Fenomenul „bullying” – mit sau realitate?

Colaborarea profesori-elevi este vitală în prevenirea, identificarea și soluționarea agresiunilor în spațiul școlar. Scandalurile legate de hărțuirea și intimidarea elevilor sunt nişte exemple grăitoare despre cum acest fenomen poate ajunge la nişte extreme. Este de datoria noastră, fie profesori, fie părinţi, să gestionăm astfel de episoade violente şi să reuşim să reinstaurăm climatul de linişte şi pace în mediul şcolar, dar şi în familie.

Fenomenul “bullying” a depăşit, de multă vreme, graniţele mitului, fiind din ce în ce mai prezent în societatea românească, în general, şi în mediu şcolar, în special. Această latură negativă a  mediului educaţional se regăseşte în numeroase şi diferite mijloace de manifestare. Dar, să pornim în demersul nostru de la “roots”, adică de la explicaţiile terminologice ale fenomenului. Rădăcinile etimologice ale cuvântului “bullying” se pot regăsi în secolul XVI, când “my bully” însemna “dragul meu”, “iubitul meu”, venind din cuvântul danez “boele”. Un secol mai târziu a apărut pentru prima dată cu sensul actual, dar abia în secolul XX acest cuvânt a dobândit definițiile academice folosite astăzi. Ca verb, “to bully” înseamnă: a intimida, a speria, a domina. „Bully” este o persoană care își folosește puterea și tăria sa pentru a speria sau răni persoanele mai slabe (Oxford Advanced Learners Dictionary, 2016).

Prof. Dr. Dan Olweus, un profesor cercetător în psihologie din Norvegia, este considerat pionier pe tema bullying-ului, pe baza a aproape 40 de ani de cercetare, implementare și evaluare a programelor de prevenire (Hazelden Foundation, 2016). Definiția sa este următoarea:„Un elev este agresat atunci când el/ea este expus, în mod repetat în timp, unor acțiuni negative din partea unuia sau mai multor elevi…. O acțiune negativă este situația în care o persoană provoacă intenționat, sau intenționează să provoace, durere fizică sau disconfort unei alte persoane, prin contact fizic, cuvinte sau în alte moduri.” (Olweus, 1993).

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Deseori un copil este tachinat, batjocorit de către colegi, care îl etichetează într-un anumit fel (se face astfel referire la aspectul său fizic sau la situaţia sa medicală sau familială). Uneori aceste tachinări se pot transforma în adevărate îmbrânceli sau în atacuri mult mai violente la integritatea fizică a copilului. Bullying reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, care are trei caracteristici: intenționat (agresorul are intenția să rănească pe cineva), repetat (aceeași persoană este rănită mereu) dezechilibru de forţe (agresorul își alege victima cea mai vulnerabilă, slabă, din punctul lui de vedere și care nu se poate apăra singură).

Fenomenul „bullying” este mult mai prezent în mediu şcolar decât ne dorim. Acesta se regăseşte, în multiple forme, pe coridoarele școlii, în curte, pe străzi și, din păcate, și în sălile de clasă. Nedepistat la timp, bullying-ul poate lăsa traume și poate cauza repercusiuni ireversibile asupra gradului de adaptabilitate a copilului în societate.

Conform precizărilor profesorului Olweus, au fost identificate trei forme de comportament tip bullying:

  • fizic: lovire, împingere, pocnire, ciupire, constrângerea celuilalt elev prin contact fizic;
  • verbal: amenințări, tachinare, insulte, bătaie de joc, șantaj, poreclire, împrăștierea de zvonuri și minciuni;
  • emoțional sau psihologic: excluderea intenționată a cuiva dintr-un grup sau activitate, manipulare, ridiculizare.

