Limbajul – sub toate formele pe care le poate căpăta la nivelul preșcolarului – în sfera personalității reprezintă un marcator sigur al capacității intelectuale: un vocabular bogat, o exprimare corect gramaticală, logică și cursivitate, flexibilitatea și fluența gândirii. Concomitent, dovedirea capacității de a înțelege se demonstrează cu ajutorul verbalizării, exteriorizării prin intermediul limbajului a ideilor. Sub acest aspect, punctul central de interacțiune prin reciprocitate a gândirii și a limbajului poate să reprezinte startul cu rol hotărâtor în gestionarea într-un mod corect a conexiunilor fenomenelor din cadrul sistemului psihic uman și, totodată, integrarea acestuia în mediul social și cultural ce îl condiționează.
Limbajul forțează gândirea atât să marcheze raționamente, cât și să devină tangențială cu socializarea. Atât socializarea cât și raționalizarea se manifestă crescător în funcție de etapele de vârstă, de modul în care preșcolarul a fost instruit și de experiențele dobândite de către acesta. Logica gândirii este baza logicii gramaticii / exprimării corecte, logica gândirii este aceea care marchează evoluția limbajului. Dezvoltarea filogonetică, concomitent dezvoltarea ontogenetică, evidențiază faptul că dezvoltarea limbajului are loc în același timp cu dezvoltarea gândirii.
Limbajul constituie instrumentul prin intermediul căruia se formează și se informează omul. În absența comunicării verbale nu se pot acumula și generaliza experiențe, nu se pot dezvolta forme ale conștiinței. „Limbajul comunică experiența social-umană, astfel că, odată cu însușirea vorbirii se asimilează și esența celor concentrate și conservate prin noțiunile ajunse la un anumit nivel de uzanță socială, devenind astfel componente ale procesului individual de gândire.” (Domşa Ioan., Domşa, Maria., Ivănuș Zoe, 1996 p. 46)
Rolul important al limbajului se reliefează în condițiile în care s-a demontrat că absența comunicării prin intermediul limbajului determină stagnarea în dezvoltarea personalității, schimbarea naturii conexiunilor cu realitatea din jur, provocând izolarea copilului. Prin intermediul limbajului sunt create și orânduite sisteme în cadrul cărora sunt înglobate cunoștințele, ceea ce reliefează o problematizare a condițiilor interioare și de formare / dezvoltare a personalității umane. Este bine cunoscut faptul că, pe lângă dezvoltarea istorică a umanității, rolul limbajului este și în dezvoltarea ontogenetică a psihicului acestuia, limbajul fiind caracterizat ca un procedeu prin intermediul căruia se realizează comunicarea interumană. Vorbirea poate să fie comparată cu un instrument ce oferă omului capacitatea de a acumula și de a strânge cunoștințe, de a acumula experiențe într-un mod ușor de transmis și într-o manieră de a utiliza la maximum. Această capacitate a omului reliefează funcții ale limbajului precum cea comunicativă, cea cognitivă și/sau acțional reglatorie.
În cadrul procesului de educare și instruire din învățământul preșcolar, dezvoltarea capacităților de comunicare se situează printre cele mai importante poziții, limbajul constituind una dintre condițiile fundamentale ale formării personalității preșcolarului. Prin totalitatea sa, procesul de instruire și de educare din cadrul învățământului preșcolar și, cu prioritate, prin activitățile specifice realizate în vederea dezvoltării limbajului se realizează sistematizarea și perfecționarea vorbirii preșcolarilor sub configurație fonetică, se amplifică și mărește domeniul vocabularului activ și vocabularului pasiv, punându-se bazele solide ale formelor gramaticale corecte.
Dezvoltarea limbajului preșcolarilor în urma desfășurării unor activități, fără a conta forma prin care se realizează acestea, reliefează într-o manieră clară obiectivele generale, pe niveluri, în vederea accentuării logicii interne a asimilării limbajului, prin intermediul elementelor sale ce se află în conexiune cu tehnica vorbirii. Cadrul didactic, în timpul activităților, apelând la modelul natural de dezvoltare a vorbirii, este necesar să pună la dispoziția preșcolarului structuri și conținuturi ce au menirea de a stimula (curiozitatea, atenția, creativitatea, competiția) în vedere evoluției într-o manieră normală a limbajului cu urmări pozitive în sfera personalității complete.
La vârsta preșcolară, fără un vocabular bogat, nu se pot înfăptui idei cu sens, încă din primul an al preșcolarității prin intermediul jocurilor, exercițiilor, activităților specifice, cadrul didactic urmărește dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului preșcolarilor și concomitent urmărește trecerea de la vocabularul pasiv către cel activ. În condițiile în care îndeplinirea unor sarcini este în strânsă legătură cu perceperea de către preșcolar într-o manieră corectă a mesajului transmis, însă dificultatea survine prin receptarea eronată, se acordă importanță dezvoltării vocabularului: importanța exprimării precise, exprimării exacte. În pofida faptului că preșcolarul intră în grădiniță cu anumite niveluri evolutive verbale, ce dovedesc ca fiind indispensabile intervențiile cadrului didactic, rolul primordial deținut de limbaj ca modalitate de expresie, în dezvoltarea psihică a preșcolarului urmărește întreaga personalitate a copilului: „verbalizarea influențelor externe, stărilor psihologice interne, cognitive, afectiv-motivaționale, volitive – acestea asigură auto-exprimarea multiformă favorizând astfel autorealizarea copilului.” (disponibil online la adresa: Educația începe la Grădinița LTN – Liceul Teoretic Naţional (liceulnational.ro), accesat la data de 14.04.2023)
Învățământul preșcolar, prin intermediul multitudinii de activități instructiv-educative realizate, contribuie la sprijinirea dezvoltării personalității fiecărui preșcolar, în măsura în care, cadrele didactice implicate reușesc să cunoască sfera trăsăturilor psiho-fizice individuale și să combine tratarea individuală în manieră diferențiată cu activitățile frontale, cu întreg grupul de preșcolari.
Dezvoltarea într-o manieră corespunzătoare a preșcolarului, din perspectiva comunicării acestuia prin intermediul limbajului, reprezintă un obiectiv central și important al pregătirii preșcolarului pentru perioada școlarității, cu o mare importanță acumulată în conexiunile factorilor intelectuali ai personalității sale.
Bibliografie
• Ștefania ANTONOVICI; Florica MITU, Metodica activităţilor de educare a limbajului, Editura Humanitas Educaţional; Bucureşti, 2005;
• Mihai BALINT, Metodica activităţilor de educare alimbajului în învăţământul preşcolar Didactica limbii şi literaturii române, Editura Syllabus, Cluj Napoca, 2008;
• Tatiana SLAMA CAZACU, Psiholingvistica – O Ştiinţă a comunicării, Editura ALL, București1999;
Relaţii dintre gândire şi limbaj în ontogeneză,Editura Academiei, Bucureşti,1957;