Învățarea unei limbi străine urmărește ca elevul să devină o persoană capabilă să comunice în diverse situații, să-și exprime în mod adecvat atitudinea față de diverse împrejurări. Studiul limbii franceze presupune, pe lângă parcurgerea unor reguli gramaticale, de altfel, esențiale pentru o bună înțelegere a structurii limbii, și însușirea unui vocabular necesar pentru o comunicare eficientă. Astfel, în funcție de context și, mai ales, de nivelul de limbă, elevii folosesc în mod diferit părți ale lexicului francez.
Una dintre contribuțiile manualelor perioadei interbelice o reprezintă crearea unei terminologii, în special gramaticale, prin adaptări ale denumirilor din limba franceză. Totodată, se poate constata o preocupare aparte pentru aspectele de ordin gramatical, aplicațiile destinate lexicului fiind mult mai puțin numeroase. Aceasta este, de fapt, abordarea generală în epocă, considerându-se că la baza însușirii unei limbi străine stă dimensiunea gramaticală a acesteia.
În secțiunile dedicate lexicului francez sunt formulate o serie de explicații referitoare la termenii folosiți în fragmentele de text suport. Cele mai multe dintre acestea folosesc relația de sinonimie și, de foarte multe ori, traducerea în limba română. Pe alocuri, formularea acestor explicații este destul de asemănătoare cu conținutul unui articol de dicționar, însă, în cazul unor cuvinte sau expresii considerate de autori mai dificile, formularea este adaptată nivelului de limbă căruia îi corespunde manualul.
Manualul de limba franceză pentru clasa a II-a de Mihail Dragomirescu, Victoria Ghiacioiu și Iosif Frollo cuprinde 112 lecții, grupate în funcție de conținut și de dificultatea noțiunilor prezentate, de la două la patru lecții. În prima parte a manualului, fiecare grup de lecții are o structură asemănătoare, cu mici variații: Conversation, Lecture, (uneori, acestea două sunt combinate – Conversation=lecture) Prononciation et orthographe (în unele lecții – Prononciation et écriture) și Gramatică (denumită de câteva ori Grammaire). În unele situații, sunt introduse și exerciții practice denumite Aplicațiune. Nivelul explicațiilor prezentate în secțiunile Conversation-Lecture crește progresiv, fiind introduse în mod constant noțiuni noi. În majoritatea cazurilor, e vorba de conversații uzuale, folosite în deschiderea orelor de curs sau pentru prezentarea elevilor.
Cea de-a doua parte a manualului are, însă, o structură diferită. Astfel, apar două secțiuni noi – Récitation (care cuprinde fragmente de texte selectate din diverse opere literare) și Mots nouveaux et expressions nouvelles – secțiune care cuprinde liste de cuvinte traduse în limba română, precum și diverse reguli de conjugare, în cazul verbelor.
Pe de altă parte, Cursul de limba franceză pentru clasa a IV-a, de G. Marinescu, C.D.Fortunescu și Iulian Stănescu are o structură destul de diferită. În prima parte, sunt reunite o serie de fragmente de texte selectate din opere literare ale unor autori celebri, precum Anatole France, La Fontaine, Victor Hugo etc. În subsolul fiecărui text, sunt formulate o serie de informații referitoare la autor, dar și explicații ale unor cuvinte selectate din fragmentele citate. De cele mai multe ori, aceste explicații se referă la semantica termenilor, fiind indicate sinonime contextuale.
Pe lângă explicațiile menționate, fiecare lecție cuprinde o serie de aplicații – Exercices et devoirs. Acestea fac referire în special la conținutul lexical al textului, rezolvarea lor presupunând parcurgerea unor noțiuni, respectiv a unor reguli morfologice/ etimologice: «De quels mots les diminutifs suivants sont-ils formés: clochette, feuillet, arbrisseau, filette, médaillon, îlot, ruelle, oisillon, moucheron, garçonet?» (p. 58).
Cea de-a treia secțiune a lecției, Grammaire, conține scurte referiri la principalele probleme gramaticale identificate de autori în fragmentul selectat, cu transcrieri de exemple și trimiteri la cea de-a doua parte a manualului – Petit Traité de Grammaire française, unde sunt formulate principalele reguli gramaticale.
Deuxième année de français de N. Șerban este un manual cu o structură destul de asemănătoare cu celelalte două metode supuse analizei. Astfel, conținutul este organizat în lecții diferite, care respectă însă un tipar: texte scurte urmate de câteva secțiuni, cu foarte puține modificări de la o lecție la alta – Conversation, Vocabulaire, Grammaire, Devoirs. În unele situații, lecția se încheie cu o serie de note – Notes –, care cuprind mai curând referiri la diverse aspecte gramaticale.
