Mi-am propus să realizez un studiu de caz, o radiografie a activităţii didactice în on-line, o trecere în revistă a modului în care am reuşit să antrenăm toţi elevii în această învăţare, şi când spun toţi, îi includ şi pe elevii care din diverse motive nu au reuşit sau nu reuşesc să se adapteze acestui mod de desfăşurare a activităţii didactice.
Cu mult înainte de pandemie s-a vorbit de educaţia incluzivă, educaţia remedială, educaţia pentru toţi, de adaptarea procesului instructiv educativ la particularităţile de vârstă şi intelectuale ale copiilor, de abordarea diferenţiată a elevilor sau colectivelor de elevi, de evitarea discriminării pe motive economice, de zona de provenienţă – rural/ urban etc.
Despre această educaţie incluzivă s-a discutat şi este în atenţia tuturor pedagogiilor moderne care promovează învăţarea centrată pe elev, pe activitatea, nevoile şi aspiraţiile acestuia.
Unde ne situăm acum după un an în care activitatea didactică s-a desfăşurat (sperăm) în faţa ecranelor cu ajutorul tehnologiilor, a cadrelor didactice aflate într-o continuă învăţare şi pregătire? Am reuşit să pătrundem în casele şi minţile tuturor? Am reuşit noi, cadrele didactice să ne facem înţeleşi, să transmitem, să dezvoltăm elevilor acele competenţe prevăzute de programa şcolară, să formăm atitudini, să dezvoltăm aptitudini?
Dacă răspunsul este că am reuşit într-o foarte mare măsură sau în mare măsură, înseamnă că nu am reuşit. Mica măsură rămasă în urmă va face diferenţa. Este mica măsură care nu a înţeles cursurile online pentru că are dificultăţi de percepere a mesajului, dificultăţi generate de afecţiuni fizice (probleme de auz, vedere), de cei cu o dezvoltare intelectuală mai lentă, de rămâneri în urmă -la elevii care se adaptează mai greu acestei predări, de acei copii care nu au avut de la începutul activităţii on-line aparatura necesară pentru logare.
Pentru ca această mică parte să recupereze, să se adapteze există o muncă susţinută. Astfel putem constata că profesorii de sprijin, profesorii consilieri, logopezi, părinţi, diriginţi, învăţători, profesorii -au format o echipă în cadrul căreia analizează progresele înregistrate de elevi, sunt permanent preocupaţi de implicarea în cadrul lecţiilor a tuturor elevilor, de crearea de resurse educaţionale accesibile tuturor, de particularizarea sarcinilor de lucru cu ajutorul aplicaţiilor de pe platformele educaţionale.
Învăţarea online oferă posibilitatea abordării diferenţiate a elevilor, dar pentru a putea face acest lucru, cadrele didactice trebuie să-şi cunoască foarte bine elevii, să-i stimuleze, să le ofere posibilitatea de a colabora cu ceilaţi colegi, de a le pune în valoare acele calităţi şi aptitudini de care dispun. Pentru a putea face acest lucru, pentru a realiza educaţia incluzivă pe timp de pandemie, profesorul trebuie să-şi potenţeze toate resursele intelectuale, afective, să-şi dezvolte abilităţile tehnice, să ţină o permanentă legătură cu toţi elevii clasei, chiar dacă acest fapt aduce o lentoare în desfăşurarea activităţii didactice. Câţi dintre noi nu am fost uimiţi de progresele înregistrate de anumiţi elevi care în condiţiile învăţării faţă în faţă nu s-au făcut remarcaţi. Sprijinul părinţilor, securitatea emoţională dată de propria cameră i-au determinat să depăşească anumite bariere în comunicare.
Educţia incluzivă în mediul on-line ne provoacă din nou la învăţare, perfecţionare, adaptare, schimbare, devenire.