Învățământul românesc, între performanță și dezinteres. Studiu

Educarea şi instruirea elevilor implică foarte mulţi factori  care interferează: factori externi (situaţionali) – societatea,  familia, şcoala – şi  factori interni (personali) – motivaţia, gradul de inteligenţă, capacitatea de efort. Societatea ar trebui să cultive valorile morale, să creeze modele  pe care copilul să le urmeze. Dar conjunctura economică şi socială provoacă anumite confuzii în rândul copiilor şi al tinerilor, care încep să se îndoiască de eficacitatea şcolii, de utilitatea ştiinţei, mai ales pentru că, în ultimul timp şcoala nu asigură inserţia profesională.

Valorile tradiţionale promovate de şcoală – munca , meritul , efortul – cunosc o degradare vizibilă. Un mediu social în criză afectează profund dezvoltarea personalităţii individului  în general. Tot mai mulţi psihologi şi sociologi subliniază faptul că mijloacele de comunicare în masă, prin conţinutul neadecvat pe care îl promovează de multe ori, pot propaga în rândul elevilor atitudini disocile şi antisociale (muzica, reclamele, filmele, emisiunile de divertisment).

În ceea ce priveşte familia, aceasta se implică în evoluţia şcolară şi educaţională a propriilor copii în mod diferit, în funcţie de ocupaţia părinţilor , de inteligenţa lor , de stadiul educaţional şi condiţiile materiale. Sunt părinţi care  acordă o mare importanţă formării copiilor, care  sprijină şcoala  şi contribuie la  crearea unor condiţii bune de studiu atât acasă, cât şi la şcoală.   Multe familii trec însă printr-o criză , la fel ca şi societatea . Sunt preocupate de grija zilei de mâine , de realizarea materială  şi astfel îşi lasă  copiii în grija bunicilor (care nu au autoritate asupra nepoţilor), în grija unchilor şi a mătuşilor sau , chiar mai rău , în grija vecinilor ,  plecând la muncă în străinătate. Sociologii spun că  un astfel de abandan este perceput de copii mai tragic decât moartea  părinţilor . Alţi părinţi îşi suplinesc absenţa dând copiilor bani mulţi , alterându-le capacitatea de a aprecia valoarea banului şi de a aprecia munca şi efortul .

Există însă şi părinţi care , chiar dacă sunt alături de copiii lor au o atitudine nepotrivită . Nu participă la şedinţele cu părinţii, au contacte limitate cu şcoala , vin numai în situaţii excepţionale, determinate de devieri în comportamentul copilului sau de situaţia şcolară gravă la sfârşit de semestru , dar , mai ales , la sfârşit de an şcolar. Cunoaştem atmosfera care domneşte în şcoală în perioada dintre 1-15 iunie , când coridoarele sunt pline mai mult de părinţi decât de elevi.

Sunt cazuri în care părinţii sunt preocupaţi numai de notele copilului şi , dacă aceştia nu obţin notele dorite , critică cu impertinenţă şcoala, aducând  acuze de tipul: profesorul este prea exigent, materia x nu este importantă, nefiind disciplină de examen naţional etc.

Astfel, şcoala rămâne factorul  esenţial în educaţia şi instrucţia copilului. Ea trebuie să găsească metodele, mijloacele, resursele pentru a  conduce copilul spre performanţă sau spre evitarea  insuccesului şcolar.

Ce este performanţa? Termenul  are mai multe accepţiuni. DEX-ul defineşte performanţa ca „rezultat (deosebit de bun) obţinut de cineva într-o întrecere sportivă” sau prin extensie „realizare deosebită într-un domeniu de activitate”. Din punctul de vedere al şcolii , performanţa înseamnă obţinerea unor rezultate deosebite la concursurile şi la olimpiadele şcolare.   Cred, însă, că performanţă însemnă mai mult decât atât. Performanţe pot obţine şi  elevii  care au  probleme grave de sănătate, ca de exemplu autism, retard mintal, atunci când prin muncă şi eforturi extraordinare reuşesc să se autodepăşească.

Se pune întrebarea: Cum se poate obţine performanţă când aceiaşi elevi  participă şi la olimpiada de limba română, şi la fizică, şi la biologie, şi la matematică?  Aceştia ar trebui să fie geniali, lucru ce nu se întâmplă prea des, şi când se întâmplă chiar ne sperie. „Trăgând” toţi profesorii de aceiaşi elevi, din dorinţa de a  avea rezultate bune, nu facem decât să disipăm potențialul acestor copii, să-i obosim şi să-i dezarmăm , întrucât rezultatele nu vor fi pe măsura  eforturilor noastre şi ale lor. Elevului trebuie să i se dea libertatea de a alege din  toate disciplinele pe cea care îl interesează mai mult , dar este necesar ca şi noi , dascălii , să ne cunoaştem mai bine elevii , să-i  identificăm  pe cei  supradotaţi , pe cei care dovedesc potenţial aptitudinal într-o anumită direcţie, pentru că niciunul nu este atotştiutor, niciunul nu are posibilităţi nelimitate.

De aceea , credem că , aşa cum se procedează în sport , ar trebui procedat şi în activitatea şcolară. La începutul anului, cadrele didactice care îşi propun realizarea unor performanţe cu elevii , ar trebui să se întâlnească , să identifice înclinaţiile copiilor supradotaţi şi să-şi constituie , pe discipline , lotul de elevi cu care va lucra .
Cum se pot identifica caracteristicile copiilor supradotaţi ?

