Experiența norvegiană pe care am avut-o în timpul unui schimb de experiențe în care, timp de o săptămână, am vizitat școli și ni s-a explicat modul cum funcționează sistemul de învățământ norvegian, m-a făcut să înțeleg de ce calitatea educație din această țară nordică are un nivel atât de înalt.
Norvegia este o țară care s-a remarcat prin sistemul de învățământ foarte performant și care, mai ales, are o lungă tradiție în promovarea activităților fizice.
Sistemul de învățământ din Norvegia a suferit de-a lungul timpului multe reforme care au avut drept scop îmbunătățirea calității serviciilor educaționale, astfel încât toți elevii să obțină rezultate bune la testele PISA. Reforma din anul 1997 introduce ca obligatoriu învățământul de la 6 la 16 ani (ulterior învățământul obligatoriu era doar de 9 ani). Structura învățământului obligatoriu norvegian constă din trei perioade:
- perioada primară (primele 4 clase),
- perioada intermediară (clasele 5 – 7),
- perioada secundară superioară (clasele 8 – 10).
Învățământul obligatoriu are ca disciplină de studiu și Educația fizică. În Norvegia, ca de altfel în toate țările scandinave, sistemul de învățământ este foarte flexibil și conferă o mare autonomie școlilor și profesorilor și în ceea ce privește organizarea programului și în ceea ce privește alegerea disciplinelor opționale sau alegerea temelor orelor de educație fizică. Astfel, pe lângă disciplinele obligatorii, există perioade dedicate unor subiecte specifice și, de foarte multe ori, aceste perioade sunt alocate și activităților fizice (astfel, elevii din perioada intermediară au 76 de astfel de ore în decursul a 3 ani școlari).
În general, în perioada primară elevii au 478 de ore de Educație fizică pe an (aproximativ 2-3 ore pe săptămână), în timp ce în școala secundară superioară au 228 de ore pe an. Pe lângă acestea, elevii au „activități libere” dar și „opționale ale școlii sau ale elevilor” , și în aceste perioade se desfășoară foarte multe activități fizice.
În ceea ce privește Educația fizică din Norvegia, aceasta are anumite particularități care nu se regăsesc în multe sisteme de învățământ. Educația fizică urmărește atingerea unor obiective din trei perspective:
A. din perspectiva învățării: educația fizică asigură pregătirea pentru învățare, sprijină atenția și concentrarea, ajută la prevenirea dislexiei și la dezvoltarea competențelor și atitudinilor sociale;
B. din perspectiva sănătății: educația fizică contribuie la rezolvarea problemelor legate de greutatea corporală (prevenirea obezității), prevenirea și combaterea anorexiei, asigură o creștere sănătoasă și ajută la prevenirea bolilor psihice și psihologice, contribuie la păstrarea sănătății mentale și psihosociale;
C. din perspectiva stilului de viață: educația fizică ajută la pregătirea și asigurarea unui stil de viață sănătos și încurajează practicarea sportului pe tot parcursul vieții.
Educația fizică este o disciplină de studiu foarte importantă, care contribuie la menținerea sănătății fizice și psihice a elevilor, mai ales în perioada actuală în care elevii petrec din ce în ce mai mult timp în fața televizoarelor și în mediile on-line. Scopurile generale ale acestei discipline de studiu sunt:
- ”elevii să experimenteze plăcerea de a face mișcare și, prin explorare și practicarea unor activități creative, să învețe să practice o gamă largă de activități sportive;
- elevii să obțină impresii și experiențe practice în mediul înconjurător și să-și dezvolte cunoștințele despre natură;
- elevii să își dezvolte cunoștințele față de varietatea și multitudinea de jocuri, sporturi, dans, aventuri în aer liber sau alte forme de activități fizice, ca parte a culturii lor și ca bază pentru un stil de viață activ din punctul de vedere al practicării sportului;
- elevii să achiziționeze cunoștințe despre corpul uman, cu scopul de a-l înțelege și de a manifesta respect față de diferitele abilități, și pentru a fi capabil să-și asigure și să-și promoveze propria sănătate. Elevii trebuie să dezvolte o atitudine pozitivă față de dezvoltarea armonioasă a propriului corp.”
Aceste competențe nu sunt formulate pentru fiecare an în parte, ci pentru perioade, astfel că elevii trebuie să demonstreze atingerea lor după clasa a IV-a, a VII-a și a X-a.
Modul în care aceste scopuri vor fi atinse și activitățile cu ajutorul cărora elevii își vor dezvolta competențele rămâne în sarcina profesorului de educație fizică. Metodele pot alterna între exerciții făcute în mod voluntar de către elevi, stabilirea unor sarcini, sau experimentarea de către elevi a unor activități creative. Activitățile fizice propuse trebuie să se bazeze pe experiențele dar și pe interesul manifestat de elevi (fete și băieți).
Un foarte mare accent se pune pe activitățile care presupun joc (și nu doar la orele de educație fizică). De asemenea, se încurajează foarte mult activitățile din aer liber care să asigure elevilor o dezvoltare complexă: înot, patinaj, cățărări, orientare în natură etc.
”Friluftsliv” este un obiect de studiu specific norvegian sau scandinav, care ar putea fi tradus ca ”aventură în natură” sau ”activități în aer liber”. Aceasta este o componentă foarte importantă a vieții sociale din Norvegia, de aceea, inclusiv în activitatea școlară se acordă o atenție deosebită dezvoltării la elevi a dragostei față de natură și față de practicarea activităților fizice de orice fel.
Un alt aspect important al sistemului de învățământ norvegian este acela că educația fizică este predată de profesori „generaliști” care nu au o specializare în educația fizică, ei predând în același timp mai multe discipline. Acesta este încă un motiv pentru care în educația fizică norvegiană nu se pune un foarte mare accent pe dezvoltarea calităților motrice generale într-un mod unitar și general acceptat, accentul punându-se pe dezvoltarea la elevi a plăcerii de a face mișcare de orice fel. De asemenea, profesorii de educație fizică, mai ales cei care predau la ciclul primar, nu folosesc în mod regulat strategii de evaluare.
Într-un studiu realizat în anul 2012 de Délirdre NíChróinín și Caitríona Cosgrave referitor la implementarea de către profesorii de educație fizică de la ciclul primar a evaluării formative în orele de educație fizică, s-a demonstrat că aplicarea unei evaluări formative, cu tot ceea ce presupune ea (planificare, predare, evaluare) a avut rezultate pozitive atât asupra profesorilor, cât și asupra elevilor. Cu toate acestea, evaluarea în orele de educație fizică nu este o practică frecventă în rândul profesorilor de educație fizică norvegieni, accentul punându-se pe încurajarea elevilor de a practica diferite forme de mișcare și pe dezvoltarea unei atitudini pozitive față de activitățile fizice, pe tot parcursul vieții.
Bibliografie
1. CHROININ, D. N., COSGRAVE, C., (2013), Implementing formative assessment in primary physical education: teacher perspective and experiences, Journal Physical Education and Sport Pedagogy, Vol. 18;
2. LEIRHAUG, P. E., MACPHAIL, A., (2015), ”It is the other assessment that is the key”: three Norwegian physical education teachers engagement (or not) with assessment for learning, Sport, Education and Society Journal, Volume 20. Issues: Learning Movement Cultures in Physical Education Practice;
3. PÜHSE, U, GERBER M., (2005). International Comparison of Physical Education. Concepts – Problems – Prospects. Meyer & Meyer Sport. UK;
4. ZOGLOWEK, H (2012). Physical Education in Norway. Journal of Physical Education & Health, vol. 1;