„Arta nu rezolvă probleme, ci ne face conştienți de existența lor”, afirmă sculptorul Magdalena Abakanowicz. Pe de altă parte, educația artistică rezolvă probleme. „Ani de cercetare arată că este strâns legată de aproape tot ceea ce noi, ca națiune, spunem că vrem pentru copiii noştri şi că cerem de la şcolile noastre: realizări academice, implicare civică şi oportunități echitabile”, declară Fran Smith în articolul Why Arts Education Is Crucial, and Who’s Doing It Best. În ciuda multor ani de discreditare a artelor vizuale în şcoli (şi aici mă refer la şcolile din România), acestea au început să fie din ce în ce mai căutate fie ca ore opționale, fie ca activități extraşcolare în centrele educaționale.
În 2009 comisarul european din domeniul educației Maros Sefcovic, declara că timpul dedicat disciplinelor artistice în şcolile din Europa este relativ scăzut; în viziunea lui acestea reprezentând un element forte în toate politicile de educație. În țările Uniunii Europene, Norvegia, Islanda si Liechtenstein, cele mai predate forme de artă şi obligatorii totodată din programa şcolară sunt muzica şi artele vizuale în timp ce dansul, teatrul ori arhitectura sunt opționale.
Cu toate acestea, Elisabeta Orza, metodist ISMB şi formator, printre altele, afirmă că educația europeană se află într-o strânsă legătură cu arta, enumerând o serie de beneficii în acest sens, care se pot aplica începând cu nivelul primar: „[…] ajută elevul să-și formeze imagini senzoriale, vizuale și cognitive, marcând începutul comunicării cu cei din jur, dar și cu sine însuși […]; crearea unei imagini mentale prin activități verbal-artistice, având drept suport cuvântul și frumosul, artisticul din natură; identificarea unor elemente estetice identice sau analoge cu ale altor discipline de învățământ (muzică, literatură, matematică, geografie) privind ritmul, armonia cromatică sau diferite forme ale metaforei, orientarea în spațiu (de ex: ritmul plastic comparat cu ritmul muzical, folosirea regulilor compoziției literare în compoziția plastică); crearea unei ambianțe estetice adecvate care să stimuleze activitatea creatoare a elevilor (suport muzical adecvat, de mică intensitate; recitarea unor versuri potrivite; lectura expresivă a unor texte literare, mici povestiri, legende, ghicitori etc.).”
În România, structura descrisă mai sus este valabilă şi în zilele noastre. Numărul de ore dedicat educației artistice este insuficient (în mod special la clasele primare şi gimnaziale; la liceu structura este adaptată în funcție de specializare, la unele specializări această oră lipsește din programă) dacă ne raportăm la nevoile actuale ale copiilor din punct de vedere emoțional, psihologic şi fizic. În învățământul primar, orele creative sunt adesea înlocuite cu cele teoretice; profesorii neavând o pregătire specială pentru acest domeniu. La nivel gimnazial, structura prevede o singură oră pe săptămână, iar până în 2019-2020 la clasele a VIII-a doar jumătate de oră pe săptămână (mai exact, ora de educație plastică se desfăşura o dată la două săptămâni; o săptămână pentru ora de educație muzicală, următoarea săptămână pentru ora de educație plastică). În unele situații, clasele a V-a si a VI-a cu precădere, beneficiază de două ore pe săptămână sub formă de extindere, adică beneficiază de câteva unități de învățare în plus incluse în programa școlară sau de opționale artistice.
Arta este o sursă importantă de cunoaştere a lumii înconjurătoare, astfel că rolul acesteia asupra formării „competențelor tinerilor pentru viață în secolul al XXI-lea a fost recunoscut pe larg la nivel european, fiind elaborată şi o Agendă Europeană pentru Cultură, aprobată de Consiliul Uniunii Europene în 2007.”
