În funcţie de natura activităţii care urmează să se desfăşoare cu elevii, de resursele materiale şi de timp pe care profesorul le are la dispoziţie, dar şi de caracteristicile colectivului de elevi, de particularităţile elevilor dintr-o clasă, activitatea didactică se poate realiza în mai multe moduri: frontal, pe grupe de elevi sau prin munca independentă individuală a elevilor. În general, în desfăşurarea activităţilor cu elevii predomină una dintre aceste modalităţi, îmbinarea acestora dovedindu-se eficientă în majoritatea situaţiilor.
Organizarea frontală a activităţii presupune punerea elevilor în aceleaşi condiţii de lucru, realizarea unui ” câmp unitar” pentru toţi elevii clasei, în vederea atingerii obiectivelor comune la un nivel minim accesibil pentru toţi elevii. Elevii urmăresc în acelaşi timp explicaţiile, aplică diferiţi algoritmi, realizează experimente. Un exemplu de folosire a organizării frontale a activităţilor cu elevii îl reprezintă realizarea experimentelor de laborator la chimie. Elevii pot efectua individual experimente prin care pot studia diferite fenomene, pot cunoaşte proprietăţile substanţelor, etc.
De exemplu, studierea proprietăţilor chimice ale acidului clorhidric poate constitui tema unui experiment frontal. Elevii pot primi fişe de lucru cu modul de lucru pentru realizarea următoarelor experimente:
- Acţiunea acidului clorhidric asupra indicatorilor ;
- Acţiunea acidului clorhidric asupra unor metale;
- Acţiunea acidului clorhidric asupra bazelor;
- Acţiunea acidului clorhidric asupra sărurilor;
- Acţiunea acidului clorhidric asupra oxizilor bazici.
Elevii îşi pot nota independent observaţiile, pot scrie ecuaţiile reacţiilor chimice, comparând ulterior rezultatele lor cu cele prezentate de profesor la retroproiector sau pe tablă. Elevii pot fi antrenaţi în discuţii frontale referitoare la rezultatele obţinute şi la formularea unor concluzii, pentru generalizarea rezultatelor. Metoda prezintă avantajul că antrenează fiecare elev în realizarea unor activităţi practice, contribuind la formarea, dezvoltarea şi consolidarea unor deprinderi şi abilităţi practice şi intelectuale. În plus, contribuie la creşterea încrederii elevilor în capacitatea lor de a rezolva diferite sarcini de lucru, de a folosi sticlăria şi ustensilele de laborator, stimulându-le dorinţa de a se implica şi în realizarea altor activităţi.
Organizarea frontală a activităţii se poate dovedi însă şi o mare consumatoare de resurse materiale şi de timp. Ea îşi poate dovedi eficienţa folosită combinat cu celelalte forme de organizare a activităţii cu elevii, respectiv organizarea învăţării pe grupe de elevi. Astfel, se pot organiza activităţi de învăţare în grupuri de elevi, omogene sau eterogene. Indiferent de natura grupului de elevi, acest mod de organizare a activităţilor cu elevii aduce un plus prin cooperarea elevilor în realizarea sarcinilor de lucru. Se pot forma grupuri eterogene, care pot primi sarcini comune sau diferite. Fiecare elev poate lucra independent individual, apoi soluţiile / rezolvările sunt dezbătute şi analizate la nivelul grupului în vederea adoptării unei soluţii comune care este comunicată clasei. În final, profesorul formulează concluzii asupra soluţiilor, rezultatelor, variantelor conturate. Metoda prezintă avantajul că formează şi dezvoltă la elevi capacitatea de a lucra în echipă, de a se organiza, de a-şi asuma anumite roluri în cadrul echipei, de a dezbate soluţiile posibile, de a argumenta, de a formula concluzii. De asemenea este stimulată competiţia între grupe, elevii din fiecare grupă fiind preocupaţi ca grupa lor să ofere cât mai repede cele mai bune soluţii.
Există şi dezavantajul că, uneori, nu toţi elevii participă în mod egal la rezolvarea sarcinilor primite, existând elevi care încearcă să se sustragă şi să treacă neobservaţi. Atunci când sarcinile primite diferă de la o grupă la alta, poate apărea situaţia ca sarcinile parţiale primite de un grup să nu fie cunoscute şi de către celelalte şi în felul acesta poate fi depăşit timpul necesar realizării integrale a lecţiei.
Organizarea activităţii pe grupe omogene se poate aplica atunci când se doreşte tratarea diferenţiată a elevilor. Astfel, fiecare grup de elevi va primi sarcini de învăţare în raport cu nivelul de dezvoltare cognitivă, de formare al deprinderilor, cu capacitatea şi ritmul de învăţare. Modul de îndrumare, metodele utilizate, vor diferi de la o grupă la alta.
Învăţarea prin acţiunea independentă individuală este întâlnită în situaţii precum efectuarea temelor pentru acasă, realizarea de referate sau proiecte, rezolvarea de exerciţii şi probleme, etc. Aceste situaţii pot apărea ca etapă iniţială în cazul organizării învăţării pe grupuri de elevi, dar pot apărea în toate etapele şi tipurile de lecţii.
Indiferent de forma de organizare a activităţilor cu elevii, profesorul trebuie să dozeze bine resursele, să construiască situaţii cât mai variate pe care să le ordoneze logic, să urmărească în permanenţă evoluţia realizării obiectivelor urmărite, să sprijine iniţiativa elevilor, etc.
Bibliografie
1. Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2006
2. S. Fătu, Metodica predării chimiei în liceu, Editura Corint, Bucureşti, 1998.
3. 2. E. Joiţa (coordonator), V. Ilie, M. Vlad, E. Frăsineanu, Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura Arves, 2003