Totuşi, în era vitezei, există şi un alt tip de bullying: cyber-bullying sau bullying cybernetic. Aceasta pare a fi cea mai răspândită formă de bullying, ţinând cont de puterea pe care social media o deţine în ultimii ani. Prin intermediul reţelelor de socializare, bullyingul devine mai rapid, mai cunoscut şi mai puternic. Manipularea, controlul, intimidarea, umilirea şi stricarea imaginii publice sunt doar câteva dintre scopurile cyberbullying-ului. Spre deosebire de  bullying-ul tradițional, o trăsătură specifică a celui din urmă este anonimatul frecvent al agresorilor cibernetici. Mediile electronice, precum internetul, telefoanele inteligente, email-urile, Facebook-ul și alte rețele de socializare, pot genera, cu uşurinţă, acţiuni denigratoare pentru elevi şi nu numai. Aceste acţiuni pot include mesaje de intimidare, insulte, hărțuire sexuală sau ridiculizare și ocară.

Comportamentul de bullying este o cale prin care unii copii au învăţat să primească atenţie, chiar dacă într-un mod negativ. Numeroşi copii se manifestă astfel pentru a se simţi puternici (când ceilalţi se tem de ei). Pentru alţi copii, comportamentul de bullying reprezintă o cale uşoară de a fi percepuţi de ceilalţi ca fiind „cool”. Dorinţa de a fi “la modă” derivă din nevoia de integrare în diferite cercuri de amici. Deseori, copiii se comportă astfel pentru a fi acceptaţi de cei cu o popularitate mai mare. Există şi situaţii când copiii imită modelele învăţate – ei acţionează în acelaşi mod în care au fost trataţi şi ei în contextele lor de viaţă. Şi mai există şi categoria copiilor care interpretează greşit diferenţele culturale şi etnice.

De-a lungul timpului au fost efectuate mai multe sondaje în cadrul elevilor şi adolescenţilor pe această temă. Astfel, în perioada  octombrie 2011 – octombrie 2013, Asociaţia Telefonul  Copilului a înregistrat  un  număr  de  2.907  de  cazuri  de  bullying  în  România. Conform informaţiilor obținute prin intermediul Telefonului Copilului (116 111), fenomenul bullying este asociat următoarelor forme:

  • bullying fizic – 45,72%,
  • bullying verbal – 22,86%,
  • bullying emoţional – 15,24%,
  • bullying relaţional – 14,28%
  • bullying online – 1,90%.

Printre  efectele  fenomenului  bullying,  s-au  înregistrat:

  • depresii  și  tulburări de comportament  (33,15%),
  • excludere  şi  dificultate  în  relaţionare  (29,78%),
  • gânduri suicidale (15,17%),
  • frică şi anxietate (12,92%),
  • criză de identitate (4,49%),
  • criză de singurătate (4,49%).

Victimele  fenomenului  de bullying au fost astfel identificate: adolescenţi (fete 12 – 17 ani – 28.58%, băieţi 12 – 17 ani – 57.14%), dar şi preadolescenţi (fete 8 – 11 ani – 6.67%, băieţi 8 – 11 ani – 7.61%). Deci, în mediul şcolar, aceste grupe de vârstă sunt predispuse să sufere din cauza acestui flagel social, care a devenit viral în comunităţile şcolare.

Deşi a dobândit o amploare internaţională, comportamentul de bullying poate fi combătut prin strategii bine alese în mediul şcolar, dar şi în viaţa de zi cu zi. Primul pas îl reprezintă convingerea elevilor de a comunica orice acţiune violentă fizic sau verbal exercitată asupra lor. Adulţii, respectiv cadrele didactice, vor cunoaşte astfel situaţia cu care se confruntă şi vor acţiona în consecinţă. Cu toate acestea, copiii pot avea multe motive care îi împiedică să le spună adulților despre situațiile de bullying:

  • le este rușine că au fost agresați;
  • se tem de răzbunare;
  • nu cred că adulții îi pot ajuta;
  • au fost abuzați de adulți și cred că este ceva normal să fii abuzat;
  • nu vor să fie etichetați ca „turnători”sau „trădători”.

În aceste situații, adulții trebuie să intervină, pentru că multe dintre cazurile de bullying pot  degenera  în  evenimente  care  nu  mai  pot  fi  gestionate  și este nevoie de intervenția  specialiștilor. O problemă nerezolvată poate conduce la un lanț de probleme din ce în ce mai greu de gestionat sau la gesturi extreme. Pentru a învăța cum să facă față experiențelor neplăcute, elevii au nevoie de o îndrumare corectă și clară din partea profesorilor și părinților.