Și pentru a putea forma generații de tineri capabili să distingă frumosul, să manifeste respect şi apreciere pentru artă şi chiar să devină parte a acestei lumi artistice, este nevoie de un mentor, de un profesor care să le ghideze paşii cu înțelepciune, răbdare şi bunătate către aceste convingeri. „[…] există multe părți diferite, cu roluri diferite, în creierul nostru. De exemplu, partea stângă a creierului ne ajută să gândim logic şi să organizăm gândurile în propoziții, iar partea dreaptă ne ajută să avem emoții şi să citim indicii nonverbali. Avem, de asemenea, un „creier reptilian”, care ne permite să acționăm instinctiv şi să luăm decizii de supraviețuire într-o fracțiune de secundă, şi „creierul de mamifer” care ne conduce către legături şi relații. O parte a creierului este dedicată memoriei; o alta, pentru a lua decizii morale şi etice. […] creierul nu poate funcționa la capacitate optimă dacă diferitele lui părți nu lucrează împreună într-un mod coordonat şi echilibrat. […] Ce îi dă formă creierului nostru? Experiența.” Astfel că, pentru a filtra informațiile şi întâmplările din viața noastră, pentru a putea discerne ce ne ajută în mod real si ce nu, pentru a fi capabili să păstrăm într-un mod sănătos persoanele cu care rezonăm şi de la care avem ce învăța de-a lungul vieții, pentru a ne dezvolta deprinderile şi abilitățile, dar şi pentru a ne dezvolta noi ca oameni, ca personalitate, pentru a ne îmbogăți bagajul de cunoștințe etc., avem nevoie de cât mai multe experiențe. Experiențe, dar şi experimente, îndeosebi când vorbim de copii şi adolescenți, atât la scoală, cât şi acasă. În cazul nostru, experimente si metode didactice cu caracter creativ şi inovativ. Aici intervine dorința şi imaginația profesorului de arte vizuale.
În opinia mea, profesorul trebuie să fie un moderator şi modelator de caractere; să direcționeze conversația într-un mod subtil spre punctele cheie ale lecției, fără a dori în mod particular să fie el centrul subiectului ori să ofere informațiile printr-o prelegere tradițională în care profesorul expune, iar elevii sunt nevoiți nu numai să asimileze informațiile, dar să le şi rețină, uneori chiar robotic. În cazul orei de educație plastică, metodele de predare trebuie să fie predominant moderne. Nu se doreste excluderea metodelor tradiționale întru totul, însă acestea din urmă să fie armonizate cu cele moderne sau chiar cu metodele proprii, gândite special pentru anumite clase sau categorii de elevi. Este o oră predominant practică, de tip atelier, prin urmare, experimentele sunt cele mai indicate chiar şi în cazul orelor de predare, nu doar de consolidare sau recapitulare.
Este practic o învățare prin descoperire, care se bazează pe o cercetare şi problematizare a subiectului propus.
Se optează pentru experiența directă, într-un mod cât mai creativ; elevul este antrenat în procesul cunoasterii, ajutat prin diverse mijloace să descopere, să învețe, să gândească. Este încurajat să exploreze, să lucreze atât individual cât şi în echipă prin metode care presupun investigare sau activități experimentale – aplicative. Prin aceste activități activ-participative şi creative, stimulăm imaginația şi creativitatea elevului, antrenăm capacitățile intelectuale, dezvoltăm diverse abilități profesionale si gândirea creatoare. Profesorul nu le oferă informațiile de-a gata elevilor, ci un set de instrumente care să îi ghideze spre învățare prin propriile descoperiri. Printr-o astfel de activitate, putem oferi elevilor autonomie, ocazia de a coopera cu ceilalți colegi, dar şi cu cadrul didactic, practic abilitatea de a interacționa, de a socializa.
