Neurofiziologul Giacomo Rizzolatti a identificat în anii 1990 un tip special de neuroni care stau la baza empatiei și a învățării prin imitație, neuronii oglindă, ceea ce explică oamenii sunt predispunerea omului la imitație. Datorită codului genetic creierul uman e apt să pună în mișcare aceiași centri cerebrali (motorii și emoționali) ca și cum noi am realiza acțiunea.
„Puterea exemplului nu este doar o formă de educație, ci este singura.” spunea Einstein, dar merită știut faptul că aceasta este începutul educației la copilul mic ce nu face altceva decât absoarbe ca un burete ceea ce vede și învață totul prin imitație, este „oglinda” acțiunilor părinților săi. Persoana care stă cel mai mult în jurul sugarului reprezintă tot universul său. De relația familiei cu sugarul depinde dezvoltarea și cognitivă esențială pentru încrederea în sine ulterioară. Copiii expuși zilnic la interacțiunea dintre părinți, deprind atitudini și comportamente, în mod automat și inconștient pe care le repetă în situații similare de viață. Fiecare interacțiune oferă posibilitatea de a imita, mișcările lente și repetate, îi ajută pe cei mici în acceptarea de noi informații cum ar fi bătutul din palme, scoaterea limbii, etc. Sunetele ce pot fi imitate de cei mici se pot clasifica în sunete din natură (reproducerea vântului, a ploii sau a apei), sunete produse de animale (“miau’, “mac-mac”, ham-ham…), sunete ale obiectelor (“tic-tac”, “ciu-ciu”, “vrum-vrum”) sau sunete fiziologice (strănut, tuse, căscat…). Această etapă e una fundamentală în dezvoltarea limbajului și a comunicării la copiii mici deoarece dezvoltă musculatura prin antrenarea mușchilor limbii, a buzelor și obrajilor pentru vorbire dar dezvoltă și auzul fonematic, copilul învățând să diferențieze sunetele din mediul înconjurător. Imitatia, de asemenea, stabilește conexiuni reprezentând o formă timpurie de interacțiune socială și dialog (turn-taking) dar și pregătește rostirea cuvintelor (sunetele imitate devenid primele simboluri ale obiectelor reale). Acest proces poate fi prin: rostire clară (pronunția corectă a sunetelor prin accentuarea mișcării buzelor), folosirea unor jucării adecvate pentru a genera context, repetarea după copil (imitarea pentru a-i da încredere) și citirea cărților atent alese, cu imagini mari și onomatopee specifice.
Aunci când sunt mici, copiii trebuie lăsați să exerseze, e bine să li se arate cum să folosească lingura, cum să se încalțe sau să se îmbrace. Ei adoră să îi ajute pe părinți dar mai ales să îi imite de aceea e bine să fie implicați în executarea sarcinilor casnice zilnice (adunarea jucăriilor, aranjarea/ adunarea mesei, adunarea și împăturarea rufelor spălate…). Acum e momentul pentru modelarea comportamentului și stabilirea așteptărilor. Muncile usoare efectuate în familie, jocul și învățăturile însusite aici contribuie într-o mare masură la dezvoltarea voinței copilului, la formarea atitudinilor si competentelor, la formarea caracterului.
Uneori, unii părinți nici nu constientizează cât de profund este influențată conduita copiilor de exemplul oferit de ei. Atitudinea lor justă față de muncă, modestia/lipsa de modestie si corectitudinea/incorectitudinea în relațiile dintre membrii familiei, în relațiile cu vecinii, colegii de muncă și buna comunicare/ înțelegere din familie poate influența într-un mod sau altul conduita copiilor. Prin întreaga lor activitate, părinții trebuie să fie pentru copii un adevărat model de conduită inspirațională. Dacă doresc ca ai lor copii să citească ar fi bine să fie văzuți de acestia citind. Cand sosesc acasă de la serviciu să își lase nu doar încălțămintea la intrare ci și telefonul, să formuleze saluturi politicoase și formule de respect (de adresare, de apreciere, de multumire…) ce să-i inspire pe copii. Chiar dacă nu-și însușesc imediat formulele de adresare dar în timp o vor face cu siguranță.
Chiar dacă viața de zi cu zi este o alergătură continuă, o cursă contra cronometru copilul nu are nevoie de un părinte perfect ci de unul cu care să se conecteze deoarece are nevoie de atasamente ca fiecare om, de o conectare profundă și reală și nicidecum de banii acestuia. Joaca și răsul cu propriul copil e o modalitate de susținere a nevoilor de atasament, de încredere într-un părinte sustinător ferm și neclintit la nevoie și e necesar acest lucru întrucat spunea Isabelle Filliozat că un copil cu “rezervorul aproape gol devine usor irascibil, este mai repede copleșit de emoții și poate adopta comportamente inadecvate pentru a căuta semne de atenție și iubire”.
Pedagogul Makarenko observa că sfera de influențare a părinților este largă și de o valoare educativă deosebită și sesiza: “Să nu credeți că educați copilul numai atunci când vorbiți cu el, când îl povățuiți sau îi porunciți. Il educați în fiecare moment al vieții voastre, chiar și atunci când nu sunteți acasă. Felul cum vă îmbrăcați, cum vorbiți cu alți oameni si despre alți oameni, cum vă bucurați sau vă întristați, cum vă purtați cu prietenii și cu dușmanii, cum râdeți, cum citiți ziarul-toate acestea au pentru copil o mare însemnătate”.
Dacă ar fi să dăm timpul înapoi am constata că toate cele menționate mai sus erau aplicate cu “sfințenie” de familiile altor generații care transmiteau toată învățătura folositoare prin viu grai și puterea exemplului, cu profund respect. Acel respect nu mai există azi nici măcar pentru strădania cadrelor didactice pregătite profesional pentru educarea elevilor și în acest sens. Fiecare profesie are menirea ei și corespunde unei nevoi a societății la un moment dat. Oare nu ar mai fi nevoie de oameni educați în societatea actuală?! Social-media a devenit un filtru esențial în ierarhizarea valorilor moderne dar e suficientă?
“De aceea, cea mai mare moștenire pe care o pot lăsa părinții copiilor nu este averea, ci exemplul. Copiii nu ascultă întotdeauna ce le spunem, dar observă aproape întotdeauna cum trăim. Dacă văd iubire, vor învăța să iubească. Dacă văd respect, vor învăța să respecte. Iar dacă văd credință lucrătoare și sinceră, vor înțelege că Dumnezeu nu este doar o lecție despre viață, ci însăși puterea de a trăi frumos.” (părintele Constantin Nicula)