În programul actual de reformă a educaţiei, calitatea educaţiei, accesul la educaţie, educaţia timpurie, parteneri în educaţie, în contextul mare al educaţiei pentru dezvoltare durabilă, sunt considerate priorităţi.
Este dovedit faptul că factorul principal al performanţelor şi unul dintre elementele cheie ale competitivităţii îl reprezintă calitatea. De-a lungul timpului şi mai acut la ora actuală se manifestă o tendinţă din ce în ce mai pronunţată în creşterea exigenţei beneficiarilor educaţiei în ceea ce priveşte calitatea. Această tendinţă este însoţită de înţelegerea crescândă a faptului că îmbunătăţirea continuă a calităţii este necesară pentru a atinge, a menţine şi a creşte performanţa fiecărei instituţii de învăţământ şi fiecărui individ, în perspectivă. Succesul întregii activităţi derulate în instituţiile de învăţământ depinde în mare măsură de modul în care se asigură un management adecvat al calităţii.
Calitate în educaţie însemnă asigurarea pentru fiecare educabil a condiţiilor pentru cea mai bună, completă şi utilă dezvoltare. Valorile calității în educație sunt: democrația, umanismul, echitatea, autonomia intelectuală și morală, calitatea relațiilor interpersonale, îmbogățirea comunității, inserția optimă socială și profesională, individul ca membru critic și responsabil al comunității etc.
Asigurarea calității educației în context formal se realizează mai ales prin modul în care cadrul didactic organizează demersul didactic, pentru atingerea competențelor vizate de programă. În viziune modernă, rolul profesorului este de a facilita și intermedia învățarea, de a fi partener în învățare, de a-i ajuta pe elevii săi să înțeleagă, să argumenteze puncte de vedere proprii, de a alege strategii adecvate prin care să-i pregăteasca pe elevi să facă față și să se integreze optim unei societăți aflate într-o dinamică fără precedent.
Modalitățile de realizare a învățării urmăresc formarea de competențe și deprinderi practice cu accent pe învățarea prin cooperare. Situațiile de învățare create trebuie să-i încurajeze pe elevi să exprime puncte de vedere proprii, să colaboreze în rezolvarea sarcinilor de lucru, să-i incite la căutare.
Imbunǎtǎţirea calitǎţii educaţiei presupune evaluare, analizǎ şi acţiune corectivǎ continuǎ din partea organizaţiei furnizoare de educaţie, bazatǎ pe selectarea şi adoptarea celor mai potrivite proceduri , precum şi pe alegerea şi aplicarea celor mai relevante standarde de referinţǎ. Metodologia asigurǎrii calitǎţii educaţiei precizeazǎ cǎ asigurarea calitǎţii educaţiei este centratǎ preponderent pe rezultatele învǎţǎrii. Rezultatele învǎţǎrii sun exprimate în termeni de cunoştinţe, competenţe, valori, atitudini care se obţin prin parcurgerea şi finalizarea unui nivel de învǎţǎmânt sau program de studiu.
Calitatea în educaţie este asiguratǎ prin urmǎtoarele procese: planificarea şi realizarea efectivǎ a rezultatelor aşteptate ale învǎţǎrii, monitorizarea rezultatelor, evaluarea internǎ a rezultatelor, evaluarea externǎ a rezultatelor şi prin îmbunǎtǎţirea continuǎ a rezultatelor în educaţie.
Calitatea este dependentǎ de valorile sociale în care funcţioneazǎ sistemul respectiv de educaţie. Calitatea se realizeazǎ pe un anume subiect, pentru un anume beneficiar, dupǎ anumite interese. Valorile calitǎţii în educaţie: democraţia, umanismul, echitatea, autonomia intelectualǎ şi moralǎ, calitatea relaţiilor interpersonale, comunicarea, îmbogǎţirea comunitǎţii, inserţia optimǎ socialǎ şi profesionalǎ, educarea individului ca membru critic şi responsabil al grupului. Forţa de muncǎ sǎ fie competitivǎ, cu noi competenţe în soluţionarea problemelor şi cu abilitǎţi cognitive. Incǎ persistǎ discrepanţe între nivelul de pregǎtire al elevilor din şcolile rurale şi cei din şcolile urbane, între elevii majoritari şi cei aparţinând grupurilor minoritare defavorizate.