În lipsa acestor îndrumări, consecinţele  bullying-ului pot fi majore, precum:

  • echimoze, excoriaţii şi alte traumatisme inexplicabile;
  • obiecte personale sau vestimentare pierdute sau distruse;
  • dureri prefăcute de cap sau de stomac, frecvente înainte de a merge la şcoală;
  • schimbări în tabieturile alimentare, cum ar fi mâncatul în exces sau săritul peste mese (copiii pot veni flămânzi de la şcoală pentru că nu şi-au mâncat pachetul);
  • coşmaruri frecvente;
  • scăderea interesului pentru şcoală, fobie şcolară;
  • pierderea prietenilor sau evitarea situaţiilor sociale;
  • sentimente de neajutorare şi scăderea stimei de sine;
  • fuga de acasă, auto-mutilare sau preocupare legată de suicid.

Majoritatea strategiilor anti-bullying presupun existenţa a două principii pentru combaterea fenomenului:

  1. Elevii trebuie să informeze profesorii atunci când au loc situații de bullying.
  2. Pedepsirea agresorilor.

Măsurile anti-bullying din cadrul tuturor unităţilor şcolare ar trebui să vizeze următoarele aspecte şi este indicat să fie prevăzute în R.O.I.
1. Nu îi vom agresa pe colegii noștri.
2. Vom încerca să-i ajutăm pe elevii care sunt agresați.
3. Vom încerca să-i includem pe elevii care sunt excluși.
4. Dacă știm că cineva este agresat, îi vom spune unui adult din școală și unui adult de acasă.

Prevenirea fenomenului “bullying” în mediul şcolar trebuie să se refere la o serie de măsuri la nivelul şcolii, dar şi la nivelul clasei de elevi. Astfel, în primul caz – la nivelul şcolii, putem identifica câteva strategii:

  • crearea unui sistem integrat de supraveghere a elevilor în școală;
  • întâlniri periodice între cadre didactice, pentru dezvoltarea unor proceduri de intervenție în situaţii de bullying;
  • crearea unei rețele de instituții suport;
  • realizarea unor materiale de prevenire a fenomenului bullying;
  • întâlniri periodice conducerea școlii – părinții reprezentanți ai claselor.

La nivelul clasei de elevi, pot fi identificate alte măsuri, precum:

  • întâlniri periodice cadru didactic/ diriginte – părinți  – elevi;
  • reguli împotriva fenomenului bullying – inserate în  “regulile clasei”;
  • activități/ discuții  despre bullying la ora de dirigenţie;
  • identificarea potențialelor victime şi a potențialilor agresori.

După cum se poate constata, rolul profesorului – diriginte este unul major în prevenirea, identificarea, soluţionarea situaţiilor conflictuale din clasa de elevi. Colaborarea între cadrele didactice ale şcolii şi părinţi poate “ţine în frâu” acest flagel de anvergură internaţională. Unul dintre cele mai eficiente moduri de a combate și preveni fenomenul  bullying  este  să  oferim  elevilor  „înțelepciunea” de a cunoaşte cum să reacționeze față de agresori.

Bibliografie
Beldean-Galea, I.E., Studiul calităţilor psihometrice ale unui chestionar de evaluare a fenomenului “bullying” la elevi  în Revista de Psihologie Aplicată, 12(1), pp.15-20, Bucureşti, 2010.
Neamţu, C., Devianţa şcolară – Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament ale elevilor, Ed.Polirom, Iaşi, 2003.
Olweus, Dan, Bullying at School: What We Know and What We Can Do, Wiley – Blackwell, New-York, U.S.A., 1993.
Roşan, A., Comportamentul violent – screening şi strategii de intervenţie, Ed. Alma Mater, Cluj – Napoca, 2009.
www.desfiintatirecreatiile.ro/efectele-bullying-ului
www.oxfordlearnersdictionaries.com
www.telefonulcopilului.ro/uploaded/stopbullying

Accesări: 108

Articole asemănătoare