De menționat este faptul că fiecare lecție are un titlu (La rentrée, La famille, Impressions de voyage, Madame Bogdan fait ses achats etc.) și o tematică diferită. Textele, fabricate special pentru uz didactic, respectă principalul câmp semantic abordat – școala, familia, mijloacele de transport etc.
Cartea de limba franceză pentru clasa a V-a secundară de Elena Rădulescu-Pogoneanu este un manual destul de asemănător cu cele aduse în discuție anterior în ceea ce privește organizarea informațiilor. Astfel, există texte suport pe baza cărora sunt formulate o serie de explicații referitoare la sensul cuvintelor. Aceste texte au două părți: informații despre viața autorului și fragmente din opera sa literară. Urmează apoi trei mari secțiuni: Idées, appréciations (care coincide de cele mai multe ori cu o serie de întrebări referitoare la conținutul textului), Grammaire (scurte mențiuni teoretice însoțite de aplicații practice) și Vocabulaire (secțiune alcătuită exclusiv din exerciții de ordin lexical).
Secțiunea Vocabulaire (uneori Vocabulaire. Gallicismes) cuprinde în general exerciții referitoare la sensul și formarea cuvintelor. Acestea sunt formulate în manieră inductivă solicitând în permanență elevul: «Si le mot rapidité vient de rapide, quels sont les substantifs que lʼon peut former des adjectifs cupide, avide, facile, difficile, utile, fragile, subtile?» (p. 113).
De asemenea, manualul cuprinde și o secțiune – À retenir –, care conține sintagme și expresii de reținut.
Explicațiile referitoare la sensurile cuvintelor sunt destul de detaliate în acest manual iar traducerea în românește este foarte puțin folosită. Sensurile cuvintelor sunt explicate în primul rând cu referire la contextul în care se regăsesc (fragmentele de text suport). În cazul unora dintre cuvinte, există mențiuni legate de etimologia acestora și trimiteri la evoluția lor din punct de vedere semantic.
Faptul că autoarea folosește în manual fragmente de opere literare însoțite de descrieri și prezentări ale vieții autorilor îi permite să includă și explicații de ordin istoric, care facilitează înțelegerea acestor texte și, totodată, a contextului în care au apărut. Putem spune că această metodă ilustrează în oarecare măsură modelul manualului tradițional prin structură – text suport, explicații, exerciții, însă se distanțează de această direcție prin conținut și prin viziune.
Aplicațiile și exercițiile propuse de autoare se adresează elevilor din clasa a V-a. Astfel, lipsa explicațiilor privitoare la termeni precum sinonim, antonim, familie lexicală, prefix, sufix și folosirea în mod direct a exercițiilor privind aceste noțiuni s-ar putea justifica prin folosirea lor în anii anteriori. Principalele exerciții și aplicații se referă la alcătuirea de fraze sau contexte de comunicare pe baza unor termeni și a unor expresii indicate de autori.
Manualul cuprinde o serie de exerciții orale care evaluează capacitatea elevilor de a identifica diverse aspecte de ordin lexical: «Modifiez la construction de façon à atténuer lʼinterrogation dans les propositions suivantes: Nʼêtes-vous pas disposé à venir avec nous? Voudra-t-il nous donner ce renseignement? Oses-tu lui demander de venir?» (p. 87).
Modalitatea de formulare a cerințelor este una simplistă, creând impresia unei liste de activități adresate profesorului. Cel mai probabil, activitățile sunt cu titlu orientativ, în sensul că profesorul are posibilitatea de a le exploata în mod diferit, folosind propriile formulări. Vocabularul este, totodată, exersat prin intermediul aplicațiilor care presupun descrierea unor imagini sau a unor portrete celebre – spre exemplu, Velasquez, pictor spaniol. În același timp, elevii sunt solicitați pentru a descrie gravuri celebre. Indicațiile în acest sens sunt prețioase:
Décrivez la gravure: le cadre, le moment;
a) les personnages du premier plan: costume, attitudine, expression; (Quelle diférence peut-il y avoir dans la condition, le caractère, les sentiments de chacune de ces femmes?)
b) les personnages du deuxième et du troisième plan (p. 109).
Aceste cerințe conțin scurte indicații referitoare la formularea necesară și, totodată, informații (,,Noteʼʼ) cu caracter general, referitoare la perioada istorică, respectiv personalitatea analizată, precum și caracteristici ale acesteia.
Exercițiile dedicate vocabularului sunt destul de puține, existând chiar tendința de a amesteca chestiunile lexicale cu cele de ordin gramatical: «Relevez dans l’alinéa II et III les mots qui peignent et groupez-les dans cinq colonnes; comprenant chacune les adjectifs, les participes passés, les substantifs, les verbes et les adverbes» (p. 99).
