Impactul personalității cadrului didactic asupra managementului clasei (Cercetare)

Omul nu se naște cu personalitate, ci aceasta se formează pe parcursul vieții. „Ea are unele însuşiri biologic-ereditare, dar se obţine ca urmare a confruntărilor cu mediul  exterior, este produsul împrejurărilor, rezultând că natura şi calitatea acestora determină calitatea personalităţii.” (Zlate, 2005, p.100)

Personalitatea educatorului este suportul actului educativ. Maria Robu, în Empatia în educaţie – Necesităţi pedagogice moderne, spune că “activitatea educativă desfăşurată de către profesor determină atât dezvoltarea capacităţilor psihice ale copiilor – inteligenţa, memoria, imaginaţia – cât şi formarea trăsăturilor morale şi chiar fizice.” (Robu, 2008,  p.47)

Patricia Hedges descrie în lucrarea “Personalitate şi temperament” (2002, p. 128-130) influenţa tipurilor temperamentale asupra activităţii didactice:
• “Profesorii cu temperament intuitiv-afectiv au convingerea că menirea profesoratului este să dezvolte şi să împlinească personalitatea elevului… şi predau adesea limbi străine, literatură, muzică;
• Profesorii cu temperament intuitiv-reflexiv sunt atraşi în general de învăţământul superior…;
• Profesorii cu temperament sensorial-judicativ predau în general materii practice cum ar fi istoria, geografia…;
• Profesorii cu temperament sensorial-perceptiv se dovedesc captivanţi, iar orele lor sunt dinamice … fac demonstraţii pe viu, organizează jocuri şi concursuri”.

Principala calitate a unui cadru didactic este vocaţia pedagogică, exprimată în a te simţi chemat, ales pentru această sarcină şi apt pentru a o îndeplini, după Rene Hubert (1965). El consideră că vocaţiei pedagogice îi sunt caracteristice trei elemente: iubirea pedagogică, credinţa în valorile sociale şi culturale, precum şi conştiinţa responsabilităţii. Arta pedagogică “înseamnă arta de a te pune la dispoziţia copiilor, de a simpatiza cu ei, de a le înţelege universul, de a le sesiza interesele care îi animă”, afirmă M. A. Bloch (1968).

Pregătirea  temeinică de specialitate a profesorului contribuie la instituirea prestigiului său real în faţa clasei, situaţie ce sporeşte uimitor posibilitatea sa de influenţare, cu urmări pozitive în realizarea sarcinilor de instruire şi educare. (Robu, 2008, p.47)

Referitor la managementul educațional, acesta poate fi conceput ca arta de a lucra cu patru elemente: ideile (perspectiva, obiectivele, programele, strategiile de acţiune), relaţiile (structura organizatorică, legăturile între elemente şi acţiuni, sarcini, echilibrul autoritate/ libertate, centralizare/ descentralizare), oamenii (motivarea, delegarea autorităţii, stimularea, formarea, evaluarea), resursele (identificare, diversificare, procurare, adaptare, funcţionare, integrare, perfecţionare). (Ceobanu, 2012, p.5)

Profesorul Iucu (2006, p.52) prezintă două perspective ale managementului clasei: o primă perspectivă o reprezintă cea didactică, iar a doua este cea psihosocială. Amândouă perspectivele au ca punct comun poziţionarea accentului pe ideea asimilării clasei de elevi ca un spaţiu preferenţial al relaţiilor interpersonale şcolare. Acelaşi autor remarcă faptul că pedagogia clasică a studiat clasa de elevi mai ales sub raport organizatoric şi didactic, în timp ce pedagogia contemporană se axează mai mult pe dinamica cognitivă-afectivă-socială şi educativă. Ciprian Ceobanu spunea că „managementul clasei de elevi se referă la o activitate de coordonare a unui întreg set de secvenţe de învăţare astfel încât aceasta să fie cât mai eficientă şi mai productivă. (Cucoş, 2009, p.541)

Cercetarea realizată a fost de tip exploratoriu și a pornit de la ipoteza că personalitatea cadrului didactic, mai ales temperamentul, influenţează managementul clasei de elevi.

Am ales să aplic chestionarul de opinie, omnibus, cu întrebări închise, administrat de anchetator, deoarece acesta mi-a permis să constat opiniile, intensitatea trăirilor celor chestionaţi faţă de seturile de întrebări care au vizat mai multe competenţe ale cadrului didactic. Autoadministrarea prezenta riscul neînţelegerii unor întrebări şi imposibilitatea obţinerii unor informaţii corecte (ţinând cont că elevii erau clasa a IV-a, de diferite niveluri de învăţătură).

Întrebările au fost formulate concis, folosind un limbaj simplu. Pentru a evita instalarea oboselii sau a plictiselii la cei chestionaţi, am folosit doar 15 întrebări la chestionarul pentru elevi şi 40 la chestionarul pentru profesori.

În vederea investigării problemei vizate, am construit două chestionare. Unul a fost pentru identificarea tipului predominant de temperament al cadrelor didactice şi a cuprins patru seturi de întrebări, câte zece pentru fiecare tip – în total 40 de afirmaţii. Chestionarul a fost elaborat pornind de la caracteristicile fiecărui tip de temperament descris de Gerard Caron.