Unii elevi rețin informațiile vizual, alții auditiv, iar alții kinestezic. Fiecare elev este diferit, unic, iar noi ca adulți avem responsabilitatea de a le respecta ritmul propriu de dezvoltare; adesea se doreste – poate neintenționat – o oarecare învățare şi dezvoltare în masă a copiilor; traşi la indigo, din cauza comodității cadrului didactic de a lucra mai usor cu un colectiv, decât diferențiat. Bineînțeles, acest lucru nu presupune excluderea experiențelor noi de învățare. Elevii trebuie puşi în situații noi, neconfortabile lor, să iasă din zona de confort tocmai pentru a-i ajuta în dezvoltarea lor ca indivizi capabili să acționeze în contexte diferite cu oameni diferiți.
Metodele folosite într-o astfel de abordare a orei trebuie să fie interactive, centrate pe elev, dar cu mai multe opțiuni de transmitere a informațiilor: text, video, oral, imagini. Aici intervine si utilizarea tehnicilor si tehnologiilor actuale, dar şi alte materiale ajutătoare lecției, puse la dispoziție de către şcoală/ profesor, după caz. Acesta este un subiect care stârnește o dezvoltare separată, căci posibilitățile de desfăşurare a orei după dorința profesorului – în idea de a o face cât mai atractivă – ține şi de mediul în care se lucrează, şi aici mă refer la mediul rural şi mediul urban. Astfel că, în aceste condiții, profesorul trebuie să se muleze după nevoile fiecărei scoli/ clase/ elev cu ceea ce are la dispoziție. Nu generalizăm faptul că școlile din mediul rural nu dețin materiale şi aparatură moderne, ci faptul că sunt șansele mai mari ca o şcoală din acest mediu să nu beneficieze de aceste materiale didactice, cu toate că se întâlnesc astfel de cazuri şi la unele scoli din oras (scoli de stat).
Câteva exemple demonstrative de activități folosite de mine la orele de educație plastică – nivel gimnazial (aceste activități au fost desfăşurate înainte de perioada pandemiei – în anul 2017):
1. Pentru a stimula cât mai multe simțuri şi a atinge mai multe categorii de stiluri de învățare, deci de reținere a informațiilor şi a transpunerii lor în practică, m-am folosit de câteva sunete ale naturii şi de câteva obiecte cu forme şi texturi diferite. Am împărțit clasa în 2 grupuri mari – cei care aveau de realizat o compoziție plastică după sunet şi cei care aveau de realizat o compoziție plastică după simțul tactil. Astfel că, m-am folosit de o boxă pentru a reda câteva sunete (ploaie, zgomotul masinilor, păsări etc.) elevii fiind stimulați să îşi imagineze întâmplările şi astfel să creeze o compoziție plastică, şi cei care trebuiau să simtă cu mâinile (legați la ochi sau cu rugămintea să nu se uite) un obiect, material, fructe, plante, după caz, şi să redea ceea ce au simțit printr-un desen. În următoarea oră, se facea rotație, cei din categoria sunet treceau la obiecte şi invers, tocmai pentru a-i stimula pe toți şi de a îi expune la senzații şi experiențe noi.
