propune însă o transfocare inedită a structurilor conținuturilor educaționale de pe materii de învățat pe nevoile și interesele cognitive ale elevilor. Disciplinele nu mai sunt valorificate ca scop în sine, ci ca furnizoarea de situații și de experiențe de învățare/ formare.

Transdisciplinaritatea fundamentează învățarea pe realitate, favorizează viziunea globală, transferul cunoștințelor în contexte diverse, dar, invocată excesiv, prezintă pericolele acumulării de lacune, al lipsei de rigoare și de profunzime în cunoaștere.

Modalitățile concrete de organizare interdisciplinară a conținuturilor se delimitează după criteriul naturii transferurilor operate între discipline:

  1. interdisciplinaritatea unor domenii învecinate (de exemplu, psihologia și pedagogia, biologia și chimia, istoria și geografia);
  2. interdisciplinaritatea problemelor abordate;
  3. transferul de metode sau de strategii de cunoaștere, sau de investigație științifică (de exemplu, metoda analizei sistemice; metodele de prelucrare statistică a datelor; metodele analizei istorice);
  4. transferul de concepte (valorificarea conotațiilor și valențelor unui concept în domenii diferite de cunoaștere).

Condiții ale aplicării interdisciplinarității în învățământ

  • Interdisciplinaritatea trebuie aplicată în combinație cu monodisciplinaritatea și cu pluridisciplinaritatea pentru a fi accentuate avantajele și pentru a limita riscurile pe care le incubă fiecare dintre formele respective.
  • În vederea aplicării demersurilor interdisciplinare, trebuie modificate actualele planuri și programe de învățământ, concepute pe strategii intradisciplinare.
  • Interdisciplinaritatea trebuie asociată cu alte strategii inovatoare de organizare a conținuturilor, cum ar fi modularizarea sau informatizarea.
  • Formarea inițială și continuă a cadrelor didactice pentru aplicarea demersurilor interdisciplinare sistematice.

Bibliografie:
Constantin Cucoș, „Psihopedagogie”, Ediția a III-a, Editura Polirom, 2009.

 

prof. Izabela Toader

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/izabela.toader

Articole asemănătoare