Într-o perioadă a schimbărilor, sarcina profesorului modern este una nu tocmai ușoară. Tendințele educaționale actuale sunt orientate tot mai mult spre implicarea elevului în procesul de învățare. Crearea și menținerea unui mediu de învățare adecvat în care elevii să participe cu entuziasm, în mod activ și creativ la procesul instructiv-educativ a devenit o adevărată provocare pentru fiecare cadru didactic în parte. Astfel, utilizarea unor metode moderne, interactive în procesul de predare-învățare, reprezintă o necesitate reală. Pentru a stimula învățarea și dezvoltarea personală a elevilor, profesorii folosesc tot mai des metode didactice interactive, centrate pe elevi, care favorizează interschimbul de idei, de experiențe și de cunoștințe. Interactivitatea se referă la procesul de învățare activă. În loc sa fie pasiv, elevul îndeplinește sarcini care-l ajută să înțeleagă. El acționează asupra informației pentru a o transforma într-una nouă, personală și interiorizată. În cadrul învățării, copilul își asumă rolul de subiect, de agent al propriei formări, iar cadrul didactic are rolul de a-l ghida în demersurile întreprinse.
Învățarea interactiv-creativă pune accentul pe învățarea prin cercetare-descoperire, pe învățarea prin efort propriu, independent sau dirijat. Una dintre cerinţele educaţiei moderne, conform lui Jean Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea activităţilor de învăţare şi de muncă independentă, cu activităţile de cooperare, de învăţare în grup şi de muncă interdependentă. Strategia didactică, devine astfel, rodul unei munci colective desfăşurată de cadrul didactic împreună cu copiii, aceștia completând planul de lucru cu propriile interese, dorinţe de cunoaştere şi de activitate intelectuală. În aceste condiţii, copiii pot alege modul în care doresc să lucreze: în echipă, colectiv sau individual, pot alege ce materiale didactice să utilizeze, pot opta pentru anumite metode de lucru. Metodele interactive de predare-învăţare contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv-educativ, având un caracter activ-participativ şi valoare activ-formativă asupra personalităţii elevului. Ele presupun o învăţare prin comunicare, prin colaborare, produc o confruntare de idei, opinii şi argumente, creează situaţii de învăţare centrate pe disponibilitatea şi dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directă şi activă, pe influenţa reciprocă din interiorul microgrupurilor şi interacţiunea socială a membrilor unui grup. Astfel, sub supravegherea profesorului, elevii își asumă responsabilitatea propriei învățări dezvoltându-și competențe metaconitive și autoevaluative.
Rolul esențial al strategiilor didactice în toate cele trei faze ale conceperii și realizării activității didactice, a fost evidențiat astfel: în faza proiectării când profesorul decide ce strategie va utiliza, în faza de desfășurare a activității când se concretizează strategia didactică aleasă și în faza (auto)evaluării când se apreciază rezultatele și calitatea strategiilor didactice aplicate.
Elementele componente ale unei strategii didactice interactive sunt:
- metodele, tehnicile şi procedeele;
- mijloacele de învăţământ;
- formele de organizare a elevilor;
- conținuturile;
- timpul şcolar disponibil.
Există numeroase tipuri de strategii didactice interactive utilizate în procesul de învățământ ce pot fi grupate în diferite categorii:
1. Metode și tehnici de predare-învățare interactivă în grup:
– metoda predării/ învățării reciproce;
– metoda mozaicului (jigsaw);
– metoda „Schimbă perechea” (share-pair circles);
– metoda piramidei.
2. Metode și tehnici de fixare și sistematizare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor
– Diagrama cauzelor și a efectului
– tehnica Lotus (Floarea de nufăr).
3. Metode și tehnici de rezolvare de probleme prin stimularea creativității
– Brainstorming
– Explozia stelară (Starbursting)
– metoda Pălăriilor gânditoare („Thinking hats” – Edward de Bono)
– Tehnica 6/3/5
– Philips 6/6
– Metoda Frisco
– Sinectica
– Studiul de caz.
Una dintre metodele interactive mai puțin folosite la noi este metoda acvariului. Numele metodei provine de la modul de așezare al elevilor în spațiul destinat dezbaterii în două cercuri concentrice, cel din interior fiind asemănat cu un acvariu. Particularitatea acestei metode constă în faptul că elevii implicați în activitate sunt puși în două ipostaze: – de participanți activi la dezbatere și de observatori ai interacțiunilor care au loc. Folosirea acestei metode asigură un mediu dinamic și permisiv de exprimare a unui spectru larg de idei, opinii, soluții, argumente și contraargumente.
Folosirea metodelor interactive prezintă o serie de avantaje și de dificultăți. Printre avantajele folosirii metodelor interactive pot fi enumerate: comunicarea directă, feedback-ul imediat, interrelaţionarea, empatia, spiritul ludic, încurajarea colaborării, valorificarea experienței anterioare și mai ales dinamismul.
Metodele interactive au și anumite limite impuse de timpul îndelungat de utilizare, de neconcordanță cu gradul de motivare al elevilor, de nestimularea tuturor participanților si de transmiterea unor informații limitate.
În vederea asigurării unui proces educativ adecvat cadrul didactic trebuie să fie preocupat de faptul cum va reuși să-i determine pe elevi să învețe, și mai puțin de ceea ce va preda elevilor.
În concluzie, putem spune că strategiile didactice constituie cheia reușitei activității instructive educative și elementul ei central.
Bibliografie
1. Cerghit, Ioan, Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri strategii, Bucuresti, Editura Aramis, 2002;
2. Crenguța- Lăcrămioara Oprea, Strategii didactice interactive, București, Editura Didactică și Pedagogică ,
3. Miron Ionescu, Chiș Vasile, Strategii de predare-învățare, București, Editura Științifică, 1992;