Cel de-al doilea chestionar a fost destinat elevilor şi a cuprins un număr de 15 întrebări care au vizat cele patru tipuri de competenţe pe care trebuie să le deţină un cadru didactic: competenţa ştiinţifică, competenţa psihopedagogică, competenţa psihosocială, competenţa managerială.

Analiza rezultatelor cercetării

Cercetarea a fost realizată asupra:
cadrelor didactice care predau la acelaşi nivel de învăţământ (clasa a IV-a). În urma chestionării, am selectat două cadre didactice cu profiluri temperamentale foarte diferite (predominant sangvinic/coleric – anexa 2 – şi predominant flegmatic/melancolic – anexa 3).
a 20 de elevi din clasa a IV-a (câte 10 din clasele celor două cadre didactice selectate) pe parcursul semestrului al II-lea al anului şcolar 2013/2014. Am ţinut cont ca elevii să fie de niveluri diferite la învăţătură (foarte bun, bun, satisfăcător).
Fiecare chestionar a fost aplicat individual pentru a se evita posibile copieri de răspunsuri şi pentru ca fiecare elev să întrebe fără sfială atunci când nu înţelege o anumită afirmaţie din chestionar.

În urma realizării cercetării, am constatat că:

1. Tipul de temperament duce la formarea unui anumit stil educaţional:
• temperamentul melancolic/flegmatic este transpus într-un stil autoritar. Profesorul ia decizii singur, este dominator, critic, nu permite discuţiile, ci este înclinat spre sarcină, spre eficienţă. Aş putea spune că are o relaţie încordată cu elevii, ignorând sau acordând puţină atenţie problemelor personale.
• temperamentul sangvinic/coleric este transpus într-un stil democratic. Profesorul propune diferite idei şi cere părerea elevilor.  Este cooperant, comunicativ, afectiv, stimulant, interesant. Are o relaţie deschisă cu elevii, îi încurajează, ţinând cont de problemele lor personale.

2. În funcţie de tipul temperamental, dar şi de celelalte componente ale personalităţii, profesorul îşi poate îndeplini sau nu toate rolurile ca manager al clasei:
• Profesorul cu temperament sangvinic/coleric îşi îndeplineşte toate rolurile: planifică, organizează, comunică, informează, conduce, coordonează, îndrumă, dar, mai ales motivează şi consiliază. Acest lucru se poate realiza datorită  faptului că este implicat, interesant, sociabil, competitiv, interesat de nou.
• Profesorul cu temperament melancolic/flegmatic îşi îndeplineşte doar unele dintre rolurile de manager al clasei: fără sau în mică măsură rolurile de motivare şi consiliere. Acest lucru are urmări foarte importante pentru elevi deoarece dacă nu sunt motivaţi nu vor veni cu plăcere şi interes la şcoală, ci vor adopta o atitudine pasivă. În privinţa consilierii, este bine ca elevii să vadă în profesor o persoană pe care se pot baza, în care pot avea încredere.

3. În privința utilizării tehnologiei în procesul instructiv-educativ:
• Profesorul sangvinic, care este interesat de nou, competitiv, foloseşte la clasă tehnologiile IT.
• Profesorul flegmatic, cu toate că pentru credite sau din alte motive a participat la cursuri de dezvoltare a competenţelor TIC, fiind temător de schimbare, rigid, nu consideră benefică utilizarea TIC la oră.

Pentru ca actul educativ să fie eficient, dincolo de conţinuturile concrete pe care le transmite, o foarte mare importanţă o au  relaţiile care se stabilesc între cele două componente umane: profesorul şi elevul, relaţii care se fundamenteză pe trăsăturile de personalitate ale fiecăruia. Personalitatea cadrului didactic este o parte importantă a succesului şi eficienţei în această profesie. Ea însoţeşte actul educaţional şi influenţează rezultatele procesului de învăţare. Totodată, profesorul trebuie să aibă conştiinţa responsabilităţii şi a misiunii pe care o îndeplineşte – modelarea viitorului elevilor, al întregii societăţi.

Bibliografie

1. Ceobanu, M. C. (2012). Managementul clasei de elevi. Iaşi: Ed. Universităţii “Al. I. Cuza”.
2. Cucoş, C. (coord.) (2009). Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice. Iaşi: Polirom.
3. Hedges, P. (2002). Personalitate şi temperament. Bucureşti: Humanitas.
4. Iucu, R. (2006). Managementul clasei de elevi. Iaşi: Polirom.
5. Panţuru, S. & Voinea, M. (2006). Psihologie educaţională. Sibiu: Ed. Universităţii “Lucian Blaga”.
6. Robu, M. (2008). Empatia în educaţie – Necesităţi pedagogice moderne. Bucureşti: DPH.
7. Zlate, M., Tinca, C., Nicolae, M., Mihai, A.(2005).  Psihologie – manual pentru clasa a X-a. Bucureşti: Aramis.

 

prof. Paula Carmen Mirea

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/paula.mirea

Articole asemănătoare