De asemenea, manualul conține și diverse aplicații care presupun alcătuirea unor scurte texte și/ sau expuneri care să descrie o serie de situații de comunicare. Principalul avantaj al acestora este acela că elevul utilizează și repetă noțiunile respective fără să se concentreze pe cerințele clasice.
Jʼapprends le français de Ion-Aurel Candrea este un manual, așa cum reiese chiar din subtitlu, destinat învățării limbii franceze fără profesor. Metoda este structurată în trei părți. Prima parte cuprinde lecții, denumite de autor Lecțiuni, și aplicații ce dezvoltă vocabularul corespunzător școlii și activităților specifice. Cea de-a doua parte a manualului tratează teme și subiecte precum familia, vârsta, timpul, corpul uman etc. Ultima parte conține 200 de anecdote dar și informații de ordin gramatical, precum conjugarea verbelor sau index gramatical. De asemenea, manualul se închide cu un scurt dicționar bilingv – Vocabulaire français-roumain/ Vocabulaire roumain-français.
Lecțiile sunt alcătuite astfel încât nivelul de performanță crește progresiv. Astfel, primele lecții se deschid cu o listă de termeni corespunzătoare temei alese – À lʼécole, La classe, Les formes etc., însoțită de imagini reprezentative care să ajute elevul în procesul de memorare. Conform direcției generale din epocă, presupunem că aceste liste cu termeni sunt prezentate ca atare, spre memorare, fiind extrem de puțin utilizate în contexte proprii și autentice. Fiecare lecție conține și o secțiune destinată noțiunilor de ordin gramatical – Grammaire, care cuprinde o serie de observații teoretice, urmate, în general, de două aplicații care presupun, de cele mai multe ori, traducerea unor enunțuri. De asemenea, în mod constant, autorul face trimiteri la indexul gramatical din ultima parte a manualului.
Una dintre constantele regăsite în cele cinci manuale analizate este slaba preocupare pentru aspectele de ordin lexical și evidențierea problemelor gramaticale. Totodată, am putut constata faptul că autorii pun foarte puțin accentul pe activitățile destinate elevului. Astfel, manualele propun multe noțiuni teoretice, fără a fi însă abordate și din punct de vedere practic.
De la regulile prezentate ca atare, trecând prin listele de termeni, considerați necunoscuți de către elevi și până la textele și fragmentele de texte literare selectate ca texte suport pentru activitățile propuse, se poate constata o lipsă de originalitate și alinierea la direcția generală din epocă: învățarea unei limbi străine are la bază studiul teoretic al structurii limbii.
Mare parte din textele și fragmentele din operele literare folosite de autori ca documente suport pentru lecțiile propuse urmăresc aceleași subiecte tipice, specifice mediului școlar: școala, familia, vremea etc. Organizarea aproape identică a manualelor – textele sau fragmentele suport, urmate de câteva explicații de ordin lexical care se dovedesc insuficiente și acordarea unui spațiu destul de generos chestiunilor gramaticale, în detrimentul aplicațiilor practice care să solicite în mod real elevul – demonstrează că autorii au conceput aceste metode drept niște îndreptare asemănătoare gramaticilor franceze tradiționale cunoscute în epocă. De altfel, considerăm că aceasta este una dintre explicațiile asemănării destul de evidente a structurii manualelor cu aceea a unei gramatici a limbii franceze.
De asemenea, am putut remarca cu ușurință folosirea excesivă a traducerii și limitarea la maximum a contextelor comunicative care pot ajuta elevul să deducă semantica termenilor sau chiar anumite reguli de utilizare a acestora. Din această perspectivă, putem spune că principala contribuție a autorilor constă în selectarea textelor suport (atunci când se preferă fragmentele de text literar) și, respectiv, formularea de texte proprii adecvate temei stabilite pentru fiecare lecție. Majoritatea autorilor preferă crearea de texte proprii, în care utilizează termeni aferenți câmpului lexical dominant, existând destul de puține fragmente din opere literare. Totuși, în aceste situații, explicațiile sunt mai curând referitoare la sensurile contextuale ale cuvintelor și mai puțin la modalitatea de formare a acestora, la regulile de utilizare sau la alte aspecte aflate în legătură cu acestea.
Astfel, considerăm că prezenta analiză a scos în evidență principalele noțiuni abordate de manualele studiate, precum și modalitatea de tratare a acestora, reliefând numeroase aspecte comune între lucrările cercetate, asemănări care se explică atât prin alinierea autorilor la direcția generală din epocă, cât și prin viziunea acestora.