Formarea competențelor incipiente de citire la clasa pregătitoare presupune dezvoltarea treptată a capacității de a identifica sunetele, de a realiza corespondența dintre sunete și litere și de a înțelege mesaje scrise simple. Articolul analizează rolul strategiilor didactice în organizarea acestui proces, valorificând experiențe concrete din activitatea la clasă: citirea silabelor și a cuvintelor, utilizarea marcajelor vizuale, citirea propozițiilor scurte și trecerea de la exercițiul colectiv la lucrul independent. Sunt evidențiate importanța intervenției diferențiate, a evaluării formative și a colaborării cu familia, în vederea consolidării achizițiilor și a dezvoltării încrederii copilului în propriile posibilități.
1. Particularități ale învățării citirii la debutul școlarității
Învățarea citirii reprezintă una dintre achizițiile fundamentale ale începutului de școlaritate. La clasa pregătitoare, copilul descoperă treptat relația dintre sunetele limbii vorbite și reprezentarea lor grafică, înțelegând că literele pot fi reunite pentru a forma silabe, cuvinte și mesaje.
Acest proces nu se desfășoară uniform. Elevii intră în școală cu experiențe diferite, influențate de dezvoltarea limbajului, de contactul anterior cu materialele scrise și de oportunitățile de învățare din mediul familial.
De aceea, recunoașterea literelor nu trebuie confundată cu formarea deprinderii de citire. Un copil poate identifica literele M și A, dar poate întâmpina dificultăți în unirea sunetelor pentru a citi silaba MA. În alte situații, elevul reproduce corect un cuvânt după model, fără să poată aplica același procedeu unei structuri necunoscute.
Programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, aprobată prin OMEN nr. 3418/2013, orientează activitățile către dezvoltarea competențelor de comunicare prin sarcini accesibile vârstei și prin valorificarea experiențelor apropiate universului copilului.
În acest context, formarea citirii presupune un echilibru între exercițiul sistematic, explicația clară și activitățile care stimulează participarea elevului.
2. Strategii didactice în formarea deprinderilor de citire
În lucrarea Pedagogie, Constantin Cucoș (2014) tratează strategiile didactice în cadrul problematicii generale a instruirii, evidențiind importanța corelării componentelor procesului educațional. Această perspectivă constituie un reper pentru alegerea metodelor în funcție de obiectivele urmărite, de conținuturi și de particularitățile elevilor.
La clasa pregătitoare, eficiența unei metode nu este determinată doar de atractivitatea acesteia, ci mai ales de contribuția sa la formarea unor achiziții concrete.
În activitățile de citire, explicația și demonstrația oferă copilului un model corect, în timp ce exercițiul și jocul didactic facilitează consolidarea deprinderilor.
De exemplu, după învățarea literelor A, M, I, U și R, elevii pot construi silabe precum MA, MI, MU, RA sau RI. Prin înlocuirea unei litere, copiii observă modificarea structurii sonore și exersează citirea noilor combinații.
Utilizarea literelor mobile și a cartonașelor permite manipularea concretă a elementelor limbajului scris. Copilul nu se limitează la observarea unui model, ci participă la construirea acestuia.
În această etapă, un rol important îl are sinteza fonemică, respectiv capacitatea de a reuni sunetele pentru a citi o silabă sau un cuvânt. Perspectiva socioculturală a lui Vygotsky (1978) susține importanța sprijinului oferit copilului în realizarea sarcinilor aflate în curs de formare. În mod practic, aceasta se reflectă în demonstrarea procedeului, exersarea împreună cu elevii și reducerea treptată a ajutorului.
Contribuțiile lui Bruner (1960) privind organizarea experiențelor de învățare completează această abordare, evidențiind importanța implicării elevului în observarea și înțelegerea relațiilor dintre elementele studiate.
La această vârstă, învățarea activă nu exclude explicația învățătorului, ci o valorifică prin exerciții în care copilul aplică, verifică și consolidează ceea ce a înțeles.
3. De la silabă la propoziție – experiențe din activitatea didactică
În activitatea desfășurată la clasa pregătitoare, am urmărit organizarea progresivă a exercițiilor de citire, pornind de la structuri simple și continuând cu identificarea cuvintelor și citirea propozițiilor scurte.
O primă categorie de activități a vizat citirea silabelor și reunirea acestora în cuvinte. Am utilizat materiale vizuale în care despărțirea în silabe era evidențiată grafic, pentru a facilita identificarea și citirea structurilor.
Am ales marcarea silabelor deoarece, la începutul învățării citirii, unii copii întâmpină dificultăți în urmărirea succesiunii literelor și în reunirea sunetelor. Delimitarea vizuală le oferă un reper concret, ajutându-i să parcurgă cuvântul etapizat, fără a pierde ordinea elementelor.
În etapa următoare, am introdus exerciții de citire a propozițiilor scurte, alcătuite din cuvinte accesibile nivelului de pregătire al elevilor.
