Familiarizarea elevilor cu metode și tehnici de muncă intelectuală

Familiarizarea elevilor cu unele procedee elementare  de lucru specifice muncii intelectuale contribuie la realizarea dezideratului fundamental al educației contemporane și anume acela de a-l învăța pe individ cum să învețe. Stăpânirea unor tehnici de muncă intelectuală asociată cu un substrat motivațional adecvat deschid perspectiva aprofundării și îmbogățirii, prin efort individual, a cunoștințelor asimilate în școală.

Tehnica muncii intelectuale „reprezintă un ansamblu de prescripții privind igiena, organizarea și metodologia muncii intelectuale, elaborat în  scopul reducerii efortului și al măririi randamentului acestei munci”. (Lăzărescu, S., 1973, p. 37)

Acest obiectiv impune cadrului didactic o nouă viziune în abordarea procesului instructiv-educativ în care predominantă devine funcția de pregătire a condițiilor pentru ca individul să-și elaboreze propriile tehnici de muncă intelectuală care să-i permită detașarea treptată de îndrumare externă și angajarea tot mai intensă în procesul autoeducației.

Sporirea autonomiei elevului în procesul didactic se exprimă și prin creșterea independenței sale în desfășurarea muncii intelectuale. Munca intelectuală presupune anumite tehnici instrumental-acţionale indispensabile desfăşurării ei cu un randament ridicat. Din punct de vedere pedagogic se pune problema să-i învăţăm pe elevi cum să înveţe, adică să-i familiarizăm cu principalele cerinţe privind igiena, organizarea şi metodologia muncii intelectuale, menite să ducă la reducerea efortului şi la mărirea randamentului acestei munci. Formarea priceperilor, deprinderilor şi tehnicilor de muncă intelectuală presupune totodată dezvoltarea motivelor intrinseci, specifice acestei munci. Stăpânirea acestor instrumente reprezintă o condiţie importantă care asigură obţinerea unui randament superior în procesul de învăţământ.

Subliniind importanţa pregătirii elevilor pentru autoinstruire sociologul american Alvin Toffler, încă cu două decenii în urmă, spunea că „Analfabetul de mâine nu va mai fi cel care nu ştie să citească, ci cel care nu ştie să înveţe” (Toffler, Alvin, 1974,  apud Nicola, Ioan, 2003, p. 226).

A forma elevilor priceperi și deprinderi de muncă intelectuală înseamnă a le prezenta și demonstra modul de utilizare a metodelor și tehnicilor de studiu și a crea situații pentru exersarea lor. Pe această bază, elevii vor dobândi capacitatea de a privi critic modul lor de învățare și vor adapta metodele și tehnicile potrivit particularităților fiecăruia, ajungând astfel să-și formeze un stil propriu de muncă intelectuală.

Aria tehnicilor şi metodelor de muncă intelectuală este foarte extinsă. Clasificarea lor se poate face după mai multe criterii:( Nicola, Ioan, 2003, p. 227 )

  • După conţinutul lor distingem metode şi tehnici privitoare la igiena muncii intelectuale, la organizarea şi metodologia desfăşurării ei.
  • După destinaţia lor putem delimita metode şi tehnici de informare, de observare, cercetare şi creaţie.
  • După aria de cuprindere ele pot fi metode şi tehnici generale aplicabile în toate genurile de activitate intelectuală şi la toate obiectele şi specifice, adaptate unui domeniu sau unui obiect de învăţământ;
  • După condiţiile pedagogice se pot diferenţia în metode şi tehnici implicate în activitatea elevilor la lecţii şi metode şi procedee folosite în activităţile extradidactice.