2. Metoda pe care eu am numit-o Ini mini mani mo sau Ala bala portocala. Elevii au avut de scris pe un bilețel un nume sau un titlu (de carte, revistă, film, melodie) ori un cuvânt sau joc de cuvinte, o frază sau o propoziție, la alegere. Toate aceste opțiuni au fost scrise la tablă pentru a evita întrebările de tipul “Ce scriem? Le scriem pe toate sau…?” După ce au scris, i-am rugat să mototolească foaia. Un elev a strâns toate biletele, le-am preluat şi le-am asternut pe jos. Am format un şir de bilețele mototolite şi am ales formula magică. Înainte de acest lucru, am stabilit că elevii vor fi luați în ordine alfabetică. Fiecare elev trebuia să spună o formulă “magică” Ini mini mani mo sau Ala Bala Portocala ori Din oceanul Pacific, oricare ar fi formula, cu siguranță elevii se vor distra si vor fi curioşi să afle ce temă vor avea. Elevul A primeste tema X, elevul B primeste tema Y de la colegul C si D etc., în funcție de ceea ce au nimerit pe bilețel. Fig. 1 – imagine din timpul activității cu biletele puse pe jos de la Școala Gimnazială „Profesor Mihai Dumitriu”, Valea Lupului, Iaşi
3. Amintiri prețioase. Momente din viața noastră spuse cu haz si lacrimi. Suntem ce sunt amintirile noastre. Amintirile sunt clipele din care este compusă viața noastră. Sunt clipele, momentele frumoase, dar și mai puțin frumoase. Amintirea e firul de ață de care ne agățăm pentru un surâs, pentru o stare de bine. Amintirile nu ne dau voie să uităm frumosul, clipele alături de cei dragi și de cei care au plecat. Ele nu se înlocuiesc, ci se hrănesc cu altele. Amintirile sunt cele mai frumoase comori și poate cele mai prețioase din câte există. Ele ne-au format trecutul, dar ne formează si viitorul. Motivul pentru care oamenii păstrează amintirile, este pentru că, ele sunt singurele care rămân la fel atunci când toată lumea se schimbă. Momente frumoase, veselie, rasete, lacrimi. Amintiri. Copilarie.Inocenta. De aici a pornit inspirația acestei ore. Clasa a fost organizată astfel încât toți elevii să se vadă între ei – băncile au fost dispuse în formă de semicerc. Fiecare elev a relatat o poveste haioasă sau mai puțin haioasă, fiecare după cum a simțit, fără a fi forțat. În urma acestor povesti reale de viață, se conturează compozițiile plastice.
4. Primul cerc pedagogic. Jocuri si voie bună. Clasa a VI-a – Mijloace de expresie plastică. Ritmul în compoziția plastică. Tipul lecției – recapitulare. Am ales 4 elevi la întâmplare şi am aruncat câte o bilă din hârtie mototolită. Exemplu: „Numărul 5 de la catalog prinde bila. Numărul 8, prinde bila” si asa mai departe. Am explicat elevilor că în interiorul bilei vor găsi un bileţel colorat cu un text şi pentru aceasta, sunt nevoiţi să desfacă bila din hârtie. Fiecare bilă are în interior o hârtie colorată. Pe fiecare hârtie colorată se regăseşte un cuvânt: 1.să ne 2.amintim 3.de ritmul 4.plastic. Elevii sunt rugaţi să descopere titlul şi să-l citească cu voce tare întregii clase. Am anunţat că urmează să se desfăşoare un joc pe echipe. Se vor forma 2 echipe a câte 9, respectiv 10 elevi. Jocul se desfăşoară contracronometru. Pe tablă vor fi lipite câteva fişe cu titluri, precum: „Tipuri de ritm”, „Definiţia ritmului”,”Exemple de ritm”, „Există ritmul…”, „Exemple lucrări de artă”, „Expresivităţi ale ritmului”, „Componentele ritmului plastic”. Fiecare echipă va primi câte un set de fişe cu texte şi imagini ce vor constitui răspunsurile la întrebările adresate indirect prin titlurile afişate. Elevii au trebuit să lipească răspunsul în dreptul titlului. Aceştia au avut un singur minut la dispoziţie. Echipa care a terminat prima şi a răspuns corect la toate întrebările, a fost câştigătoare. După aceea, elevii s-au aşezat în bancă şi au primit o altă sarcină. Aceştia au avut de pictat/colorat/ haşurat o piesă de puzzle a unei lucrări de artă cunoscute. Fiecare elev a primit căte o foaie de dimensiuni reduse cu o anumită parte a lucrării. La sfârşit, toate piesele vor fi reunite şi puzzle-ul va fi întregit. Pe tot parcursul acestei activităţi, a fost afişată întreaga lucrare la tablă. Elevul are libertatea de a lucra în tehnica dorită. La final am scris la tablă „Puncte tari”, „Puncte slabe” şi am rugat elevii să comunice din experienţa lor. Unde consideră ca stăpânesc bine materia, unde necesită mai multă atenţie etc. Am evaluat activitatea elevilor, am corectat acolo unde este cazul, am oferit concluzii și aprecieri.