H5P este un proiect open source conceput să faciliteze crearea, publicarea și partajarea unui conținut interactiv prin integrarea într-un sistem LMS (Learning System Management) cum ar fi Moodle. Conținuturile se pot crea, modifica, distribui sau găzdui direct pe site-ul h5p.org, unde ne putem face un cont gratuit.
Există însă anumite limitări în ceea ce privește tipul de materiale ce se pot crea, iar în privința găzduirii suntem avertizați să nu o facem aici deoarece este un site pentru testarea conținuturilor h5p, iar pentru găzduire și utilizare eficientă putem utiliza h5p.com care nu este gratuit dar oferă o perioadă de încercare de 30 zile. Dacă aveți deja un site Drupal, WordPress sau Moodle, puteți încerca pluginurile gratuite corespunzătoare.
Dacă școala nu dispune de LMS o alternativă foarte bună este utilizarea aplicației LUMI pentru a crea conținut interactiv fără a avea nevoie de un site compatibil H5P, și nici măcar de internet. Trebuie doar să instalați programul care se descarcă de pe Microsoft Store sau puteți accesa lumi.education
Lumi este o aplicație desktop care vă permite să creați, să editați și să vizualizați conținut interactiv h5p. Se pot crea diverse materiale interactive cum ar fi: prezentări, jocuri, teste, filme interactive cu întrebări inserate, resurse de tip acordeon, rebusuri, etc. Este un soft gratuit și open source.
Aplicația Lumi are două compartimente: H5P Editor, editorul în care creăm resursele, și Lumi Analytics, analizorul care permite importarea rapoartelor utilizatorilor și vizualizarea acestora de către profesor.
Cu ajutorul aplicației Lumi, care se instalează local, se pot realiza toate tipurile de conținut interactiv h5p. Materialele realizate pot fi exportate în trei variante:
- într-un sigur fișier .html
- într-un sigur fișier .html împreună cu fișierele media
- sub formă de pachet SCORM.
Pachetul SCORM poate fi eficient utilizat pentru evaluare doar într-un LMS. În lipsa unui LMS putem exporta fișierul .h5p într-un sigur fișier .html și să bifăm butonul include reporter. Rezultatul va fi un sigur fișier .html care poate fi găzduit pe un padlet și transmis elevilor în Classroom prin link, poate fi inclus într-o altă platformă prin funcția iframe. Pentru realizarea conținutului interactiv nu este nevoie de internet, dar dacă avem conexiune la internet putem vizualiza prin intermediul aplicației Lumi tutoriale și exemple pentru fiecare tip de conținut.
Eu am ales să găzduiesc fișierul .html pe un padlet și apoi să trimit link-ul elevilor în Classroom. Aceștia rezolvă testul, verifică răspunsurile, apoi descarcă un fișier .lumi pe care îl salvează cu numele lor și apoi îl urcă într-un folder partajat în Google Drive.
După ce toți elevii au răspuns și au urcat fișierul .lumi în folderul partajat profesorul poate vizualiza rezultatele elevilor încărcând folderul care conține fișierele .lumi ale elevilor în Lumi Analytics.
Aplicația Lumi ne permite să creăm conținut interactiv captivant fără a avea nevoie de cunoștințe de programare, elevii își pot descărca progresul cu instrumentul de raportare și vi-l pot trimite la analiză. Punctul forte al acestei aplicații este acela că funcționează independent adică nu este nevoie de un LMS precum Moodle sau un CMS precum WordPress.
Consider că această aplicație este foarte utilă pentru realizarea de conținuturi interactive nu numai la disciplina fizică, ci și la oricare altă disciplină, deoarece conținuturile pot fi modificate și adaptate în funcție de nevoi.
Linkuri
• Test fizică clasa IX-a. Mișcare. Repaus
• Site creare conținut interactiv h5p
• Aplicația Lumi pentru educație