Reforma învățământului românesc presupune înlocuirea metodelor tradiționale cu altele noi, bazate pe practicarea învățării active. Acest lucru este necesar deoarece trăim într-o perioadă complexă, influențată de un bombardament informațional, de globalizare și de o rapidă dezvoltare tehnologică. Nu ne este foarte greu să completăm o listă de evenimente, lucruri cu care ne confruntăm sau le folosim zilnic și de care nu se știa nimic înainte de anul 2000. Necesită unele dintre acestea o cunoaștere sporită, o adaptare a rațiunii? Cu siguranță, da.
Observăm că în perioada contemporană este nevoie de o alegere rațională care se impune ca standard de viață. Cu siguranță fiecare dintre noi a făcut și alegeri greșite, pe care apoi le-a regretat. Există vreun mod de a optimiza aceste alegeri? Cum putem deveni alegători raționali ? Cum putem evalua corect factorii implicați, pierderile și câștigul în fiecare caz? Există o metodă, o disciplină care să ne ajute să facem alegerile cele mai bune, să nu greșim? Ne pregătește școala pentru a înfrunta greutățile vieții? Cu siguranță nu, dar noi dascălii avem obligația ca atunci când îi învățăm pe copii să ne gândim că ei vor deveni adulți, că experiențele de învățare din școală le vor forma personalitatea, le vor oferi un bagaj de deprinderi, competențe, că viitorii adulți vor deține valori, reguli care vor fi transpuse în atitudini și comportamente. Acesta este motivul pentru care educația nu se mai referă doar la copii; nu mai este doar apanajul vârstelor mici. Educația a devenit o activitate care se desfășoară pe tot parcursul vieții. Diferă doar modul în care ea se realizează. Fiecare vârstă are nevoile sale de informare, iar educabilul va alege ceea ce îi este necesar. Este evident faptul că educația copiilor diferă de cea a adulților prin metodică, principii și curriculum.
Cum se va descurca un adult care, elev fiind, a învățat doar acele informații considerate necesare de către cei care au realizat programele școlare?
Copilul nu conștientizează foarte bine ceea ce îi este util și ce nu este necesar pentru dezvoltarea sa intelectuală. Garantează cineva că acele informații îi vor folosi și în viitor? Nu, deoarece societatea evoluează, nevoile sociale se schimbă. Specialiștii au ajuns la concluzia că formarea anumitor competențe îi vor fi de folos, îl vor ajuta pe copil în viața de după școală, iar una dintre acestea este gândirea critică. Aceasta este ca o raționare și argumentare motivată și orientată de o atitudine pozitivă față de întemeierea opiniilor și a oricăror enunțuri care susțin ceva. Mai simplu, o gândire motivată atitudinal. Abilitatea de a gândi critic este necesară omului la diferite vârste, în diferite stadii de dezvoltare.
Dacă ar fi să comparăm cu psihologia tradițională, aceste abilități sunt considerate componente ale gândirii: raționare, categorizare, schematizare etc. Observăm că aceste abilități cognitive considerate dimensiuni centrale ale gândirii sunt folosite de către elevi în contexte complexe, în vederea susținerii unei argumentări, deci pentru a gândi critic. Pentru a realiza acest lucru sunt necesare realități psihologice complexe: atitudinile, motivațiile, afectivitatea. Este necesar ca o persoană să dețină abilități cognitive antrenate, dar nu este și suficient pentru a le exercita efectiv; trebuie ca aceasta să fie și motivată să facă acest lucru. Iar motivației îi trebuie mulți ani pentru a fi construită și inclusă în mecanismele energetice personale. Sunt cunoscute concluziile specialiștilor că există o strânsă corelație între acordarea unei atenții deosebite educației sau cunoașterii în familie și rezultatele școlare ale unui copil. Dacă familia consideră că este un lucru pozitiv să știi, să acumulezi informații, atunci copilul este foarte motivat de acest lucru și va depune efort să rețină cât mai multe informații. Este interesantă și afirmația că există o corelație între numărul de cărți din casă și rezultatele școlare.
Gândirea critică presupune un spirit deschis, disponibilitate de a fi obiectiv în discuții și de a abandona, dacă este cazul, propria opinie în favoarea uneia care este mai pertinentă. Este, deci gândirea clară, rațională și liberă. Aceasta nu se bazează pe acumularea de informație, ci pe dezvoltarea capacității de a procesa informația, de a identifica implicațiile unui argument sau ale unei idei.
Un elev care posedă aceste calități poate înțelege mult mai bine texte sau argumente de la orice materie, fără să rețină cantități mari de informație. Gândirea critică este o calitate esențială atât în viața personală, cât și în cea profesională. În primul rând, facilitează transmiterea propriilor idei și înțelegerea ideilor altora, făcând comunicarea mult mai benefică și productivă. Mai mult, accelerează asimilarea informațiilor noi și derivarea consecințelor acestora. Aceste abilități sunt esențiale în orice domeniu de muncă. Abilitățile sunt universale și pot ajuta în înțelegerea conceptelor științifice și sociale. Alături de creativitate, gândirea critică este crucială în inovație, cercetare și dezvoltare.
Dezvoltarea gândirii critice nu aduce beneficii doar pentru indivizii formați, ci și pentru societatea din care fac parte.
Așadar, gândirea critică vindecă o societate de prejudecăți și pasivitate, făcând conceptele politice și sociale mult mai accesibile și responsabilizând participanții să se informeze și să se implice, manifestând rezistență la manipulare. Observăm că abilități de a gândi critic posedăm fiecare dintre noi, într-o măsură mai mare sau mai mică. Acestea necesită dezvoltate și consolidate. Acest lucru nu se realizează obligând elevii să citească lucrări științifice despre gândirea critică, ci prin exerciții – analizând și argumentând, greșind și corectându-i.
Bibliografie
1. DRĂGAN Stoianovici, Argumentare și gândire critică, Editura Universității, București, 2005.
2. WESTON Anthony, Creativitatea în gândirea critică, Editura ALL, București, 2008.