Încercând sa creioneze o imagine cât mai clara asupra copiilor cu abilitati înalte, Liliana Stanescu ( 1993) prezinta câteva caracteristici considerate ca fiind definitorii: tendința de a învata „de ce” si „cum” si nu „prin ce”, un vocabular neobisnuit pentru vârsta sau clasa în care se afla,preocupari timpurii pentru problemele adulte ca: religie, politica, sex, vârsta,rasa, plictiseala la sarcinile de rutina,ritm rapid de învatare,insuşirea timpurie a conceptelor abstracte,dorinţa sustinuta de a afla, a cunoaste, motivaţie puternica în realizarea sarcinilor de rezolvare a problemelor,un larg sir de interese. În lucrarea „Aveti un copil inteligent! Testati-l!” ( 1992), V. Serebriakoff prezintă o lista de caracteristici ale copiilor supradotati care poate constitui un instrument de identificare a aptitudinilor copiilor.

S-a creat cadrul legislativ pentru identificarea şi  pregătirea elevilor supradotaţi prin Legea aprobată de Parlamentul României în 13 decembrie 2006 şi publicată în Monitorul Oficial din 18 ianuarie 2007. A fost înfiinţat Centrul National de Instruire Diferenţiată care prin centrele locale şi judeţene oferă tinerilor o alternativă în pregătire , precum şi cadre pregătite special pentru facilitarea performanţei. Este bine să facem cunoscută elevilor existenţa acestor centre de excelenţă şi să-i încurajăm să le frecventeze.

Şcoala gimnazială promovează un învăţământ de bază, de aceea în atenţia cadrelor didactice trebuie să intre şi elevii care înregistrează insucces şcolar. Stimularea motivatiei elevului este o arta care tine de maiestria si harul didactic al profesorului. Cadrul didactic trebuie sa aiba in vedere faptul ca modul in care desfasoara activitatile in clasa, sistemul de evaluare si chiar propria lui motivatie pot sa actioneze asupra dinamicii motivationale a elevului.

Cunostem faptul ca intaririle negative (critici, sanctiuni, comparații între rezultatele elevilor etc.) elimina nevoia de recunoastere de sine a elevului, ceea ce va afecta negativ rezultatele lui scolare si comportamentale, in timp ce intaririle pozitive (laude, incurajari, recunoasterea efortului depus etc.) conduc la cresterea stimei de sine a elevului, ceea ce va avea efecte pozitive in plan cognitiv si comportamental.

Aceste notiuni au fost concretizate folosind ca metodă experimentul. Prin acest experiment (aplicat la clasele conduse de doamnele invatatoare Mihnea Maria  si Muresan Ileana, s-a pus in evidenta masura in care o evaluare centrata pe cooperare (care permite inregistrarea progresului elevilor si recunoasterea efortului pe care l-a depus fiecare pentru imbunatatirea propriilor performante) poate sa actioneze asupra dinamicii motivationale a elevului.

Se observa o diferență semnificativa intre rezultatele obținute de elevi la cele doua teste: întăririle negative elimina nevoia de recunoaștere de sine a elevului ,ceea ce va afecta negativ rezultatele lui scolare si comportamentale, in timp ce întăririle pozitive conduc la cresterea stimei de sine a elevului punand baze solide pentru dezvoltarea inteligentei emoționale premisa a reușitei actului pedagogic.

Pentru a dezvolta inteligenta emotionala la copii, este nevoie ca acestia sa aiba incredere in ei,curiozitate, gândire pozitiva, intentionalitate – sentimentul competitiei si eficientei, autocontrol, capacitatea de a comunica, capacitatea de a initia si a intretine relatii de cooperare.

Inteligenta este unul din elementele constelatiei factorilor interni ai performantei scolare. La elevii cu insuficiente mintale, importanta factorilor intelectuali in determinarea reusitei-nereusitei este mai mare decat la cei normali sub aspect intelectual. Sunt situatii in care inteligenta,tocmai prin deficientele sale,devine factorul fundamental in determinarea randamentului scolar.

Pentru evidențierea și optimizarea stimei de sine care conduce la cresterea coeficientului de inteligenta emotionale, s-au aplicat chestionare unui numar de 75 de elevi din clasele conduse de doamnele  invatatoare Orjecovski Florica si Mihnea Maria si doamna profesoara Olteanu Nadia. Chestionarul a avut drept scop evidentierea factorilor determinanti ai reusitei scolare.

Raspunsurile au relevat in cea mai mare parte o atitudine corecta a familiei fata de pregatirea scolara a elevilor.
In determinarea opțiunilor elevilor un rol hotărâtor il au factorii pedagogici. Elevii înscriu pe lista preferintelor chiar si acele obiecte la care de regula obțin note mai putin bune.

Acest studiu evidențiează ponderea factorilor implicați în educarea si instruirea elevilor: 50% factori pedagogici, 35%  factori psihologici, 15%  factori socio-familiali.

Centrarea demersului didactic pe fiecare elev in parte si oferirea pentru fiecare a celor mai adecvate cai spre cunoastere ne ajuta sa aflam raspuns la intrebarea “ESTE CU ADEVARAT PERFORMANT SISTEMUL ROMANESC DE  INVATAMANT ?”

Bibliografie:
1. M.Boros (1998) “Nivelul de aspiratii scolare”, Editura Gutinul, Baia Mare.
2. M.Cobianu-Bacanu (2004) “Scoala romaneasca incotro?”, Editura Paralela 45, Pitesti.
3. A.Neculau (1983) “A fi elev”, Editura  Albatros, Bucuresti.
4. A.Coasan, A.Vasilescu, (1988) “Adaptarea scolara”, Editura Stiintifica si Enciclopedica Bucuresti ;
5. P. Muresan (1990)”Invatarea eficienta si rapida”, Editura Ceres, Bucuresti.

Accesări: 163

Articole asemănătoare