Am explicat mai întâi modul de lucru, demonstrând citirea și evidențiind elementele asupra cărora copiii trebuiau să își concentreze atenția. Ulterior, elevii au citit, fiecare în ritmul propriu.
Atunci când un copil întâmpina dificultăți, interveneam în funcție de natura acestora. Dacă nu recunoștea o literă, reveneam asupra corespondenței sunet–literă. Dacă identifica literele, dar nu reușea să citească silaba, îl ajutam să reunească sunetele. În cazul cuvintelor mai lungi, marcajele vizuale ofereau sprijin pentru citirea succesivă a silabelor.
Am urmărit să nu ofer imediat răspunsul, ci să creez condițiile în care copilul să poată continua prin propriul efort.
O altă activitate a constat în rezolvarea colectivă a primelor trei exemple de pe o fișă, urmată de continuarea individuală a exercițiilor. Această organizare a avut rolul de a familiariza elevii cu procedeul de lucru și de a permite observarea modului în care îl aplică fără sprijin permanent.
Din perspectivă pedagogică, marcajele vizuale și explicațiile suplimentare trebuie privite ca mijloace temporare de susținere a învățării. Pe măsură ce copilul dobândește siguranță, acestea pot fi reduse, pentru a favoriza citirea cuvintelor în forma lor obișnuită.
Citirea propozițiilor a fost însoțită de întrebări simple referitoare la mesajul transmis, astfel încât exercițiul să nu se limiteze la pronunțarea cuvintelor. Înțelegerea reprezintă o componentă esențială a citirii, iar dezvoltarea ei trebuie urmărită încă de la primele contacte cu textul scris.
4. Diferențierea instruirii și evaluarea formativă
Diversitatea nivelurilor de pregătire reprezintă o realitate a clasei pregătitoare și impune adaptarea activităților. Unii elevi realizează cu ușurință corespondența dintre sunete și litere, în timp ce alții au nevoie de exerciții suplimentare de discriminare auditivă, analiză și sinteză fonemică.
Diferențierea poate viza complexitatea sarcinilor, timpul de lucru și sprijinul oferit. Pentru elevii care întâmpină dificultăți, exercițiile scurte și susținute vizual pot facilita consolidarea achizițiilor. Copiilor care au dobândit deja siguranță în citire li se pot propune cuvinte noi și propoziții simple, însoțite de întrebări de înțelegere.
Evaluarea formativă completează acest demers prin observarea modului în care elevii rezolvă sarcinile.
În activitățile de citire, urmăresc nu doar corectitudinea răspunsului, ci și gradul de independență, capacitatea de autocorectare și dificultățile care persistă.
Un elev care citește corect după model se află într-o etapă diferită față de unul care reușește să decodifice independent o structură nouă. Această diferență este importantă pentru stabilirea intervențiilor ulterioare.
Feedbackul oferit copilului trebuie să fie concret și încurajator. În locul unei aprecieri generale, este mai util să evidențiem ceea ce a realizat corect și să indicăm următorul pas.
Colaborarea cu familia contribuie, de asemenea, la consolidarea achizițiilor atunci când exercițiile propuse pentru acasă continuă firesc activitățile desfășurate la școală.
În acest sens, am încurajat părinții să îi întrebe pe copii cum au procedat în clasă, pentru a le oferi posibilitatea să explice și să aplice ceea ce au învățat.
Exersarea acasă trebuie să rămână accesibilă și să susțină încrederea copilului, fără a transforma citirea într-o activitate asociată cu presiunea sau teama de greșeală.
5. Concluzii
Formarea competențelor incipiente de citire la clasa pregătitoare presupune un demers pedagogic organizat, în care explicația, demonstrația, exercițiul și jocul didactic sunt utilizate în funcție de nevoile reale ale elevilor.
Experiențele prezentate evidențiază importanța organizării progresive a sarcinilor, a utilizării suporturilor vizuale și a intervenției individualizate.
Un aspect esențial îl reprezintă trecerea de la citirea realizată cu sprijin la aplicarea independentă a procedeelor învățate. Această evoluție necesită timp, exercițiu și o evaluare atentă a progresului fiecărui copil.
Din perspectiva practicii pedagogice, consider că învățarea citirii trebuie să urmărească atât corectitudinea decodării, cât și înțelegerea mesajului scris.
Scopul nu este ca elevul să citească repede cât mai multe cuvinte, ci să dobândească treptat siguranța de a citi, de a înțelege și de a folosi citirea ca instrument al propriei învățări.
Bibliografie
1. Bruner, J. S. (1960). The Process of Education. Cambridge, MA: Harvard University Press.
2. Cucoș, C. (2014). Pedagogie (ediția a III-a revăzută și adăugită). Iași: Editura Polirom.
3. Ministerul Educației Naționale. (2013). Programa școlară pentru disciplina Comunicare în limba română, clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a. Anexa nr. 2 la OMEN nr. 3418/19.03.2013.
4. Vygotsky, L. S. (1978). Mind in Society: The Development of Higher Psychological Processes. Cambridge, MA: Harvard University Press.