Creativitatea îşi are originea în cuvântul latin „creare”, care înseamnă a zămisli, a făuri, a creea, a naşte. Aceasta reprezintă cel mai înalt nivel comportamental uman, capabil de a antrena şi polariza toate celelalte nivele de conduită, toate însușirile psihice ale unui individ.
Creativitatea constituie una dintre cele mai importante valori umane, sociale, educaționale.
Rolul creativităţii în procesul culturii și civilizaţiei este enorm iar în școala contemporană este prezentă o vie preocupare pentru educarea creativităţii. O lungă perioadă de timp creativitatea a fost considerată un har divin, har pe care îl aveau puţini oameni, adică era ceva cu care te naști (se referea la artă). Această concepție că talentele și geniile sunt înnăscute azi, este depășită. Acestea sunt rezultatul interacţiunii dintre influenţa mediului și a eredităţii, dintre învăţare, maturizare și dezvoltare.
Creativitatea nu trebuie văzută ca un proces necesar doar la vârsta adultă sau școlară. Necesitatea stimulării creativității trebuie conștientizată încă din faza preșcolară, aceasta asigurând premisele accederii cu succes la treptele superioare din viață. Educatorii trebuie să încerce să se adapteze la ideile copiilor fără a încerca să structureze ideile acestora dacă acestea nu se potrivesc cu cele ale adulților.
Strategia didactică este responsabilă, în mare parte, de stimularea potenţialului creativ al copilului preșcolar. În acest sens, ea va viza:
- stimularea curiozităţii și a trebuinţei de cunoaștere la copii;
- declanșarea motivaţiei pozitive și afective;
- asigurarea unui climat educaţional dezinhibant, amenajat pe centre de activitate;
- jocul și metode pedagogice active;
- conduite didactice flexibile, care permit libera exprimare a copilului, încurajează autonomia, iniţiativa și creativitatea lui;
- valorificarea activităţilor opţionale, care pot fi alternative eficiente celorlalte modalităţi privitoare la stimularea creativităţii copilului de vârsta preșcolară.
Creativitatea există în orice domeniu, nu doar în muzică sau desen. Ai nevoie de creativitate chiar și atunci când rezolvi o problemă de matematică.
Un copil poate fi stimulat să fie creativ (să gândească) chiar și printr-un simplu exercițiu de brainstorming. Se lansează întrebarea, apoi încep să vină părerile, ideile. Și bineînțeles fără să existe teama de a greși, fără o evaluare directă a răspunsului. Dacă evaluăm de la început, s-a dus creativitatea copilului. Trebuie să fie deschiși, să poată gândi liber, să aibă propria opinie despre o anumită temă.
De exemplu, am putea pune o întrebare, care să nu fie legată de performanță, n-are importanță din ce domeniu. Elevii încep să vină cu răspunsuri, să genereze idei, care mai de care mai diferite, la care noi dascălii să nu avem aprobări de genul NU/ DA ( e bine sau nu). Așa sunt stimulați să gândească, să asculte toate părerile și pe baza tuturor părerilor auzite , să creeze ceva( o altă idee).
Ce cred eu că ar trebui noi, profesorii, să facem este să le oferim cadrul în care ei să poată să se exprime, chiar și să greșească. Să fie încurajați să trăiască experiențe.
Elevii sunt o provocare, iar această generație de copii cu atât mai mult. Avem ce învăța unii dela alții.Cu siguranță că și familia are rolul de a stimula încă de la cele mai fragede vârste, iniţiativa şi independenţa de acţiune a acestora.
În școală, prin încurajarea învăţării creative nu se urmărește neapărat a face din fiecare copil un geniu, dar putem și trebuie să reușim, ca dascăli, să facem din fiecare copil un participant activ – independent sau în grup – la „redescoperirea” adevărurilor despre lucruri și fenomene, atunci când i se indică direcţiile de cercetare sau i se dau notele definitorii, să-și pună întrebări similare cu cele pe care și le pune cercetătorul știinţific cum ar fi: „cine”, „ce”, „unde”, „prin ce mijloace”, „în ce scop”, „cum”, „când”, deoarece ele întreţin interesul pentru cunoaștere și corespund spiritului de curiozitate al copilului.
Cu siguranță unele lucruri trebuie schimbate și se pare că noul curriculum presupune câteva schimbări semnificative, printre care trecerea de la învăţarea centrată pe acumularea de informaţii la structurarea de capacităţi şi competenţă, de la „a spune” la „a face”. Asta înseamnă și schimbarea noastră, găsirea noului care să stârnească curiozitate la fiecare activitate, predarea creativă.
Aplicarea în practică face din copil dirijorul propriilor activități și cu siguranță așa va fi stimulată propria creativitate.Un exemplu de stimulare a creativității:punem un copil să facă un simplu exercițiu de imaginație la matematică: imaginează-ți că ești comandantul unui vas pe mare, iar acum privești printr-un binoclu și vezi un vas cu pirați care se apropie. Ai 12 mateloți , iar cei care se apropie sunt 25. Cu câți oameni crezi tu că ei sunt mai mulți. Ce ai putea face? Crezi că ai vreo șansă?
Sau, la limba și literatura română: hai să vedem ce ființe, lucruri obiecte ne trec prin minte în acest moment.
Și exemplele ar putea continua.
Sunt infinite aceste căi și modalități de stimulare a creativității copiilor, iar ca să schimbăm sistemul trebuie să schimbăm noi modul de a privi tot cadrul de predare-învățare, să ne apropiem elevii atrăgându-i cu ceea ce-i interesează, să-i încurajăm să gândească.
Bibliografie
Bocoş, Mușata, Catalano, Horațiu – Pedagogia învăţământului preşcolar şi şcolar, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2008
Bontaş, Ioan, Tratat de pedagogie, Bucureşti, Editura Bic All, 2007Cojocariu,
Venera – Mihaela – Educaţie pentru schimbare și creativitate, București, Editura Didactică și pedagogică,2008
Dănescu, Elena – Stimularea creativităţii la vârsta preşcolară, Pitești, Editura Paralela 45, 2009
Roco, Mihaela – Creativitate și inteligenţă emoţională, Iași, Polirom, 2004