Cheia spre calitatea învăţământului preuniversitar constă în termenul de “adaptare”: o adaptare la vârsta elevilor, la stilurile lor de învăţare, la valorile societăţii romaneşti, la nevoile elevilor, la perspectivele lor de viitor, etc.
Cultivarea gândirii inovatoare a devenit o sarcină importantă a şcolilor contemporane. Stimularea creativităţii tinerilor se poate realiza printr-o susţinută şi elevată pregătire teoretică şi practică; dinamizarea iniţiativei şi muncii independente, a spiritului critic ştiinţific; dinamizarea activităţii de documentare şi experimentare independentă; receptivitatea faţă de nou; pasiune pentru ştiinţă în concordanţă cu aptitudinile fiecăruia. Deosebit de importantă este atitudinea profesorului, relaţia sa cu elevii. Aceasta implică schimbări importante, atât în mentalitatea profesorilor, cât şi ceea ce priveşte metodele de educare şi instruire. În primul rând, trebuie schimbat climatul, pentru a elimina blocajele culturale şi emotive, puternice în şcoala din trecut. Se cer relaţii distinse, democratice, între elevi şi profesori, ceea ce nu înseamnă a coborî statutul social a celor din urmă, apoi, modul de predare trebuie să solicite participarea, iniţiativa elevilor – e vorba de acele metode active, din păcate prea puţin utilizate în şcoala românească.
Dascălii au un rol central în dezvoltarea unei educaţii de calitate. Învăţarea centrată pe elev, care presupune cunoaşterea îndeaproape a acestuia, a culturii, a capacităţilor şi înclinaţiilor sale către anumite domenii, reprezintă o metodă actuală care dă posibilitatea profesorului să răspundă cerinţelor şi nevoilor sale de cultură, precum şi să-l evalueze corect. În acest caz, corectitudinea evaluării depinde în mare măsură de imagine ape care profesorul şi-o creează despre elev.
Calitatea se produce, se generează permanent, se măsoară şi se îmbunătăţeşte continuu, iar organizaţia furnizoare de educaţie trebuie să asigure calitatea, să implementeze propriul sistem de management şi de asigurare a calităţii, să se autoevalueze continuu şi să propună măsuri ameliorative.
Așadar, calitatea şi inovaţia sunt premise ale performanţei în educaţie deoarece acestea presupun integrarea valorilor şi principiilor democratice, a drepturilor şi obligaţiilor partenerilor, fiind conceput într-un spirit de transparenţă, responsabilizare şi implicare, atât a şcolii ca furnizor de educaţie, cât şi a familiei – elev şi părinte – ca beneficiar al serviciului educaţional.
Bibliografie:
1.Ciolan Lucian- ,,Proiectarea temelor integrate în cadrul curriculum-ului la decizia şcolii”, în revista ,,Învǎtǎmântul primar” nr. 1-2, 1999.
2. Hassenforder, J., ”Inovaţia în învăţământ”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1976.
3. Josan, Simona, ,,Lecţii de management şi calitatea educaţiei”, ,,Tribuna învǎtǎmântului” nr.649, 2005 .
4. Miclea, M., Vlăsceanu, L, Potolea,. D., Petrescu. P. (coord.), ”Nevoi şi priorităţi de schimbare educaţională în România” – fundament al dezvoltării şi modernizării învăţământului preuniversitar 2006.
5. ,,Perspective interdisciplinare în învǎţǎmântul românesc” (studii de specialitate), Botoşani, 2004.