Etapele desfășurării unei lecții

Un bun  profesor, în calitate de conducător al procesului de educație, poate şi trebuie să dea frâu liber imaginaţiei sale creatoare, adoptând strategii inovatoare în sensul dezvoltării unor moduri noi de adoptare a instruirii sau a găsirii unor modalităţi noi de organizare şi combinare a resurselor şi metodologiilor de instruire, perfecţionarea metodologiei didactice la toate nivelurile de şcolarizare prin asigurarea creşterii ponderii metodelor noi, activ-participative, dacă nu chiar de experimentare a unor noi metode şi procedee largă de strategii generale şi particulare.

Totuși, în elaborarea unei lecţii trebuie să ţină cont de câteva etape:

1. Întocmirea planului. În primul rând, profesorul trebuie să-şi stabilească, cu precizie, colectivul de elevi în faţa căruia îşi va susţine lecţia, încercând să adapteze expunerea la interesul şi cunoştinţele acestuia în materie. Spre exemplu, se va evita folosirea unui limbaj sofisticat în faţa unor elevi de clasa a V-a; în schimb, vocabularul va trebui să fie cu totul altul în faţa unor colective aparţinând claselor terminale.

Pentru o mai atentă expunere, este necesară folosirea unei scheme speciale, aflate numai la îndemâna profesorului. Asupra acesteia profesorul îşi poate arunca, din când în când, privirea, pentru eventuale completări sau elemente greu de reţinut, chiar dacă expunerea unei lecţii este, în general, mai bine primită de auditoriu (elevi) dacă vorbitorul (profesorul) nu-şi consultă tot timpul notiţele.

2. Structura. Orice tip de lecţie trebuie început printr-o introducere în temă. De asemenea, profesorul poate apela la formule consacrate, prin care elevii să fie informaţi despre ce subiect se va discuta, rezumându-i, apoi, punctele principale. Pentru o mai bună înţelegere a scopului şi a structurii lecţiei, se poate apela la propoziţiile sau frazele de legătură: ,,al doilea obiectiv important…”, ,,aş dori să vă ofer un exemplu…”, ,,aş dori să insist asupra…”, ,,închei prin…”. Cu astfel de formule, profesorul imprimă un ritm alert expunerii lecţiei, menţinând treaz interesul clasei pe tot parcursul derulării orei. De asemenea, argumentele trebuie prezentate în mod logic, fără a se sări de la un element la altul.

3. Încadrarea în timpul alocat de programa şcolară și de planificarea calendaristică. Încadrarea în timp este o artă în sine, dar şi o necesitate.

4. Modul de prezentare a lecţiei. Prezenţa în faţa elevilor într-o ţinută adecvată, care să nu inhibe elevii şi, de asemenea, prezentarea lecţiei într-o manieră atractivă sunt absolut necesare. Stilul exprimării să fie cât mai clar, insistându-se asupra lucrurilor esenţiale, care să jaloneze structura intimă a noţiunilor predate. Informaţia nu trebuie să fie amănunţită, ci bazată pe explicaţii clare şi concise. Pentru a nu se crea timpi morţi, ritmul predării lecţiei să fie variat, iar dacă este cazul să se repete anumite fraze, folosindu-se alte cuvinte. Pentru menţinerea interesului elevilor, profesorii pot folosi, de câte ori este necesar, metafore şi analogii pentru a ilustra o idee. Umorul poate fi şi el de folos, atunci când este cazul, pentru a menţine atenţia colectivului de elevi.

Mijloacele vizuale pot stimula interesul elevilor şi spori claritatea lecţiei. Însă, profesorul trebuie să aibă în vedere ca materialul vizual să fie la obiect şi succint. Materialul prezentat este necesar să apară cât mai clar, evitându-se fotocopii după texte ilizibile sau după cărţi deteriorate. Diagramele şi modelele complexe sunt cel mai bine prezentate prin expunerea succesivă de diapozitive videoproiectate.

5. Semnale nonverbale. Contactul vizual cu clasa ajută la stabilirea unei comunicări mai strânse cu elevii. În aceste împrejurări, atitudinea profesorului este una relaxată şi naturală, iar evitarea gesturilor nervoase şi excentrice înlesneşte cursivitatea prelegerii.
6. După predare. Lecţia trebuie încheiată cu zece minute înainte de pauză, pentru a permite clarificarea unor probleme sau răspunsurile elevilor la diverse întrebări. Profesorii nu pot neglija aceste momente, mai ales că prin ele se poate observa gradul de percepere a cunoştinţelor şi starea afectiv-intelectuală a clasei.

7. O ultimă etapă. O repetiţie generală sau o revedere a planului de lecţie, înainte de a fi expus clasei, se impune. Acest gest se face acasă, atunci când profesorul îşi pregăteşte lecţiile pentru a doua zi. În egală măsură, orice revedere a planului de lecţie înseamnă o revizuire a acestuia, în sensul actualizării informaţiei.

Bibliografie

1. CERGHIT, I., Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1983.
2.  FELEZEU, Călin, Didactica istoriei, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 2000.

 

prof. Pavel-Rafael Negru

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/pavel.negru

Articole asemănătoare