Integrarea instrumentelor digitale la lecțiile de comunicare în limba română

Digitalizarea în educație reprezintă integrarea tehnologiilor digitale (platforme e-learning, resurse interactive, dispozitive moderne) pentru a optimiza predarea, învățarea și evaluarea. Utilizarea noilor tehnologii digitale face școala mai atractivă pentru elevi, mai adaptată nevoilor și stilului lor de viață, mai eficientă în a dezvolta competențe.

Transformarea digitală în educație este determinată de utilizarea pe scară largă a dispozitivelor și a aplicațiilor digitale și de cererea acută de competențe digitale. Aceasta facilitează accesul la educație, personalizarea parcursului educațional și dezvoltarea competențelor digitale necesare în societatea modernă, fiind un proces esențial pentru un sistem educațional modern și incluziv.

Prezint în continuare un proiect de lecție cu instrumente digitale la clasa a II-a, la disciplina Comunicare în limba română, unitatea de învățare „Colindăm în lung și-n lat”, avand ca subiect textul narativ „Poveste cu spiriduși”, de Dora Măcean. Tipul lecției este de însușire de cunoștințe, iar forma de realizare este cea integrată, lecția integrând și competențe de la Arte vizuale și abilități practice, dar și de la Muzică și mișcare.

Lecția a urmărit ca elevii: să citească în ritm propriu  textul, cu adaptarea intonaţiei impusă de semnele de punctuaţie, să formuleze enunţuri folosind cuvintele noi din  textul citit, să precizeze titlul, autorul, personajele, locul şi timpul acţiunii prezentate în text, să formuleze întrebări şi răspunsuri  legate de tema şi mesajul textului citit, să ordoneze evenimentele și să identifice personajele, în funcție de replicile lor, să audieze cu interes cântecul prezentat și să coloreze desenele existente pe fișe.

Strategia didactică folosită în cadrul lecției a cuprins metode și procedee (conversația, exercițiul, lectura explicativă, explozia stelară, harta textului, audiția, colorarea), mijloace de învățământ (tablă albă, tablă interactivă, markere, fișe sub formă de cărticică de Crăciun, post-it-uri) și forme de organizare (frontal, individual, în perechi). Webografia cuprinde o serie de aplicații precum: Chatterpix, Wordwall, Canva, Learningapps, Lyricsintosongs care au sporit atractivitatea lecției și au condus la eficientizarea resursei temporale.

În cadrul lecției, am utilizat intrumente digitale încă din etapa reactualizării cunoștințelor, când elevii prezintă cunoștințele despre scrisoare prin intermediul aplicației Wordwall. Cu ajutorul șablonului numit „Diagramă etichetată”, elevii își amintesc părțile unei scrisori: data, formula de adresare, conținutul scrisorii, formula de încheiere.

În captarea atenției, am folosit aplicația Chatterpix care dă glas personajelor. Nas-Roșu, un personaj din noul text, cere ajutorul elevilor deoarece a pierdut un cadou, iar aceștia vin cu propuneri ca să îl ajute.

Dirijarea învățării a început cu lectura independentă a textului. Elevii au citit în gând și au subliniat cuvintele necunoscute pe o fișă sub formă de cadou, realizată în Canva. Toate exercițiile lecției au fost rezolvate pe fișe care au fost prinse sub forma unei Cărticele de Crăciun.

A urmat citirea explicativă a textului, iar cuvintele noi  au fost scrise pe o fișă sub formă de brăduț. Apoi s-a realizat citirea în lanț și s-a completat pe o fișă harta textului care a conținut detalii despre: titlu, autor, timpul și locul acțiunii, personaje.

În momentul receptării și decodării mesajului textului s-a folosit aplicația Learningapps. Elevii au citit întrebările și au bifat răspunsul corect.
S-a realizat apoi lectura selectivă și lectura finală, când doi copii au citit integral textul.

În etapa obținerii performanței, s-au realizat două exerciții. Primul a cerut elevilor să recunoască personajele textului după replicile lor și s-a realizat cu ajutorul aplicației Learningapps. Al doilea s-a referit la explozia stelară. Elevii au lucrat în perechi, formulând întrebări cu început dat și răspunsuri la acestea, scriind atât pe post-it-urile pe care mai apoi le-au lipit la tablă pe o planșă cu steluța curioasă, dar și pe fișa din cărticică.

În încheierea activității, elevii au audiat un cântec realizat prin transformarea unei poezii despre Moș Crăciun și spiriduții săi în cântec, cu ajutorul aplicației Lyricsintosongs. În timpul audiției, elevii au colorat desenele din fișele care alcătuiesc Cărticica de Crăciun.Tema pentru acasă a constat în completarea unei scrisori pentru Moș Crăciun, accesand un link al aplicației Canva.

Lecția a fost apreciată de elevi ca fiind foarte atractivă, iar implicarea acestora s-a văzut pe parcursul întregii activități. Lecția a fost urmată de câteva ședințe prin care am oferit explicații suplimentare elevilor dornici să exploreze aplicațiile folosite la clasă.

 

prof. Mihaela Mihăilă

Școala Gimnazială Petru Rareș, Frumușița (Galaţi), România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/mihaela.mihaila5