Ca și cadru didactic, dar și ca părinte, văd această triadă părinte – copil – școală ca fiind un necesar, acea nevoie indispensabilă actului educațional, tot ceea ce trebuie noi să face este ca să ne folosim de orice mijloc pentru a avea o colaborare fructuoasă. Mulțumită dezvoltării, descoperirilor făcute, avem acces la multe forme de comunicare ( telefon , mail, mesaje ), iar acest lucru poate veni în avantajul nostru, pentru a a avea o comunicare eficientă.
Conform clasificării oferite ce prof. Constantin Cucoș, factorii educației sunt prezentați în următoarea ordine: familia, școala, biserica, instituțiile culturale, mass-media, structuri asociative. Observăm că primii și după părerea mea cei mai importanți factori în viața copilului sunt familia și școala. Dacă ar fi să definim acești doi factori, și anume familia – formă socială de bază, realizată prin căsătorie, care unește pe soți (părinți) și pe descendenții acestora (copiii necăsătoriți); totalitatea persoanelor dintr-o comunitate umană care se leagă prin consangvinitate și înrudire. În ceea ce privește termenul de școală – instituție de învățământ public, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline; izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu. Încă din definirea acestor doi factori, observăm unul din cuvintele ce se regăsește și anume: instruire, unul din scopurile comune.
Conform definiției educației, și anume: educația este o acțiune socială, complexă, organizată și sistematizată, prin care un obiect (individual sau colectiv) acționează asupra unui subiect (individual sau colectiv) cu scopul transformării acestuia într-o persoană complexă, în conformitate cu cerințele actuale ale societății, precum și a biopsihicului său natura, identificăm acea dorință de a pune pe primul loc subiectul (în cazul nostru copilul) și de a ajunge la un finit capabil să facă față oricărei situații pe care mediul exterior i-l oferă. Școala este un factor important al educației sistematice și continue. La nivelul acestei instituții, educația și instrucția ajung într-un stadiu de maximă dezvoltare prin caracterul programat, planificat și metodic al activităților instructiv – educative. Conținuturile care sunt transmise sunt atent selectate după criterii psihopedagogice, activități educative se cer a fi structurare respectându-se principiile didactice.
Familia este descrisă ca un prim factor care formează persoana într-o perspectivă multidirecțională, are menirea de a-l introduce pe copil în valorile grupului de referință, dar și de formare a primelor conduite sau de interiorizare a unor stări de spirit elementare. Nu de puține ori am auzit sintagma: „Nu are cei 7 ani de acasă!” , repică ce ne atenționează că familia a uitat, a omis să imprime copilului o serie de conduite, ce îl vor reprezenta ca și viitor adult.
Familia este cea care pregătește intrarea copilului în societate încă de când încep planificarea lui, pregătirea sau căutarea numelui ce îl vor defini întreaga viață, pregătirea meniului, a orelor de somn, alimentația, vestimentația, alegerea jucăriilor ce vor ajuta la dezvoltarea lui, activităților cât mai diversificate, dar antrenante în același timp. Tot părintele este și cel ce caută, se informează cu privire la prima interacțiune a acestuia cu mediul educațional, grădinița (cea mai bună grădiniță, cea mai bună educatoare, cea mai lăudată grădiniță). De aici începe și prima legătură dintre acești factori familie – școală, prin implicarea în diferite activități: participarea la ședințele cu părinții, excursii – care de cele mai multe ori face ca relația dintre profesor și elev să fie de apropiere, de prietenie -, activități pe diferite teme prin care părintele procură o serie de materiale didactice, activități de tipul mamă/ tată – copil, serbări – la care fiecare elev/ copil se implică pentru a da tot ce e mai bun, pentru a sensibiliza, bucura părintele, dar și profesorul prin reușita lui – sau alte activități unde și el este părtaș la dezvoltarea copilului – lectoratele cu părinții, ședințele individuale cu părintele unde se identifică cauzele, discută eventual cu părinții copiilor acolo unde copilul întâmpină o serie de probleme, nu se acomodează – și se caută soluții pentru a ajunge la acel scop comun. Toate acestea pot fi văzute ca și o serie de avantaje ale relației școala – familie, benefice copilului. Un alt avantaj ce se poate identifica este în momentul în care părintele poate și are ocazia de la a face parte din Consiliul clasei, Comitetul de părinți, dar și din cel al Consiliului de administrație, grupuri din care el poate face parte și poate lua parte la luarea unor decizii importante pentru copil, dar si pentru instituție.
Din această colaborare și implicare nu putem decât observa o și mai mare dorință a elevului de a lua parte la tot ceea ce înseamnă actul educațional, dar și o siguranță oferită părintelui că școala este implicată direct în formarea copilului.
Aceste multitudini de activități, implicarea părintelui continuă până când copilul ia contact cu un alt factor, și anume școala, copilul doar schimbând mediul, iar părintele fiind în continuare implicat în toată această colaborare. Aici putem vorbi deja și schimbarea părerii copilului în ceea ce privește statutul părintelui, din părinte în subiect al unei compuneri, poezii, proiect, exemplu, regăsindu-se fie într-o serbare, text cu un anumit subiect, compunere, alegerea timpului liber. Un climat propensator, tonifiant va constitui un factor favorizant pentru îmbogățiri ulterioare. Familia trebuie mai mult să formeze decât să informeze. Acesta absoarbe din mediul apropiat, familial primele impresii, formându-și conduite prim mimetism și contagiune directă.
Cu toate încercările pe care familia și școala le dezvoltă, la un moment dat „școala cu ale sale programe strâmte, metode minuțioase didactice, disciplina intelectuală, ideologia sa – mărturisită sau nu – apare în ochii elevilor ca o instituție din ce în ce mai străină față de exigențele vieții” sau chiar ca un „parazitism“ forțat, deși vrea să dețină toate frâiele, pârghiile. Din acest acest unghi putem identifica unul din dezavantajele relației școala – familie – copil. Un alt dezavantaj ar putea fi și statutul economic al părinților, imposibilitatea de a avea tot aceeași capacitate economică pentru a putea susține copilul în activitatea sa.
Familia, școala, dar și societatea dorește ca fiecare copil să aibă parte de educație, siguranță, iubire, să știe că indiferent de situație, el va fi susținut, ajutat sub orice formă, i se vor da toate resursele de care el are nevoie pentru a-și îndeplini visul. Copilul este cel ce leagă această legătură, el oferă școlii, dar și familiei să dovedească că orice implicare, orice situație, orice proiect, are ca scop dezvoltarea sa.
Bibliografie
Constantin Cucoș, Pedagogie, Ediția a II – a revăzută și adăugită, Polirom, 2006;
Laurențiu Șoitu, Pedagogia comunicării, EDP, București;
Dexonline.ro;
Manual de pedagogie, clasa a IX – a, Liceu V. Lupu, Iași