Însușirea metodelor și tehnicilor de muncă intelectuală presupune dobândirea a trei tipuri de competențe ( Stanciu, I. 1988, p. 287):
a) competența informațională – obținerea informațiilor se asigură îndeosebi prin utilizarea tehnicilor de lectură ( de la împărțirea textului în unități didactice, cu formularea ideilor principale până la tehnicile de lectură rapidă și eficientă însușite în liceu ). În procesul instructiv  educativ elevii învață să asculte o expunere și să rețină conținutul acesteia, învață tehnica observării și a utilizării diverselor materiale grafice. De asemenea își însușesc tehnici de consemnare a datelor  obținute în procesul documentării, de evidențiere a ideilor importante dintr-un text, expunere sau imagine. Stocarea informațiilor se realizează prin utilizarea tehnicilor mnemotehnice.
b) competența operatorie – presupune stăpânirea unei game largi de priceperi și deprinderi intelectuale ( de sistematizare, de  sintetizare, de restructurare a informațiilor, de alcătuire a unui plan, de rezolvare a problemelor etc. ),  precum și a tehnicilor de formare a acestora, a tehnicilor de sistematizare și restructurare a sistemului de cunoștințe, de elaborare a unor planuri, scheme sintetice pe diverse teme, de utilizare a cunoștințelor în rezolvarea unor probleme teoretice și practice.
c) competența de comunicare (orală sau scrisă) – se cultivă prin exerciții variate, de la cele care țin de organizarea unui răspuns  bine structurat, în condițiile examinării școlare, până la cele care privesc realizarea unor referate și care pregătesc elaborarea și redactarea unor comunicări sau referate științifice.

Diferenţiat şi progresiv în funcţie de vârstă,  fiecare cadru didactic va urmări deprinderea elevului cu metode şi tehnici de muncă intelectuale cum sunt (Barna, Andrei, Antohe, Georgeta, 2006, p. 71-72 ):

  • deprinderea de a folosi manualul, sarcină specifică pentru clasa întâi;
  • familiarizarea cu diverse modalităţi de citire (lentă, rapidă, de aprofundare, selectivă, studiul de text etc.);
  • iniţierea în tehnica folosirii unor instrumente auxiliare pentru îmbogăţirea şi precizarea cunoştinţelor (dicţionare, enciclopedii, crestomaţii, antologii) şi valorificării surselor documentare prin întocmirea de rezumate, planuri de idei, conspecte, fişe;
  • deprinderea de a asculta atent ce se comunică în cadrul orelor, de a identifica elementele esenţiale ale comunicării, de a lua notiţe;
  • familiarizarea cu specificul tehnicii de observare şi experimentare, cu diferite strategii creative în rezolvarea sarcinilor de învăţare;
  • formarea obişnuinţei de a-şi propune scopuri şi a persevera în realizarea lor, a deprinderii de a învăţa constant, de a-şi rezolva ritmic sarcinile de învăţare;
  • cultivarea obişnuinţei de a respecta cerinţele igienei muncii intelectuale, de a adopta un regim raţional de muncă şi odihnă.

Predarea – învățarea metodelor şi tehnicilor muncii intelectuale nu se poate realiza independent ci în paralel cu predarea-învăţarea cunoştinţelor. Formarea lor presupune prelucrarea informaţiilor şi angajarea totală a personalităţii celui care învaţă. Instrumentele intelectuale şi informaţiile formează un corp comun, primele constituie latura operaţională, iar cele din urmă materialul cu care se operează. O tehnică de lucru poate fi învăţată numai aplicând-o la însuşirea unui conţinut informaţional. Aceasta presupune exersarea, aplicarea procedeelor intelectuale la învăţarea cunoştinţelor predate. Oricărui conţinut i se asociază o tehnică de învăţare şi oricărei tehnici de învăţare i se asociază un conţinut (Ioan, Nicola, 1996, p.192-193).

Reunite într-un tot unitar în structura personalităţii elevului, aceste metode şi   tehnici formează stilul muncii intelectuale al elevului. Aceasta desemnează „modalitatea particulară în care sunt utilizate şi dezvoltate metodele şi tehnicile muncii intelectuale” (Țopa, Leon, 1979, apud Barna, Andrei, Antohe, Georgeta , 2006, p. 72).

Stilul de muncă intelectuală cuprinde, pe lângă cele trei componente și atitudinea pozitivă față de studiu, precum și capacitatea de alternare a activității cu odihna.

Bibliografie:
1. Barna, Andrei, Antohe,Georgeta, CURS DE PEDAGOGIE, Editura Logos, 2006.
2. Ioan Nicola, TRATAT DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, Editura Aramis, București, 2003.

Accesări: 297

Articole asemănătoare